Reinventarea unei fantome

Reinventarea unei fantome

0 145

La baza militară Ramstein – aflată sub ocupaţie americană încă de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial – summitul organizat de SUA pentru operaţiunea „arme în Ucraina” s-a finalizat cu un eşec răsunător. Pe scurt, nemţii au refuzat să trimită tancuri Leopard în Ucraina.
Şi nu doar asta, dar, mai mult, au interzis statelor care au cumpărat tancuri de la ei să facă asemenea transferuri, cu toate că polonezii – vârful de lance al americanilor – au făcut scandal spunând că o asemenea decizie ar fi incorectă.
De fapt care sunt piesele aşezate pe tabla de şah? Ar fi trebuit să le vedeţi încă de anul trecut deoarece SUA joacă într-un film cu un scenariu nu doar transparent, dar şi de un prost gust înfiorător. Să recapitulăm puţin. 
SUA au permis Germaniei şi Japoniei să se înarmeze. S-a trecut astfel peste o linie roşie trasată după cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, în Italia s-a jucat în campania electorală o piesă prostă de teatru.
Un mult prea hulit Mario Draghi a grupat în jurul său forţele globaliste pentru a-i permite „fascistei” Giorgia Meloni să grupeze în jurul său forţele aparent naţionaliste.
Însă naţionalismul lui Meloni nu este unul atentic, ci o spoială fascistoidă de influenţă(şi binecuvântare) americană, menită a masca adevăratul său rol, anume acela de a continua dominarea politicii italiene de către SUA. De aceea, imediat după alegera sa, agenda i s-a schimbat brusc într-una orientată către politica externă, mai precis pe susţinerea Ucrainei. 
Dacă avem ochi de văzut, vom înţelege că summitul de la Ramstein capătă astfel o nouă semnificaţie. Americanii au încercat să reconstruiască defuncta Axă Berlin-Roma-Tokio, promiţându-le tuturor un ospăţ bogat la festinul de după înfrângerea Rusiei. 

De fapt jocul este mai mult decât ciudat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial SUA şi-a întârziat intrarea pentru a beneficia de sleirea participanţilor. Acum însă încearcă să-i sleiască pe ruşi reinventând Războiul Mondial, dar limitându-se la o poziţie de „garant financiar”.
La Ramstein însă treburile nu au decurs deloc aşa cum se aşteptau americanii. Nemţii sunt deja sleiţi economic după ce li s-a tăiat brutal accesul la gazul rusesc. Anul trecut a fost unul de coşmar pentru ei, iar anul acesta va fi unul mai grav. Fără hidrocarburile ieftine, întreaga maşinărie economică germană se dezintegrează. Nu-mi dau seama dacă răspunsul de la Ramstein a fost doar un semn al disperării sau dacă nemţii chiar au pus piciorul în prag(ceva mai puţin probabil dacă ţinem cont de cozile americane de topor de la vârful politicii germane).
Cert este că răspunsul Germaniei a fost unul ferm: dăm permisiunea pentru tancurile noastre dacă şi voi livraţi Abrams Ucrainei.

De fapt ce ascunde poziţia nemţilor?
Toată lumea ştie că donarea echipamentelor ofensive către o parte a unui conflict te califică direct ca aliat al acelei părţi. E o lege a războiului. Răspunsul nemţilor tocmai asta spune: „dacă vreţi ca noi să intrăm în război, faceţi şi voi acelaşi lucru”. Iar prin asta, tactica urmărită de americani pică deoarece nu pot sta pe margine până când părţile se epuizează, ci trebuie să intre direct pe aceeaşi linie  cu cei pe care-i întărâtă. 
Mai este însă şi-un al aspect. Nemţii şi-au dat peste cap industria militară, pierzând contracte puternice din cauza ineficienţei armelor pe care le-au donat Ucrainei. De profitat au profitat americanii. Invitaţia de a trimite tancuri Abrams este una de genul: „hai să ne facem de rahat împreună”.
De fapt toată lumea ştie că Abrams sunt nişte vehicule de mult depăşite pe care americanii le ridică aiurea în slăvi. Puţini ştiu că tancurile americane nu merg cu motorină – ca orice vehicul militar de pe lumea asta – ci cu … kerosen! Un Abrams M1 consumă 720 l/100km, iar autonomia sa este de doar 400 km. Spre deosebire de acesta, clasicul T-90 al ruşilor are o capacitate de utilizare a unei palete largi de combustibil(de la diesel la kerosen) şi are o autonomie mai mare cu 150 km. Imaginaţi-vă doar ce infrastructură suplimentară trebuie să desfăşori pentru a alimenta o flotă de Abrams-uri. 

Ucraina: Compromis la Ramstein în privinţa tancurilor Leopard-2? | Global |  DW | 19.01.2023

E cât se poate de limpede de înţeles că desfăşurarea de Abrams-ur în Ucraina ar echivala cu auto-împuşcarea în picior, mai ales în condiţiile în care americanii caută să mărite rablele lor de tancuri pe la proşti precum Polonia sau România!

Închei prin a vă spune că pe moment SUA a înregistrat un eşec răsunător la Ramstein, iar acesta este motivul pentru care s-a cam pus batista pe ţambal. De asemenea, vreau să vă atrag atenţia asupra fenomenului naţional-fascist de tip atlantist care va înflori inclusiv la noi.
După pomparea în faţă a lui George Simion, veţi vedea tot mai multe mişcări care, aparent, se opun globalismului. Însă de fapt sunt cozi de topor, exact aşa cum vedem deja în Italia! 

Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.