ROMÂNIA reprezintă mai mult decât un model de bună înțelegere interetnică!

…În ciuda unor încercări de destabilizare a acestei realitati  de către  reprezentanți ai unor interese meschine și străine de spiritul românesc, caracterizat de toleranță  și bună-cuviință. 
Legislația din România privind statutul  si interesele acestora, in marea lor majoritate  constituie un bun si reusit exemplu de practică internationala pentru vremurile actuale. Așa cum bine se știe, in Romania minoritățile naționale nu au doar deplina reprezentare parlamentară,dar marea lor majoritate beneficiază de numeroase școli si institutii proprii în limba maternă, de centre culturale proprii pentru păstrarea identității, de numeroase publicații media, de sprijin deplin in organizarea evenimentelor  culturale publice si largi posibilitati pentru promovarea identității, etc.

Nici Comunitatea evreiască, de mare si fructuoasa traditie in România nu face excepție de la acestea, ci chiar beneficiază  de institute de cercetare și comisii dedicate, si plătite din bani publici.
Există deja, spre exemplu, un privilegiat Institut ”Ellie Wiesel”, care,dincolo de reusite  din păcate, nu de puține ori, își construiește discursul și comunicatele publice într-un mod uneori tendențios la adresa poporului român, deși,  este finanțat generos din banii publici ai Statului român. 

Există de asemenea, la nivelul Academiei Române, un grup de studiu specific, dedicat exclusiv Holocaustului pentru studierea caruia Romania ii acorda o mare importanta. Lor li se adaugă o serie întreagă de alte comisii, centre, grupuri, consilieri prezidențiali și guvernamentali etc. în domeniul combaterii exceptiilor de xenofobie și antisemitism respinse in unanimitate de opinia publica nationala.
Ca atare, nu credem că sunt prea multe țări care sa acorde o atenție atât de mare acestui domeniu de studiu. Chiar putem sustine ca România este un exemplu de urmat în acest caz. 
In consecinta, mulți români, luând în considerare cele de mai sus, nu înțeleg de ce permanent este nevoie de mai mult și ” tot mai mult” de plusat  pe un subiect socotit foarte important, care este deja cercetat și promovat cu real interes in Romania, o tara unde este privit cu maxim preocupare acest subiect.
Polemica în spațiul politic și public stârnită de votarea, recent, a unei legi care impune ca obligatorie studierea materiei ”Istoria Evreilor. Holocaustul”, inclusiv a argumentației împotriva necesitatii imperioase a acestei legi, ar trebui înțeleasă așa cum trebuie, si nu prin prisma unor declarații neinspirate ale unor persoane care parca au drept scop tocmai crearea unei stări conflictuale.

În mod concret, o bună parte a societății civile din România nu se opune studierii in scoala a acestei materii, dar se  contestă, nu fara argumente, obligativitatea ei in țara noastră. Dintre motive enumerăm:
1. Se creează un sentiment de frustrare si victimizare în rândul elevilor români prin impunerea ca obligatorie studierea istoriei doar a unei minorități naționale, în contextul în care propria lor istorie, cea a românilor, este aproape eliminată din programa școlară ori trunchiată de la an la an…
2. Numărul de ore de studiu este  aproape echivalent cu numărul de ore alocat altor discipline și materii, cu o aplicabilitate mult mai practică.
3. Se inoculează un sentiment nefiresc de apasatoare vină în rândul generațiilor tinere de români, tineri eminamente „curati”, care nu au nicio legătură cu evenimentele  din urmă cu aproximativ 80 de ani și care chiar nu au vreo „responsabilitate” față de deciziile tragice luate de liderii lumii acelor vremuri.
4. Pentru o corectă abordare a temei, ar fi fost necesar ca această „materie” să nu se rezume doar la Holocaust, ci viitorul manual să cuprindă și evenimentele de după 1946, care au condus, chiar prin sprijinul intensiv al unor „anumite persoane”, la instaurarea tragica a comunismului în România, lucru posibil si cu aportul activ al multor cetățeni de origine evreiasca. Chiar cu unii care se fac si ei responsabili de suprimarea elitelor românești, ca si de colectivizare, de încarcerarea, torturarea și uciderea a mii de români care s-au impotrivit acestui fenomen comunistoid. 

Astfel, viitorul manual ar trebui să cuprindă și numele si faptele unor persoane bolsevice care…au acaparat puterea politică impusa de stalinisti în țara noastră după înlăturarea monarhiei, precum Ana Pauker, Iosif Chișinevschi,Vasile Luca, Ghizela Vass, Ida Felix, Miklos Glodgerber, Wilhelm Einhorn, Holțier Ervin, Adalbert Izsak, Iordan Dragan Rusev, Lonia Oigenstein, Silviu Brukan , Meher Kohn, Ernő Neuländer și mulți alții promovati pana la  la etajele inferioare ale puterii.
Evident, faptele acestora și efectele lor uneori nimicitoare nu pot fi extrapolate asupra întregii comunități evreiești, dar, la fel, nici faptele unor români nu ar trebui extrapolate asupra întregului popor român. Ca atare, o soluție mult mai eficientă ar fi fost aceea de introducere cu masura  a acestei materii de studiu, ori ca una opțională sau ca un capitol distinct, bine structurat si destul de explicit în manualele de istorie universală. 
Ulterior, pentru aprofundarea acestui subiect, elevii interesați ar fi putut urma la cerere  studii universitare de specialitate, ori programe de masterat în istorie dedicate perioadei respective, deoarece programa universitară oferea deja aceste posibilități de mult timp în România. 
Din păcate,  obligativitatea partinitoare a putut avea un efect total contrar celui dorit, anume prin generarea de resentimente, ceea ce nu ar fi de loc în spiritul secolului XXI. O corectă informare a românilor se poate face doar obiectiv, deci nu trebuie făcută agresiv, prin legi și impuneri, care diminuează si dauneaza  sentimentului de demnitate națională, care caracterizează acest popor generos,inclusiv cu evreii . Poporul român și-a cerut deja scuze, în reptate rânduri și pentru cele făcute și pentru cele nefăcute altora, dar imputate nepotrivit ca ”adevăruri istorice indubitabile”. 
Reacția multora dintre noi, cei din prezent,care n-am trait acele orori, vine și pe fondul unei oboseli cronice de a ne tot cere scuze uneori până și pentru faptul că existăm pe pământul nostru natal. 

În încheiere și concluzionând, nimeni nu poate contesta, dimpotriva, aportul cultural, economic și social pe care comunitatea evreiască l-a avut și îl are în România, această comunitate fiind parte integrantă si generoasa a istoriei acestei țări și a destinului ei.
Socotim cu respectul cuvenit ca România este mai bogată spiritual și cultural și cu aportul important al unor cetățeni de-ai săi de origine evreiască, de la sportivi la scriitori, de la artiști la oameni de stiința, unii cu totul exceptionali. Dar vă rugam pe cei care ne acuza pe romani de neuitare, să nu uitați nici de numele amintite mai sus, ale unor oameni care au deturnat realitati tragice ale istoriei si au nedreptățit grav poporul român!
În prezent, România nu poate fi considerată, nici pe departe o țară cu manifestări antisemite și/sau xenofobe, de un nivel care să facă necesară o reeducare forțată și o intervenție insistentă asupra mentalității colective. 
Din contră, am putea spune, ca, ne bucurăm să trăim într-o societate romaneasca a toleranței și a deplinului respect reciproc. 
Iar cum reciprocitatea stă la baza bunei înțelegeri între neamuri și popoare, o parte a opiniei publice românești nu face decât să vă solicite obiectivitate și doar atât, Iar dreptul unei minorități de a-și apăra și promova identitatea proprie și propria istorie , dar asa cum a fost, nu trebuie să încalce dreptul majorității de a face același lucru, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un popor suveran în țara sa.

Valentin Roman,
Președinte Asociația Vatra Daciei

Share on Facebook

Tweet

Follow us