Romanitatea Daciei! (1)

Romanitatea Daciei! (1)

1 185

Romanitatea Daciei
După cum anunțam, în urmă cu câteva zile s-a făcut lansarea ediției noi, a doua, revăzută, a Dicționarului etimologic al al limbii române, operă monumentală a dlui Mihai Vinereanu.
Mi s-a făcut onoarea să fiu invitat la lansare spre a spune câteva cuvinte asupra subiectului. SUBIECTUL, ÎN ESENȚA LUI FIIND RĂSPUNSUL LA ÎNTREBAREA PRIVIND ROMANITATEA LIMBII ROMÂNE!
O romanitate pe care mulți autori o neagă, în frunte cu domnul Vinereanu, al cărui Dicționar pledează pentru un rol mult mai important atribuit stratului geto-dacic din formula gloto-genezei românești. Demers cu care sunt întru totul de acord. Cu precizarea că dl Vinereanu este singurul „dacist” care uzează de argumente noi și de strictă specialitate.
Competența colegului Mihai Vinereanu este deasupra oricărei discuții, în materie de fonetică indo-europeană, fără de care nu se poate imagina nicio încercare de reconstituire a substratului geto-dacic al limbii române!
M-am băgat și eu în vorbă neavând competențele domnului Vinereanu, dar având încredere în câteva informații care nu pot fi neglijate în contextul larg al discuțiilor privind romanitatea limbii române! Subiect atât de vast. Informații din păcate ignorate de majoritatea participanților la dezbaterile pe seama romanității noastre, a românilor!

Să enumărăm câteva:
1. Cel mai des este invocată durata ocupației romane în Dacia nord-dunăreană: circa 165 de ani! Prea puțin, spun daciștii! Se amintește că ocupația romană în Britania a durat mult mai mult și nu a produs efectele din Dacia: un popor vorbitor al latinei, al unui idiom romanic!
Argumentul este fals. Nu contează durata administrației romane, prezența unor funcționari imperiali, ci a contat intensitatea romanizării, adică numărul de coloniști romani aduși pe teritoriul respectiv! Aici informația adusă de Eutropius este sigur exactă: în Dacia au fost aduse „magnas copias” de „cives romani”! Ceea ce n-a fost cazul prezenței romane în Britania.
Mai mult, există informații potrivit cărora romanizarea Daciei a început înainte de războaiele lui Traian și a continuat după retragerea aureliană. Mult după această retragere a administrației imperiale, peste Dunăre se va construi un pod nou, mai în aval de cel de la Drobeta!
Un pod peste Dunăre nu se putea construi de romani decât pentru nevoile unei populații nord-dunărene de latinofoni, de cives romani, care erau considerați că aparțin Romei, civilizației latine.

2. Ceea ce nu se știe sau nu se înțelege este că Roma avea încă de pe vremea lui Horatius o problemă social-economică de mare acuitate: demografia Romei, metropolă supra-aglomerată de cetățeni romani care aveau dreptul la o asistență socială costisitoare din partea statului roman. Această aglomerare era rezultatul situației din sudul Italiei unde marii latifundiari nu mai practicau agricultura, obligându-i pe țăranii italici, cetățeni romani, să  migreze spre Roma, în speranța stipendiei la care aveau dreptul prin faptul că erau cives romani!
De ce marii latifundiari din Italia au abandonat agricultura?
Pentru că nu mai era rentabilă, Roma aducea grâne din Siria, din vastul imperiu, iar latifundiile din Italia erau lăsate în paragină, să devină terenuri de vânătoare!… Pasiune specific italiană neadormită nici până în zilele noastre. Situația este descrisă în absurditatea ei de către Plinius cel Bătrân!
Cu efecte nebănuite: excesul demografic de la Roma, pe care conducătorii imperiului trebuiau să-l rezolve! O soluție încercată se pare că a fost colonizarea Daciei!
Așadar, nu cumva războaiele cu dacii și ocuparea Daciei le-a oferit conducătorilor Romei ocazia să rezolve excedentul demografic de la Roma prin declanșarea unei campanii de colonizare  a Daciei cu „cives romani”, cetățeni romani pe care Eutropius și-i imaginează ca provenind „ex toto orbe romano”. Desigur, greșea! Problema demografică era  la Roma! Nu pe tot întinsul Imperiului.
Așa are sens sloganul Dacia Felix, a cărui menire nu putea fi decât o reclamă: veniți/mergeți în Dacia! Era un îndemn la susținerea politicii de colonizare a Daciei. Ca răspuns la o problemă demografică cu care se confrunta metropola! Nu imperiul! Orbs romana!
Nu există lozinci similare privind alte provincii, bunăoară Galia Felix sau Iliria Felix! Numai Dacia Felix!
Nu susținem că cucerirea/colonizarea Daciei a fost gândită cu scopul de a rezolva o problemă demografică a metropolei.   Au fost mai multe motivele pentru care au fost purtate războaiele cu dacii.  Dar unul din rezultatele evenimentelor desfășurate în Dacia se pare că a fost și intensitatea cu care s-a produs colonizarea Daciei. Adică, simplu spus, e vorba de numărul mare de cives romani strămutați/atrași de mirajul unei vieți noi în Dacia. O viață îndestulată!

3. Ne putem da seama de intensitatea colonizării Daciei dintr-un detaliu puțin cunoscut, puțin luat în calcul: numărul inscripțiilor funerare din Dacia, raportat la numărul inscripțiilor de pe tot întinsul Imperiului Roman. Dacă numărăm aceste inscripții în limba latină din Dacia constatăm că sunt mai multe decât în restul imperiului – nu punem la socoteală Italia, ci teritoriile pe care ulterior au apărut limbile romanice! Așadar, putem trage concluzia că în Dacia au murit mai mulți latinofoni decât în restul Imperiului! Asta ce înseamnă altceva decât că în Dacia au fost aduși/au trăit  mai mulți latinofoni, mai mulți cives romani decât în restul imperiului!  Acesta devine un fapt dovedit, a cărui justificare/explicație nu ne mai interesează!
Faptul că au fost aduși în Dacia un număr mare de cetățeni romani contează mult mai mult decât durata administrației romane! Și acest detaliu devine decisiv în chestiunea romanizării Daciei și implicit a romanității noastre românești!

Limba latină ca limbă maternă în Imperiul roman
4. O chestiune esențială o constituie calitatea limbii latine vorbite în Dacia! După părerea avizată a unora – e vorba de Iorgu Iordan, mare romanist, limba latină ar fi fost în Dacia o limbă care nu s-a vorbit în familie. Veniți „ex toto orbe romano” și aparținând unor neamuri felurite, coloniștii din Dacia  aveau ca limbă maternă o limbă ne-latină. Cam cum este cazul africanilor dintr-o țară ca Nigeria, stat colonial de limbă engleză. Ocupația/administrația engleză a încetat în urmă cu câteva decenii, lăsând în urmă o populație foarte diversificată lingvistic, care nu a reușit să impună ca limbă oficială/națională niciuna din limbile vorbite de un trib sau altul. De voie, de nevoie, chiar și după plecarea englezilor, în Nigeria singura limbă accesibilă tuturor nigerienilor este limba fostului ocupant! La fel s-a păstrat și limba latină în Dacia, ca limbă în relațiile publice ale unor vorbitori care acasă foloseau o altă limbă maternă! Aceasta este teza Iorgu Iordan.
Mai simplu spus, ne întrebăm în ce măsură latina a fost limba maternă a celor care au adus-o în Dacia.
Ne amăgim cu ideea că putem da un răspuns la această întrebare! Pentru aceasta trebuie să ne punem altă problemă/întrebare: care este diferența între o limbă învățată natural, în familie, ca limbă maternă și o limbă deprinsă în afara familiei, ca limbă străină!
Punctual: limba latină, din care se trage limba română, arată ca
– o limbă învățată în familie, ca limbă maternă sau ca
– o limbă secundară, învățată în afara familiei?
Care au fost majoritari în Dacia: latinofonii autentici, nativi, sau vorbitorii pentru care limba latina fusese o limbă străină, învățată în relațiile sociale, dublând limba maternă care nu era limba latină?
Nu este mare filosofie să remarci că atunci când înveți o limbă străină fiecare dintre noi are tendința de a-și însuși treptat componentele noii limbi, începând cu acele cuvinte și structuri mai des folosite!
Cu regulile mai des puse în aplicație! Fiecare limbă are, cum se știe, pe lângă reguli și excepții! Aceste excepții sunt lăsate pe plan secundar, se deprind mai târziu, după ce ne însușim regulile cele mai folosite!
Pe scurt, în discuția hic et nunc dăm importanță excepțiilor, considerând că numărul excepțiilor păstrate dovedește măsura în care o limbă a fost transmisă/învățată pe cale naturală, ca limbă maternă! Practic, propunem alcătuirea unei liste a excepțiilor din latină păstrate în  fiecare limbă romanică, deci și în limba română, aceste excepții fiind dovada măsurii în care latina de la baza limbii romanice respective a fost limbă maternă pentru majoritatea latinofoRilor.
Bunăoară în latină verbele dico, dicere, duco, ducere, facio, facere prezentau o anomalie la imperativ, formele dic, duc, fac. Aceste forme aberante s-au păstrat în română, sub forma unor imperative neregulate: zi, du, fă!
Un inventar al acestor excepții pentru fiecare limbă romanică ne va permite să alcătuim un clasament al măsurii în care fiecare limbă romanică a conservat mai bine anomaliile, excepțiile din morfologia limbii latine, din structurile limbii latine. Un asemenea clasament/calcul se poate face pentru fiecare compartiment al limbii. Bunăoară în vocabularul unei limbi romanice nu ne vor interesa numai cuvintele din fondul principal, cum s-a procedat până acum.
O valoare probatorie mai mare o au cuvintele rar folosite în latină păstrate în limbile romanice. Bunăoară în latină cuvântul adastare era rar folosit, prima sa atestare este în secolul al VI-lea, dacă nu mă înșel! Faptul că s-a păstrat în română este cu totul surprinzător! Dovedește că latinofonii din Dacia cunoșteau foarte bine latina. Era limba lor maternă! Altă explicație e greu să dăm pentru păstrarea unor cuvinte rar folosite ca adastare!
Va urma

Autor: prof. dr. Ion Coja
Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.