România începe lupta pentru turneul final al ,,mondialelor” de handbal

România începe lupta pentru turneul final al ,,mondialelor” de handbal

0 465

Naţionala feminină de handbal a ajuns ieri la Kraljevo, pentru manşa tur a barajului cu Serbia, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial din Danemarca, care se va desfăşura în ultima lună a acetui an. Selecţionerii Tomas Ryde şi Bogdan Burcea au la dispoziţie toate handbalistele importante, urmând să decidă la faţa locului echipa de „16”, cu care va aborda manşa tur. Foarte probabil, selecţionerii vor miza pe doi portari, astfel că pe margine va rămâne Dedu sau Munteanu şi vor mai renunţa la două handbaliste din linia de 9 metri.
Lotul nostru
portari: Ungurenu, Munteanu, Dedu
extreme: Ardean, Hotea, Nechita, Chiper
pivoţi: Tătar, Chintoan, Manea
linia de 9 mteri: Neagu, Brădeanu, Constantinescu, Perianu, Buceschi, Geiger, Vizitiu, Zamfirescu, Mihalschi
De partea cealaltă, Sasa Boskovic este nevoit să-şi facă strategia de calificare fără cele mai importante jucătoare din Serbia, Lekic, Tomasevic, Cvijic şi Damnjanovic. Handbalistele au anunţat încă din martie, printr-o scrisoare deschisă, că nu mai vin la lot cât timp nu se va schimba selecţionerul. Federaţia Sârbă a ales antrenorul în dauna jucătoarelor, asumându-şi acest risc. Din acest punct de vedere, echipa României, care este completă, are un avantaj important pentru calificare.
Meciul Serbia – România se va disputa sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19,00.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.