România va lupta cu Spania, la tenis

România va lupta cu Spania, la tenis

0 491

 S-au tras la sorți meciurile din barajul pentru turneul final al Cupei Davis. România a picat cu Spania, ceea ce va însemna un meci infernal. Meciul va avea loc în zilele de 4 și 5 martie 2022, pe terenul ibericilor. Marius Copil și compania se vor lupta cu Rafael Nadal (foto) și colegii săi, pentru un loc printre cele mai bune 16 echipe ale lumii.

Spania a cucerit de nu mai puțin de șase ori „Salatiera de argint”, în anii 2000, 2004, 2008, 2009, 2011 și 2019. Rafael Nadal a absentat din circuit în ultimele luni, dar fostul lider mondial, deținător a 20 de titluri de grand Slam, își pregătește revenirea în circuit!

Ultima întâlnire dintre cele două echipe a avut loc în 2016, la Cluj-Napoca (scor 1-4). Echipa care va câștiga această întâlnire va juca în 2022 la Turneul Final al Cupei Davis”.

Naționala noastră a obținut șansa să lupte pentru un loc printre cele mai bune 16 echipe ale lumii, după ce a învins Peru, tot la Cluj. Horia Tecău și Marius Copil au adus punctul calificării cu Peru, pe 28 noiembrie, învingându-i pe Sergio Galdos și Arklon Huertas del Pino, scor 4-6, 6-3, 6-2 după o oră și 45 de minute de joc! Copil și Nicolae Frunză au câștigat primele două meciuri de simplu, iar Adrian Boitan s-a impus în ultimul joc al întâlnirii, care a contat pentru palmares.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.