Români este bine să știm – „Mitologia găgăuză”! (2)

Români este bine să știm – „Mitologia găgăuză”! (2)

0 48

Prin 1990, pentru majoritatea basarabenilor, Televiziunea centrală a URSS, canal-I era principală sursă de informație. Mă încânta alura Tatianei Mitkova, prezentatoarea principală a buletinului de știri la (Т.С.Н.) Ц.Т. С.С.С.Р. Vedeam zilnic o față nouă printre jurnaliștii și reporterii sovietici. Ea mitralia cuvintele precum crainicii din zilele noastre. Un fenomen inedit pentru telespectatorii din fostul imperiu. Ulterior, la București, îmi aminteam de acest aspect privind-o pe Andreea Esca la ProTV. Știam că Tatiana nu este o simplă prezentatoare de știri compilate de redactori. Ea selecta materialul și transmitea ceea ce credea oportun. Pe atunci, în 1990-1992, Tatiana Mitkova era indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii. În octombrie 90, „Tatiana, scumpa Tatiana!” (Pușkin), începea știrile din Moldova Sovietică cu – „Sângerosul premier Mircea Druc…”. Sau „Călăul Republicii Găgăuze …” Iar corespondentul CNN la Moscova prelua gratuit aceste știri pentru telespectatorii din lumea întreagă.
În octombrie 1990, mă aflam la Cimișlia, când un ofițer de poliție, rus de naționalitate, se indigna sincer:
– Domnule Prim-ministru! De unde scoate Mitkova informațiile despre noi!? Acestea nu sunt știri, sunt minciuni ordinare! Se vede clar că nu este indiferentă față de dumneavoastră. Mă iertați, dar ce i-ați făcut?
– Dragul meu, nimic nu i-am făcut!.
Un alt ofițer, aflat în preajma noastră, a replicat șiret:
– Poate că de aceea și vă denigrează așa”. Unii presupuneau, că ar fi de pe la noi, din Basarabia, bulgăroaică, găgăuză, evreică. Alții că ar fi sponsorizată de „clanul directorilor roșii” din stânga Nistrului. Altfel cum să-ți explici această atitudine preconcepută față de conducerea de la Chișinău!? Basarabenii nu erau informați și se descurcau ca niște diletanți în arta războiului informațional-psihologic.
Tatiana Mitkova s-a născut la Moscova, în familia unui ofițer GRU sau KGB. A absolvit facultatea de jurnalism la M.G.U. În ianuarie 1991, ea a refuzat să dea citire unui comunicat oficial TASS, despre evenimentele de la Vilnius; peste puțin timp a fost concediată și, ulterior, a colaborat cu A.R.D., compania germană de televiziune. După eșuarea puciului din august 91, revine la TV Ostankino. În aprilie 2014, a renunțat la medalia comemorativă lituaniană. A făcut-o demonstrativ, în semn de solidaritate cu Dmitri Kiselev, căruia i s-a retras medalia respectivă de către președintele Lituaniei. În 2014, a fost decorată de Putin „pentru elucidarea obiectivă a evenimentelor din Crimeea” (decretul prezidențial nu este public)…
Conform unui plan secret al grupului de deputați „Soiuz”, Comandamentul districtului militar Odesa, la indicațiile superiorilor de la Centru, demarase o psihoagresiune asupra Moldovei Sovietice. Iar ofițerii Armatei a 14-a însuflețeau liderii de la Comrat și asigurau pe toate căile activitatea separatistă a acestora. Comratul imita și asculta de Tiraspol, care testa rezistența Chișinăului prin acțiunile provocatoare ale găgăuzilor. Concomitent cu acțiunile statului major de la Odesa, sesizasem o cooperare intensă a fruntașilor de la Comrat cu un grup de ofițeri ai diviziei aeropurtate, dislocate în sudul Basarabiei, la Bolgrad. Această unitate militară sovietică are un merit aparte în formarea „Republicii găgăuze”, în vara anului 1990. Consideram acest fapt o inadmisibilă diversiune a unei unități militare sovietice asupra unei republici unionale sovietice. Intenționam să mă adresez Centrului pentru a deschide o anchetă penală. N-am mai reușit. Acum m-aș adresa cineaștilor, sigur fiind că ar ieși un film de aventuri captivant. Deși astăzi lumea nu prea citește monografii voluminoase, celor care ar dori să cunoască în amănunte desfășurarea evenimentelor, le recomand o sursă excepțională de date și documente – cartea generalului Ion Costaș – „Transnistria 1989-1992: Cronica unui război «nedeclarat»”.

Există o mulțime de analiști politici, care, post factum, debitează mereu predicții și soluții salvatoare.
Stan Horja (pseudonimul lui Valeriu Reniță), eternul înțelept și clarvăzător, un ilustru reprezentant al moldovenismului, publica în „Moldova Suverană”, din 14.06.07, un articol caustic intitulat „Un ilustru reprezentant al românismului fără viitor”. Citez:
Druc s-a instalat în fruntea unei gloate înarmate cu bâte şi răngi şi a încercat supunerea Găgăuzei nu după reguli liberale şi democratice, ci după năravul guvernării românești în Basarabia.
Nu rămânea mult până la o vărsare de sânge. Druc nu dorea să asculte de nimeni, nici de Parlamentul, care l-a ales, nici de tovarășii lui politici, nici, cu atât mai mult, de rațiune. Conflictul cu Comratul a tensionat relațiile Chișinăului cu Tiraspolul, care nu erau nici așa de loc simple. Votul dat pentru Druc a dispersat țara şi a condus până la urma la conflictul sângeros de pe Nistru, urmările căruia se resimt până azi”.

Valeriu Reniță, „un ilustru reprezentant al moldovenismului de mare viitor” este de părere că Mircea Druc „a tensionat relațiile” cu separatiștii de la Tiraspol și Comrat.
În realitate, la 19 august 1990, Victor Pușcaș, vice președinte al Sovietului Suprem și eu, președinte al Consiliului de Miniștri am semnat „Adresarea către deputații Sovietelor locale de deputați ai poporului, către întreaga populație din raioanele Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, Taraclia și Basarabeasca ale RSSM”.
Sovietul Suprem s-a întrunit la 8 septembrie într-o ședință extraordinară. A fost adoptată o hotărâre: Comratul să renunțe la autoproclamata republică în termen de cinci zile și să arboreze tricolorul, drapelul oficial al R.S.S.M. În caz contrar, Chișinăul urma să introducă starea excepțională.
Sovietul Suprem al R.S.S.M., la 26 octombrie 1990 a suspendat împuternicirile deputaților norodului – Calciu, Capsamun, Karapunarlî, Kendighelean, Chior, Kuroglu, Frangu, Iakovlev, Marinov, Rîleakov, Taușanji, Topal.
Motivația suspendării: „ … nu participă, fără motive întemeiate, la lucrările Sovietului Suprem al RSSM, instigă cetățenii la nerespectarea legilor R.S.S.M., săvârșesc acțiuni care vin în contradicție cu prevederile Constituției R.S.S.M., între altele organizând alegeri în organul suprem al puterii al așa zisei Republici găgăuze și participând la ele, atentează la integritatea teritorială a R.S.S.M.”.
Au trecut decenii de la dispariția U.R.S.S. Dar agențiile de presă ruse și ucrainene, Wikipedia, varianta rusă, mijloacele de comunicare în masă de la Tiraspol și Comrat continuă să abordeze fenomenele din fosta R.S.S.M. izolat, smulse din context. Nu țin cont și de evenimentele identice, petrecute în toate coloniile Imperiului. EI intercalează ostentativ în textele lor de știri aceleași falsuri. Un exemplu: „În octombrie 1990, ca reacție la cursul autorităților R.S.S.M. de unire cu România, autodeterminata Republică Găgăuză a anunțat începerea alegerilor Sovietului Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit drept pretext pentru a trimite în Găgăuzia coloane de mașini cu activiști ai F.P.M. și voluntari din România, însoțiți de detașamentele de miliție, cu scopul de a împiedica alegerile și a reprima Mișcarea găgăuză pentru independență națională. Campania anti-Găgăuzia a fost condusă de prim-ministrul Mircea Druc. Acțiunea a provocat victime printre populația Găgăuziei. Escaladarea conflictului a putut fi evitată datorită intervenției unor unități ale forțelor armate ale U.R.S.S.”. Această „nota explicativă”, repetată la infinit, ar putea servi drept mostră de minciună mass media pentru studenții facultăților de ziaristică și viitorii profesioniști în operații ale războiului informațional-psihologic. Pentru mine, care am trăit pe viu evenimentele, nu e decât un procedeu propagandistic.
Nuanțe și precizări: în octombrie 90, nu am avut pierderi de vieți omenești. Și am evitat vărsarea de sânge nu datorită, ci în pofida „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”. Și nicidecum „voluntari din România”, ci voluntarii români din Basarabia au ajuns atunci în raioanele din sudul republicii. Constantin Tauşanji, etnic găgăuz, deputat în Sovietul Suprem al RSSM le explica jurnaliștilor situația: „Două conflicte, unul la Comrat şi altul la Dubăsari. În primul caz, la Comrat, în fruntea celor două coloane, de ambele pârți, se aflau oameni, care nu voiau vărsare de sânge şi erau dispuși să-şi sacrifice propriile vieți, numai ca să le salveze pe ale celorlalți. În cel de al doilea caz, la Nistru, situația era diametral opusă”.
Adevărul: ei așteptau de la noi, în octombrie 90, ceea ce se întâmplase deja la Suhumi, Sumgait, Fergana și prin alte părți ale Imperiului în agonie: „Sânge, mult sânge, cu orice preț!”. Nemulțumiți de „moliciunea” găgăuzilor, și-au luat revanșa la Nistru. EI au prevăzut la Dubăsari și victime, și sânge și tot ce le convenea forțelor, care doreau dezmembrarea R.S.S.M. Evenimentele din 2 noiembrie 1990 de la podul din Dubăsari merită o abordare strict juridică, fără divagațiile și emoțiile părților aflate în conflict.
Justificarea sau regretele nu sunt apanajul meu. Totuși, l-aș întreba pe Stan Horja: Care dintre premierii Republicii Moldova a procedat corect față de Comrat și Tiraspol? Dacă el ar fi fost șeful executivului în octombrie 90, ce ar fi întreprins pentru a fi perceput de toată lumea ca „un bun premier al R.S.S.M.”? Ce ar fi făcut, ca să nu fie șters din lista foștilor premieri, așa cum s-a procedat cu Mircea Druc, pe timpul mandatelor lui Vladimir Voronin? S-ar fi considerat el un adevărat continuator al statalității Moldovei medievale, când Ștefan cel Mare lupta pentru ieșire la mare cu tătarii din Crimeea, frații găgăuzilor, care nici astăzi nu se mai opresc cu revendicările lor?
Agenția de presă rusă Regnum întrece orice măsură. În 2007, a publicat articolul „Genocidul găgăuzilor și esența ideologiei româno-unioniste”.

Citez: „În 1990, puterea reală în R.S.S.M. a fost concentrată în mâinile F.P.M. Adoptând un curs de românizare totală, frontiștii, de la bun început, au trecut la reprimarea agresivă a oricărei tentative de rezistență. Un prim exemplu de protest masiv a fost proclamarea Republicii găgăuze în sudul țării. Desigur, o atare evoluție a evenimentelor nu se încadra nicidecum în planurile unioniștilor. Prim-ministrul R.S.S.M., lider al F.P.M., a organizat și condus personal campania de reprimare din sudul republicii. E cazul să atragem atenția și asupra faptului că în parlament deputații frontiști, precum și comuniștii, au afirmat sus și tare că „găgăuzii nu sunt popor, ci doar un grup etnic”. Viitoarea expediție punitivă a avut drept scop represiunea găgăuzilor, efectuată expres pe criterii etnice. Lozincile care răsunau zilnic prin Chișinău: „Un găgăuz bun este un găgăuz mort!” și „Găgăuzia este un pecingine pe corpul Moldovei!” sunt caracteristice pentru anii aceia. Ele conturau elocvent intențiile luptătorilor pentru „ordinea românească”. Mircea Druc, un funcționar de stat oficial a condus de fapt acțiunea de exterminare a găgăuzilor. Ieri româno-unioniștii amenințau să nimicească toți găgăuzii. Astăzi refuză deschis dreptul la existență a unui alt popor – cel moldovenesc. Pe moldoveni îi consideră doar o parte a națiunii române și, în această privința, ideologii unionismului au rămas cu doctrina lor de la începutul anilor 90”.
În concluzie, autorii – Ivan Kirioglo (găgăuz) şi Oles Goncear (ucrainean), membri ai unei echipe, care, în 2007, au lansat la Odesa proiectul „Moldova Mare”, cer imperativ: „Să fie judecat Mircea Druc pentru genocidul poporului găgăuz. Cercetarea documentelor care conțin declarațiile publice ale miniștrilor, deputaților și altor funcționari de rang înalt ne poate clarifica cine poartă răspunderea directă pentru tentativa de a iniția o distrugere în masă a oamenilor pe criterii etnice. Mulți dintre acești lideri se află acum pe teritoriul României, unde se bucură de stimă și considerație, ca de exemplu, domnul Druc, menționat mai sus, care, indiscutabil, trebuie trimis în judecată printre primii”. Istoricul rus, Andrei Marciukov, un simpatizant al liderilor separatiști de la Tiraspol şi Comrat, le-a explicat băieților: „Termenul „genocid” se cere abordat cu acuratețe. Chiar dacă luăm în considerație agresivitatea naționalismului românesc, să vorbim despre genocid, nu e cazul. Totuși, n-au existat, probabil, planuri de exterminare în masă a poporului găgăuz”.
Din 2007, tot aștept citație, ca să mă înfățișez la o anumită dată înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități.
Sunt încântat și doresc ca cel mai aspru tribunal din lume să mă judece „pentru genocidul găgăuzilor”.
Prin 2010, am întâlnit ocazional la Chișinău un lider găgăuz, fost coleg, care cunoaște la perfecție situația din sudul Basarabiei. În 90, eram deputați în Sovietul Suprem al R.S.S.M. În prezent, el este profesor universitar. Am adus vorba despre „genocidul găgăuzilor” și intențiile lui Kirioglo și Stan:
– Sunt ferm hotărât să ajung la Curtea Penală Internațională de la Haga. În principiu, aș fi în stare să mă apăr singur la tribunal. Dar e mai bine, cred, să găsesc un avocat de profesie.
Ai putea să-mi recomanzi pe cineva, dar să fie neapărat de naționalitate găgăuză?.
Reacția profesorului (nu-i dau numele, îl protejez):
– Mă faceți să râd! Nu e decât o mitologie! Sunt doctor în drept. Dacă acești „tineri politologi” vă dau în judecată, mă angajez personal, ca martor și avocat al inculpatului”.
Prima parte aici: Mitologia găgăuză (1)
– Va urma –

Autor: Prof. dr. Mircea Druc
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.