Programul „O familie, o casă“ care înlocuit „Prima Casă“ așteaptă… NORME!

Programul „O familie, o casă“ care înlocuit „Prima Casă“ așteaptă… NORME!

0 321

Vechiul Program „Prima Casă“, nu mai este activ și este în curs de a fi înlocuit de Programul „O familie, o casă“. In prezent ambele programe nu sunt funcționale.

Noul Program are un caracter social, deoarece susține și garantează 100% creditul acordat persoanelor asistate social, menționând că accesul acestei categorii de populație la un credit ipotecar era limitat aproape în totalitate până acum.
În principiu, conform legii, noul Program aduce o reducere a costurilor de finanțare pentru cei interesați atât la cumpărare cât și la construirea unei case.
Avansul solicitat cumpărătorilor a rămas la fel, 5% din prețul de vânzare al locuinței. Statul va garanta pentru solicitant 50% din valoarea creditului, dacă imobilul pe care îl cumpăra are o vechime de maxim 5 ani, 40% dacă imobilul este mai vechi de 5 ani și 100% dacă solicitantul se încadrează în condițiile articolului 6 din Legea 292/2011 a asistenței sociale.

Deși preş. Klaus Iohannis a promulgat Legea ce prevede ca Programul „Prima Casă“ să devină un program social intitulat „O familie, o casă“ încă din prima parte a crizei CORONAVIRUS, el nu este funcțional. Băncile, principalul „actor” nu mai primesc solicitări noi prin programul vechi pentru că aşteaptă regulile pentru programul nou. Adică Guvernul OrBan nu a publicat nici până azi Normele de aplicare a legii.
Deci românii care mai doresc în acest moment să ia un credit pentru casă cu ajutorul statului nu mai au nicio opţiune la îndemână pentru că vechiul PROGRAM nu mai există iar cel nou nu are NORME.

Vald T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.