România a intrat într-o iarnă demografică pe o durată impredictibilă – în...

România a intrat într-o iarnă demografică pe o durată impredictibilă – în ultimii 10 ani la 5 minute s-a pierdut un român!!!

0 64

„Declinul fertilității și migrația devastatoare spre captivitatea noului Egipt, Occidentul consumerist”
Fenomenul pierderilor de populație, semnalat de Institutul Național de Statistică în urma rezultatelor preliminare ale recensământului din România, se încadrează în tendința declinului demografic european, dar trebuie raportat și la cauze specifice, precum politicile de răspuns date de clasa guvernantă la crizele provocate de tranziție și la cerințele Occidentului, afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române, fost președinte al Asociației Sociologilor din România, într-un interviu acordat Agerpres.
Potrivit profesorului Bădescu, pierderea de populație reprezintă una dintre provocările persistente ale modernității de tip european, însă este un fenomen încă slab cercetat.
„Ipoteza mea este că fenomenul acesta, în partea lui comună pentru toate țările care se confruntă cu așa ceva, este un efect indus de slăbirea conjugată a ordinii etnocentrice și cristocentrice a societăților moderne”, explică profesorul Ilie Bădescu.
Directorul Institutului de Sociologie mai vorbește despre „iarna demografică”, despre „depresia socială”, despre modul de raportare a omului modern la suferință, la bunăstarea materială, la dăinuire sau la opțiunea cuplurilor pentru ne-nașterea de prunci, principala cauză a declinului unei comunități.

Agerpres: Domnule Ilie Bădescu, Institutul Național de Statistică a comunicat zilele acestea datele preliminare ale recensământului din 2021. Alarmante sunt cele referitoare la pierderile de populație. În Dolj, de exemplu, aceste pierderi ating 61.000 de persoane pentru intervalul dintre cele două recensăminte (2011-2021), adică circa 10% din populația județului, iar în București cifra absolută este și mai mare. Cum s-ar denumi acest fenomen și ce explicație i s-ar putea găsi?
Ilie Bădescu: S-ar cuveni să facem mai întâi două precizări. Prima: nu ne vom referi, în discuția noastră, la aspectele metodologice ale recensământului (comunicatul însuși este zgârcit la această secțiune, deși există în raport). Propun să restrângem discuția doar asupra fenomenului real al pierderii de populație și asupra cauzelor sale (chiar dacă suspectăm o subreprezentare în privința ponderii acestuia). A doua precizare: toată Europa pierde populație. Deci există ceva comun în privința cauzelor care provoacă asemenea pierderi și ceva cu totul specific Estului și chiar fiecărei țări în parte. Demograful american Steven Mosher a avertizat asupra gravității acestui fenomen general. „Toată Europa, din Irlanda în Vest până în Rusia în Est”, precizează el, „îmbătrânește și moare”. Același demograf vine și cu un fel de profeție sumbră: „lumea stearpă de mâine este deja evidentă în Europa stearpă de azi”, ceea ce conferă o acuitate tragică cunoscutului avertisment că o comunitate nu piere prin moartea de bătrânețe, ci prin ne-naștere de prunci.
România toată pierde populație, iar acest fenomen se încadrează, precum am precizat, în tendința declinului demografic european. E drept că, față de țările vestice, acest declin demografic în România trebuie raportat deopotrivă la cauzele comune și la cele distincte, adică specifice doar Estului și, în particular, României. Iar cauzele distincte sunt, de fapt, cele apăsătoare și atribuibile politicilor de răspuns ale clasei politice la crizele provocate de tranziție. Întreaga preocupare a elitei guvernante de la noi a fost una de rapidă adaptare la noua conjunctură și la cerințele Occidentului lipsindu-i aproape total energia creatoare reclamată de rezolvarea reală și în termeni proprii (în interesele și beneficiul poporului român) a problemelor care au survenit pe fondul unei tranziții extrem de complexe și contradictorii.
Chestiunea a fost și a rămas deopotrivă complicată și confuză încât integrarea în noul sistem croit în laboratoarele Vestului seamănă adesea cu un tip de „război asimetric”. Cu aceste precizări vom sesiza din startul discuției noastre că pierderea de populație rămâne încă un fenomen slab cercetat, deși continuă să fie una dintre provocările persistente ale modernității de tip european (extinsă la toate țările care au adoptat modelul civilizațional european). Ipoteza mea este că fenomenul acesta, în partea lui comună pentru toate țările care se confruntă cu așa ceva, este un efect indus de slăbirea conjugată a ordinii etnocentrice și cristocentrice a societăților moderne.
Până în secolul XX, etnocentrismul (adoptarea propriului popor și a teritoriului național ca centru de gravitație și ca spațiu de mobilitate socio-profesională și teritorială) era trăsătura dominantă a omului de pe orice meridian. Individul, chiar și cel mai întreprinzător, își lega destinul și deci șansele de propriul popor și de teritoriul stăpânit de acesta (de spațiul național). Creștinismul a oferit comunităților de orice fel și de orice mărime o unitate universală fără a le disloca centrul etnospiritual propriu. A fost, altfel spus, o restitutio in integrum a ființei umane în exprimările ei individuale și colective. (…) Perioada modernă a subminat sistematic acest tip de ordine prin secularizare și prin internaționalizarea, adesea antinațională, a vieții economice și politice, astfel că etnocentrismul a fost slăbit și, concomitent (prin secularizare), a fost grav afectată și organizarea cristocentrică (adică unitatea interioară a omului cu Dumnezeu).
Forțele care-l pot menține pe om „acasă” au slăbit considerabil. Atracția și deci motivația pentru întărirea și sănătatea familiei și a comunității de apartenență, în calitatea lor de corpuri demografice sănătoase, au slăbit și, pe un asemenea fond, a survenit un sentiment de nesiguranță în fața vieții și o frică de viitor care au generat o înclinație maladivă, pe care am denumit-o sterpie opțională, adică predispoziția cuplului spre refuzul nașterii de prunci. Această degenerescență a corpului demografic este una dintre cauzele declinului, a „pierderii de populație” (ca fenomen general european și chiar mai amplu), care poate degenera chiar în „moarte demografică”, adică poate să conducă la stingerea unor comunități întregi, așa cum constatăm în cazul „satelor care mor”.

– Mai precis, cum anume au condus aceste schimbări la fenomenul pe care-l discutăm, al pierderii de populație?
Ilie Bădescu: Fenomenul devine mai clar când îl raportăm la transformarea filosofiei sociale și deci a structurii motivaționale a actorilor sociali aflați pe scena vieții. Ce constatăm? Atractul sterpiei opționale la nivelul cuplurilor și căutarea locurilor care facilitează accesul la bunăstare materială, în detrimentul dăinuirii corpului genealogic (a neamului), au devenit forțele dominante ale orientării individuale și colective. Fenomenul este vizibil în toată Europa și nu numai. Estul, însă, a căzut mult mai adânc fiindcă, după surparea comunismului, popoarele Estului au optat pentru întoarcerea în cealaltă captivitate, aceea a „noului Egipt”, care este Occidentul consumerist. Însă o atare orientare împinsă la extrem, adică ridicată la rang de principiu îndrumător și de opțiune totalitară, este una de tip idolatru.
Consumerismul este o idolatrie, fiindcă înrobește omul și sufletește, nu doar trupește. Tot Estul a intrat în capcana „bunăstării”, periclitându-și astfel vocația „dăinuirii” și a unei noi restaurări. Opțiunea aceasta a fost într-o măsură semnificativă și rodul chemării amăgitoare a sirenelor Occidentului viclean și al nepriceperii celor ce și-au asumat rolul dificil al conducerii corabiei. Elitele Estului au adeverit că dintre cei ce se perindă la cârma corabiei lipsește „vicleanul” Ulysse, cel ce a știut să reziste la toate capcanele călătoriei de întoarcere. Estului postcomunist i-a lipsit Ulysse și astfel luptătorii rătăcesc încă pe marea învolburată a unei istorii cețoase.
Concomitent cu aceste mutații spirituale și cu angoasa unei „călătorii” spre un orizont neguros s-a produs un declin alarmant al fertilității și o migrație devastatoare care au condus la ceea ce este fenomenul „golirii stupului”. Stupul există, dar albinele lucrătoare s-au rărit, l-au părăsit. Așa arată multe dintre satele care mor, cum le denumise Dimitrie Gusti în cercetările interbelice.

– Vorbiți despre efectul pe care-l are slăbirea organizării cristocentrice, cum ați denumit-o dumneavoastră, asupra declinului demografic și deci al pierderilor de populație la scara unei țări și a Europei însăși, ceea ce face ca acest fenomen să nu fie deloc ceva simplu de deslușit, deși există o tendință în acest sens.
Ilie Bădescu:Fenomenul este legat de modul în care omul concepe izbăvirea și prevenirea suferinței de orice fel. În cadrul ordinii teocentrice omul proiectează salvarea și deci ferirea de orice rău în cer, adică în relația permanentă cu Dumnezeu. Omul creștin concepe viața pe pământ ca pe o călătorie împreună cu cei de un neam (o familie, o apartenență etc.) spre ținta finală care este deplina mântuire în cer. Ținta și deci momentul izbăvitor sunt, ca atare, concepute în strânsă legătură cu păstrarea legăturii cu Dumnezeu și deci în prevenirea rupturii dintre cele de pe pământ și cele din cer. Modernii au rupt această legătură. Între salvarea în cer și deci în Hristos și cea amăgitoare de pe pământ, europenii moderni au ales varianta a doua. În termenii noului limbaj: între welfare și welbeing (bunăstarea materială și bunăstarea sufletească) modernii au ales prima variantă în detrimentul celei de-a doua.
Proiectarea fericirii în cele materiale a generat noul egoism istoric care a devenit dușmanul chiar al progeniturii: bunăstarea materială cântărește la omul modern mai mult decât imperativul dăinuirii și deci decât bucuria nașterii de prunci. (…) Au preferat sclavia de tip nou (robia sufletului) și varianta pribegiei ca preț al pâinii, o nouă captivitate. Toate acestea conduc finalmente la efectul dramatic numit „pierdere” a populației. Dar fenomenul este general european și, în mod paradoxal, se universalizează, e drept că, deocamdată, în defavoarea verigii celei mai vulnerabile: copiii. Pierderea provine în mare parte din declinul progeniei și deci din opțiunea spre sterpie, cum am precizat. De aici ponderea uriașă indusă de opțiunea aborționistă: pruncuciderea în pântece, noua barbarie a omului modern. Combinarea tuturor acestor factori = pierdere de populație.

– V-aș propune să ne întoarcem la cifre. Ce s-ar putea spune în legătură cu semnificația acestor cifre prin care se poate evalua ponderea totală și diferențiată a pierderii de populație în decursul ultimului interval intercenzitar (2011-2021)?
Ilie Bădescu: Ca să înțelegem chestiunea mai din adânc, este important să plasăm pierderile de populație în orizontul timpului social sau, mai riguros, etnosocial. Spre deosebire de timpul cronologic, care este a-calitativ, egal cu sine în fiecare dintre secundele care-i ritmează cadența, timpul social este timp calitativ, crește sau descrește, este înfloritor sau, dimpotrivă, recesiv, degenerativ, urcă (ascendent) sau coboară (descendent), întinerește sau îmbătrânește etc.
În timpul social, procesele demografice aduc creșteri sau descreșteri, sporire sau deficit, pierdere. Timpul social într-una din fațetele sale, cea demografică, are și greutate și calitate, pierde sau câștigă în greutate și deci în putere, în intensitate și deci în valoare. Putem vorbi despre o ascensiune a timpului demografic sau despre un declin, adică despre creșteri sau pierderi de populație.
Calitativ vorbind, minutul demografic este diferit de la o societate la alta. Altfel spus, are greutate specifică diferită, „lungime” diferită și semn diferit. Minutul demografic al județului Ilfov, de pildă, nu este egal cu minutul demografic al județului Dolj și așa mai departe. Și concluziile recensământului atestă dramatic lucrul acesta. Ce face fiecare comunitate cu minutul ei se poate măsura. Dacă ținem seama că timpul înseamnă bogăție în sens larg (time is money, a spus primul mare capitalist modern, americanul universal, Benjamin Franklin), vom înțelege că pentru unele județe minutul sporește bogăția demografică, pentru altele o diminuează. Pentru unele județe, minutul este posomorât, aduce declin, pierdere demografică, pentru altele aduce înflorire, creștere demografică. Cu fiecare minut, România socială este, în unele județe, mai bogată socio-demografic, în altele mai săracă.
În plus, nici bogăția nici sărăcia nu au același dinamism pe minut. Pentru a sesiza calitatea și deci puterea timpului demografic al României din ultimii 10 ani, putem redesena, pe baza comparației recensămintelor, tabloul etnodemografic românesc cu titlul „România la minut”.
Cum arată România demografică la minut când e privită la scara celor 10 ani intercenzitari, de la ultimul recensământ (2011) la recensământul din 2021?
Prima vedere este alarmantă. Tot la 5 minute, România a avut, în medie, 1 persoană mai puțin în decursul ultimului interval intercenzitar.
În același interval, în Dolj, la fiecare 2 minute populația a pierdut 1 persoană.
Timpul demografic al României, ca să revenim la acest exemplu, nu este egal cu timpul demografic al Doljului decât dacă admitem că 2 minute doljene sunt egale cu 5 minute demografice la scara României. E drept că, în ambele situații, timpul are sens descrescător, este un timp demografic degenerativ, recesiv, posomorât. Comparația cu alte județe este adeveritoare.
Pe durata ultimului interval intercenzitar, de pildă, Bucureștiul a pierdut la fiecare minut circa 2 persoane, în vreme ce județul Ilfov a câștigat în medie pe minut aproape 2 persoane. Deși, în timpul circumstanțial, 1 minut în București este egal cu 1 minut în Ilfov, în timpul social, nu mai sunt egale, fiindcă nu putem spune că -2 = +2. Minutele egale, în timpul măsurat cronologic și deci matematic, sunt inegale în timpul social. Aceleași minute.
În timpul cronologic strict, 1 minut este egal întotdeauna cu 1 minut. În timpul social, însă, 1 minut dintr-un loc poate fi egal cu 2, 3 și mai multe minute în alt loc. Șase ore din munca muncitorului român sunt egale cu 1 oră din munca muncitorului neamț.
Când plătesc factura la curent, un român și un neamț descoperă că șase ore ale românului sunt egale cu o oră a germanului.
Altfel spus, pentru a plăti 100 kWh, un român muncește 6 ore și un german 1 oră. Cum e cu putință? Prin interferența timpilor economici la cele două popoare. Am denumit acest fenomen efect de interferență a timpilor sau cu un termen compus, hipercronie, adică accentuare a efectelor dinamicii temporale în locurile și perioadele de interferență a timpilor diferiți (așa-numitele interferențe de modele temporale, psiho-socio-spirituale).

– Deci e vorba de efectele timpului calitativ asupra societății în zona cărora s-ar înscrie și depopularea?
Ilie Bădescu: șa este. Timpul social și cu atât mai mult timpul cultural, în genere, spiritual, induc efecte diferite înlăuntrul aceluiași timp circumstanțial. Distincția aceasta aparține unui scriitor și filosof al culturii uitat, din păcate. Este vorba de Paul Anghel, creatorul romanului geopolitic sud-est european și al unei noi metode de istorie a literaturilor, metoda modelelor temporale. În studiile mele dedicate timpului european și maladiilor sale am lansat ipoteza că timpul social are efecte diferite acolo unde se produc interferențe temporale. Teoria este mai veche, dar termenul este introdus pentru a aduce la unitate conceptuală contribuțiile foarte diferite la clarificarea aceluiași fenomen, efectele timpului calitativ și a accelerării ritmurilor temporale (fenomenul denumit „furtuna timpului”) asupra vieții individuale și colective.
În mod obișnuit, timpul are doar înțeles cantitativ și se măsoară, precum știm, prin măsurători orare sau cronologice. De îndată ce ținem seama de trăsătura calitativă a timpului, vom sesiza că efectele sale sunt diferite înlăuntrul aceleiași unități orare, în genere, cronologice (minut, oră, zi, săptămână, epocă etc.). Teoreticienii formelor fără fond au sesizat că interferența timpului modern cu timpul social tradițional induce un efect negativ: scade substanța spirituală acolo unde s-au produs asemenea interferențe (când ar trebui să o sporească). Apar formele fără fond. Am denumit acest efect hipercronie, adică accentuare (agravare) a efectului (pozitiv sau negativ) al temporalității asupra dinamicii vieții. Asemenea efecte se intensifică ori de câte ori se produc interferențe ale timpilor calitativ diferiți.
Momentul de după 1989 este unul de hipercronie de mare intensitate. Interferența timpului occidental postindustrial, a timpului erei informaționale, cu timpul erei industriale răsăritene, a provocat o extraordinară hipercronie, un efect de dramatică desubstanțializare a economiei și a culturii instituționale în Est, ceea ce analiștii au denumit „vid de putere”. Această dezputernicire în cascadă este efectul hipercroniei și aduce inclusiv o masivă pierdere de populație. Aceasta se explică în mare măsură prin deficitul de ordine și excesul formal de birocrație și arbitrariu legislativ. Un studiu comparativ arată că într-o perioadă foarte scurtă au fost adoptate în România epocii de tranziție zeci de mii de acte și reglementări juridice. Un exemplu de hipercronie indusă de interferența timpilor calitativi distincți este amestecul funcțiilor sectoriale, ale sectorului intelighenției cu cel legislativ, politic etc. Privatizarea estică s-a derulat și ea sub semnul hipercroniei, nu al logicii economice curate. Boicotul natalității și migrația de mare scară sunt cele două efecte ale hipercroniei acestui început de mileniu. Furtuna timpului a indus efecte devastatoare și fenomene de îngheț social, ceea ce ne permite să vorbim despre intrarea României într-o iarnă demografică pe o durată impredictibilă sau foarte greu predictibilă.

– „Depopulare”, „iarnă demografică”, „îngheț demografic” sunt termeni pe care îi auzim tot mai des… De ce ar trebui să fie îngrijorător acest fenomen european și pentru cine trebuie să fie un semnal de alarmă?
Ilie Bădescu: Iarna demografică este o sintagmă lansată în studiile socio-demografice pentru a defini scăderea pe termen lung (ultimii 50 de ani) a ratei fertilității, la scară continentală, sub nivelul „ratei de înlocuire” (de 2,1 copii la o femeie) ceea ce provoacă o distorsiune a raportului tineri-bătrâni, o contracție a sistemului de securitate socială și de asistență medicală, agravate toate de un declin al cheltuielilor în segmentul celor vârstnici. Pe cale de consecință, generația activă tot mai redusă va fi pur și simplu schilodită de apăsarea taxelor necesare pentru întreținerea părinților, precum subliniază Kathryn Joyce, prefațatoarea unui film documentar chiar cu titlul „Iarna demografică” (The Demographic Winter). Filmul menționat este sugestiv pentru fenomenul „depresiei sociale” care este trăsătura dominantă a acestui anotimp social, denumit iarnă demografică și vine cu o imagine teribilă: „bunici abandonați, neîngrijiți și singuri pe străzile Europei pe măsură ce legăturile dintre generații sunt spulberate; o potențială pustiire a țărilor mici, precum ar fi Letonia, și o depresie la nivel mondial”.
Desigur că fenomenul iernii demografice înseamnă mai mult și este mai grav decât declinul calității vieții și tocmai acest aspect este cel care alarmează deopotrivă guvernele și segmentele lucide ale elitelor europene frământate totuși de soarta și destinul propriilor popoare. Rata totală a fertilității la scara popoarelor europene se situează undeva în jurul unei medii de 1,4 la o femeie fertilă încât cele 728 de milioane vor coborî la doar 557 milioane de europeni în 2050, după cum atrage atenția demograful Steven Mosher. (…) Papa Ioan Paul al II-lea vorbea despre „tragedia cuplurilor europene fără copii”. În termeni demografici „Europa se stinge”, avertiza Jacques Chirac din calitatea pe care-o deținea la pupitrul de comandă al Franței.
Prin urmare, în primejdie este fondul biologic pe care este așezată civilizația de tip european. Nu voi adăuga latura cealaltă, aceea a depresiei spirituale, la care m-am referit și care este latura cea mai gravă pentru că se constituie și acționează în chip ascuns ca factor colapsogen. Altminteri spus, ca orice primejdie ascunsă și aceasta se va developa, își va dezvălui gravitatea când va fi prea târziu și aproape că nu va mai fi nimic de făcut.
Declinul spiritual este cauza durabilă a stării amenințătoare la scara civilizației europene. Fenomenul este destul de grav, precum vedem, și doctrina davosiană a Forumului Economic Mondial, hrănită de distopia trans și postumanistă, încearcă zadarnic să-l subtilizeze. Problema trebuie să devină una acută pe agenda dezbaterii publice. (…)
Un apel la alarmă și luciditate, pe această cale, este un semn de minimă responsabilitate.

Sursa: Anonimus.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.