Ritualuri magice de Sanziene: cununa si faclia

Ritualuri magice de Sanziene: cununa si faclia

0 992
Ritualurile magice de Sanziene se pastreaza cu sfintenie din vremuri antice pagane, de mult apuse. Aceasta sarbatoare profund romaneasca, se suprapune peste alte doua evenimente, unul meteorologic si altul religios, si anume: solstitiul de vara si ziua Sfantului Ioan.
Dat fiind ca este vorba de un timp de rascruce in calendarul popular, aceasta zi este „intesata” de practici de divinatie si ritualuri magice prin care se poate ghici viitorul, fie el mai apropiat sau mai indepartat.
Unul dintre aceste ritualuri apotropaice il constituie cununa de sanziene, formata prin impletirea florilor, si aruncata pe casa sau in oborul vitelor.
Obiceiurile legate de cununa se desfasurau dupa anumite reguli: „Se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sanzienelor, inainte de a rasari soarele, cate o cununa de sanzieni cu care se duc la ocolul vitelor unde o arunca.

Daca cununa este a unei fete si de cununa se anina mai intai o vita tanara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tanar; daca se anina o vita batrana, viitorul ei ursit va fi om in varsta” (Pamfile, 1910, p. 91).
Floarea de sanziene se purta de catre fete in prin buzunare, in san, se incingea peste mijloc, se punea sub capatai pentru a visa peste noapte ursitul.
Un alt moment important al sarbatorii Sanzienelor il constituie „plimbarea facliei”, care este un ceremonial nocturn.
Astfel, o data cu lasarea serii, copiii si feciorii urca pe coama dealurilor, se strang in cerc pentru a-si aprinde facliile si apoi se aseaza in linie dreapta.
Este interesant ca facliile se rotesc numai intr-un singur sens, in directia mersului aparent al soarelui pe bolta cereasca. Mirosul de rasina, miscarea facliilor aprinse, purtatul lor in jurul tarinilor si livezi lor, aducerea in curti si plantarea, in final, a acestora in mijlocul gradinilor sunt secvente purificatoare si, probabil, fertilizatoare ale obiceiului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.