Pozitia Guvernului fata de motiunea de cenzura

Pozitia Guvernului fata de motiunea de cenzura

0 55



?


Discursul Primului-Ministru Calin Popescu-Tariceanu, sustinut cu prilejul dezbaterii motiunii de cenzura


„Domnilor presedinti ai celor doua Camere,
Doamnelor si domnilor parlamentari,


Am indoieli cu privire la motivul real din spatele acestei motiunii. Respect insa Partidul Social Democrat si importanta procesului democratic care are loc astazi in Parlament.
De aceea, vreau sa raspund cat mai cuprinzator la criticile care se regasesc in aceasta motiune.
Raspunsul meu este axat pe 2 dimensiuni majore:
In primul rand, doresc sa va amintesc ca obiectivul cel mai??important al acestei guvernari, pe baza caruia am construit??Programul de Guvernare, este crearea unei Romanii prospere, cu o clasa de mijloc solida. Indeplinirii acestui obiectiv am consacrat toate politicile, energiile si eforturile noastre.
In al doilea rand, vreau sa arat ca Guvernul actual a pus in aplicare principiile modelului social si economic european, conform caruia bunastarea este in primul rand rodul muncii si efortului creator personal.
Cea mai sanatoasa politica sociala pe care acest guvern liberal o promoveaza este de a asigura mai multe locuri de munca generatoare de bunastare pentru populatia tarii si care raspund cerintelor unei economii ce creste cu un ritm ridicat si sustenabil.


O politica ce ofera sanse de crestere a nivelului de trai pentru toti romanii.
In anul 2003, Guvernul PSD se angaja sa reduca rata saraciei severe din Romania de la 10,9% in 2002, la 5,4% in 2009. Avem o veste buna pentru colegii din PSD si pentru cei din Parlament: in anul 2007, doar circa 4% din populatie se mai afla sub pragul saraciei severe!
Acesta este efectul transformarii romanilor din asistati, in oameni care se bazeaza pe propriile forte si incearca sa-si gaseasca singuri drumul spre succes! In cei doi ani si jumatate am asigurat prin politicile active de ocupare incadrarea in munca a peste un milion de persoane! Inregistram, astfel, cel mai mare progres in ocupare si reducerea somajului.
Avem acum un numar de someri mai mic decat la inceputul perioadei de tranzitie, respectiv 350.000 someri in august 2007, fata de nivelul de 386.000 persoane din??ianuarie 1992, cand a inceput sa se inregistreze acest fenomen in Romania!
Imbunatatirea ocuparii fortei de munca si cresterea economica??s-au reflectat in mod corespunzator in cresterea veniturilor salariale.??
Prin Programul de Guvernare, ne propuneam sa crestem veniturile salariale, in perioada 2005 – 2008, cu 60%, astfel incat la o crestere anuala a preturilor prognozata la acel moment de circa 5%, sa asiguram o imbunatatire a puterii de cumparare a salariilor cu aproximativ 35%.
In acest moment, castigul salarial mediu brut este cu 62,7% peste cel din 2004, iar venitul salarial net cu 65,1%.
Corelat cu reducerea permanenta a inflatie, salariul real s-a majorat in aceasta perioada cu 40%. Pentru comparatie, puterea de cumparare a salariatilor in perioada 2001 – 2004 s-a imbunatatit cu 31,6%.
La fel sunt lucrurile si in sistemul public de pensii. Pensia medie la nivelul lunii august 2007, a ajuns, inainte de ultima majorare de la 1 septembrie a.c., la 337 lei noi, fata de 211 lei noi in luna decembrie 2004, ceea ce inseamna o crestere in termeni nominali cu 59,7% si cu cca. 36,4% in termeni reali, in raport cu angajamentul prevazut in Programul de Guvernare de crestere a pensiilor in termeni reali cu aproximativ 30% pana in anul 2008.
Ca urmare a majorarii pensiilor, incepand cu??ianuarie 2008 cu 36,5% fata de septembrie 2006, cresterea in termeni reali la sfarsitul mandatului va fi de peste 75%. Mai mult decat dublul angajamentului luat de noi in fata romanilor!


Doamnelor si domnilor parlamentari,
Viziunea asupra tarii exprimata in textul motiunii reflecta o idee pe care consider ca trebuie sa o abandonam: aceea ca exista doua Romanii, una urbana, mai dezvoltata si una rurala, inapoiata.
Guvernul actual este Guvernul unei singure Romanii, o Romanie in progres catre modernitatea urbana si rurala, cu o economie convergenta cu cea din Uniunea Europeana.
Critica reducerii contributiei agriculturii in PIB este, de aceea, nedreapta. Ca urmare a politicii guvernamentale de stimulare a investitiilor – indeosebi prin cota unica de impozitare si prin imbunatatirea semnificativa a climatului de afaceri – constructiile, dar si sectoarele industriale moderne si chiar serviciile s-au dezvoltat, conducand la o noua structura economica, mai apropiata de cea din Uniunea Europeana.
Acest guvern a fost singurul care si-a stabilit ca prioritate modernizarea si transformarea gospodariilor taranesti in ferme agricole familiale, cu caracter comercial. Cu alte cuvinte, formarea si consolidarea clasei de mijloc in mediul rural. In acest scop, au fost puse in aplicare ample programe de sustinere a agricultorilor.
Practic, am schimbat politica ajutorului financiar de supravietuire cu cea a unui sprijin eficient si directionat catre dezvoltare si modernizare. Si ma rezum a va da un singur exemplu: programul Fermierul, in cadrul caruia peste 1000 de proiecte au fost puse in practica cu o finantare de 311,2 milioane euro.
In ceea ce priveste situatia din invatamant, va informez, stimati colegi, ca nu exista un “model european”, educatia fiind un domeniu de competenta nationala sau chiar regionala. Exista, in schimb, obiective de politici europene in domeniul educatiei si formarii profesionale care se regasesc, fara exceptie, in politicile elaborate incepand cu anul 2005.
Ne-am asumat rezolvarea situatiei precare in care se afla sistemul educational in anul 2004. Avem o strategie pe termen scurt, mediu si lung, coerenta si convergenta. Nu tinem la un calendar populist, aducator de voturi pe termen scurt! Vrem sa implementam o strategie, chiar daca primele rezultate vor deveni cunoscute intr-un interval de timp mai lung!
Eforturile noastre sunt vizibile si cuantificabile la capitolul cheltuieli bugetare. Astfel,??in anul 2007 s-a investit de peste 40 de ori mai mult fata de 2004 pentru cheltuieli de capital. In anul 2004, scoala romaneasca a avut un buget de 1,98 miliarde euro, reprezentand 3,4% din PIB.
Doar in anul 2007 bugetul alocat educatiei a fost de 6,22 miliarde euro si a reprezentat 5,2% din PIB, urmand ca, pentru 2008, sa alocam, pentru prima data in istoria post-decembrista a Romaniei, 6% din PIB. Ne indeplinim, astfel, inca un angajament important asumat in fata romanilor, la preluarea guvernarii.


Stimati colegi,
Pentru a respecta cu rigurozitate datele realitatii, trebuie sa spunem ca, atunci cand am preluat guvernarea, sistemul sanitar era sufocat de datorii. In 2005, Sanatatea a primit cea mai mare suma la rectificarea bugetara – 10 mii de miliarde??vechi – bani care s-au folosit pentru achitarea datoriilor, cunoscute la acea data, ale spitalelor si pentru asigurarea functionarii sistemului.
In 2004, bugetul alocat sanatatii a fost de 2,3 miliarde euro. Astazi, in 2007 sanatatea are un buget de trei ori mai mare – 4051,8 milioane lei, cel mai mare buget de dupa 1989!
Reforma financiara a instituit ordinea in sistem si a permis o evidenta clara a resurselor alocate si a modului in care au fost cheltuite. In consecinta, de la an la an au crescut fondurile pentru reparatii si consolidari ale spitalelor, pentru modernizari, iar Ministerul Sanatatii are in desfasurare un program de achizitii de aparatura si tehnica medicala fara precedent in ultimii 30 de ani.
Autorii motiunii au dreptate cand pun pe primul plan politica fiscal-bugetara si absorbtia fondurilor europene, ca parghii esentiale pentru dezvoltare economica si progres. In cuprinsul motiunii insa, se vorbeste de inconsecventa si instabilitate legislativa fiscal-bugetara, desi, in aceasta perioada, am inregistrat o stabilitate fiscala de exceptie si o crestere fara precedent a veniturilor bugetare.
Am preluat o agenda bugetara critica, marcata de constrangerile impuse de masurile anuntate deja de fostul guvern in anul 2004.
Insa, datorita impunerii cotei unice de impozitare de 16% si imbunatatirii constante a colectarii taxelor si impozitelor, veniturile bugetului general consolidat au fost in 2005 cu 18,3% mai mari decat in 2004 (un spor de 13,6 mld.lei).
Aceasta inseamna, in termeni reali, o majorare cu 8,5%. In anul 2006, cresterea veniturilor a fost in termeni nominali de 22%, ceea ce inseamna un spor de 19,3 mld.lei fata de anul 2005.
Dar ceea ce este foarte important este ca am reusit, pentru prima data in perioada de dupa 1989, sa schimbam evolutia ponderii veniturilor bugetare in Produsul Intern Brut.??In perioada 2001-2004, fiscalitatea ridicata a facut ca aceasta pondere sa nu depaseasca maximul de 31% din PIB.
Ei bine, dupa 2005, ponderea veniturilor bugetare in PIB s-a majorat incontinuu, de la 30% in 2004, la aproximativ 36% in acest an.

Doamnelor si domnilor colegi,
Afirmatiile din motiune ma obliga sa reamintesc faptul ca absorbtia depinde, in primul rand, de aprobarea programelor operationale si de finalizarea constructiei institutionale necesare.
Din acest punct de vedere, nu numai ca am recuperat ramanerile in urma de la sfarsitul anului 2004, precum infiintarea si functionalitatea Agentiei de Plati din Agricultura. Dar am si facut, mai bine decat alte tari, toti pasii, pentru ca acum Romania sa fie eligibila sa primeasca finantare post-aderare.
As dori sa subliniez ca programele operationale, sectoriale si cel regional, au fost elaborate la un nivel calitativ ridicat, ceea ce a facilitat aprobarea lor de catre Comisia Europeana.
Cinci din cele sapte programe propuse au fost deja aprobate, Romania ocupand astfel locul al doilea, dupa Austria, ca numar de programe aprobate. Surclasam, astfel, state membre cu „vechime” in Uniunea Europeana.
Pentru a risipi temerile legate de absorbtie, va reamintesc ca, in conformitate cu prevederile cadrului legal comunitar, fondurile anuale trebuie cheltuite pana la data 31 decembrie al celui de-al 3-lea an, ori, dupa caz, a celui de-al 2-lea an de la angajare.
Tocmai un asemenea calendar de absorbtie face ca anul 2007 sa devina un an hotarator pentru utilizarea fondurilor din programele de pre-aderare (Phare, ISPA, SAPARD). Dupa cum se stie, la inceputul anului 2005 ne aflam intr-o situatie dificila. Eram pe punctul de a ni se retrage sprijinul european, in cadrul programelor ISPA si SAPARD.
Nu numai ca am recuperat restantele, dar acum exista certitudinea unor procente de absorbtie a fondurilor de pre-aderare de peste 90%!
In ceea ce priveste domeniul Justitiei, criticile cuprinse in motiunea PSD sunt neintemeiate. Reprosurile privind relatia deficitara a fostului ministru Macovei cu Parlamentul si cu Consiliul Superior al Magistraturii sunt tardive.
Eu am fost primul care a semnalat aceste deficiente si acestea au fost principalele motive pentru care am inlocuit-o pe d-na Macovei. Pe de alta parte, relatia noului ministru, Tudor Chiuariu, cu Parlamentul, a fost una apreciata chiar de parlamentari.
Rezultatul? Legea privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, unul dintre angajamentele restante in procesul de integrare la Uniunea Europeana, a fost adoptata de Parlament cu unanimitate de voturi, dupa mai multe luni in care dezbaterile trenasera. Desi criticata de motiunea PSD, sunt convins ca aceasta lege va contribui la crearea unui mediu politic mai curat.
Si in ceea ce priveste relatia ministrului Chiuariu cu Consiliul Superior al Magistraturii, reprosurile din motiune mi se par neintemeiate. Aceasta relatie a fost caracterizata de consultare, de dialog si de respect reciproc.
Folosirea Parchetului ca instrument politic ne preocupa in continuare. Din pacate, dna Macovei, pe care am sustinut-o, a deturnat sensul unora dintre reformele atat de necesare, la care, in anul 2004, eram restantieri si amenintati, de aceea, cu impunerea clauzei de salvagardare.


Din pacate, constatam ca in ultimele saptamani, institutiile statului sunt folosite in scopuri personale si politice si mai avem destule de facut pentru asigurarea unei Justitiii cu adevarat independente.

Doamnelor si domnilor parlamentari,
Vin, astazi, in fata dumneavoastra mandru de realizarile acestei guvernari, mandru de activitatea fiecarui membru al Guvernului, dar, mai ales, mandru de sansa pe care Romania pentru a se afirma in viitor, in Uniunea Europeana.
Chiar si cea mai lunga dintre calatorii incepe cu primul pas. Aderarea Romaniei a fost primul pas catre un viitor prosper. Este o sansa extraordinara pe care Romania si toti romanii o au acum!
Am venit astazi in fata dumneavoastra pentru a va vorbi despre temele care ne unesc, nu despre temele care ne divizeaza!
Strategia post-aderare este harta care ne arata traseul Romaniei spre un viitor mai bun in Uniunea Europeana, pana in 2020.
Aceasta strategie este cheia dezvoltarii noastre viitoare si cuprinde masuri menite sa creasca competitivitatea economiei romanesti. Sunt masuri care vizeaza modernizarea infrastructurii, introducerea de noi tehnologii in domenii precum comunicatiile, energia alternativa, mediu. Sunt masuri de reformare a educatiei si de introducere a unui sistem de invatamant adaptat viitorului, pentru a putea valorifica cea mai importanta resursa pe care o avem: capitalul uman!
O parte semnificativa a acestei strategii este clarificarea problematicii proprietatii private si continuarea procesului de privatizare, in special in sectorul energetic.
Vreau ca Romania sa devina un lider regional pe piata productiei de energie. Suntem deja cu un pas inainte fata de tari din regiune in ceea ce priveste transportul energiei electrice. Noile rute de transport pe care Statele Unite, Uniunea Europeana, si alti actori de importanta regionala intentioneaza sa le dezvolte vor trece si prin Romania.
De aceea, Guvernul solicita Parlamentului sa sprijine acest efort pentru a transforma Romania intr-o veriga importanta pe piata regionala de energie!

Stimati colegi,
Tinerii au astazi oportunitati la care noi doar visam. Astazi, tinerii pot studia in cele mai bune universitati din strainatate, astfel incat sa dobandeasca cunostintele care ii vor transforma in experti pe domeniile lor de studiu. Faptul ca o parte dintre tinerii nostri studiaza in strainatate nu ar trebui sa ne deranjeze.
Expertiza lor va fi cruciala pentru ca Romania sa castige pe pietele economice ale secolului XXI. Pe acesti tineri ii vom readuce in tara, iar cunostintele si experienta lor vor fi decisive pentru a dezvolta Romania secolului XXI.
Planul meu si al Guvernului pe care il conduc este insa mult mai indraznet. Putem mai mult. Romania poate sa isi dezvolte sistemul educational astfel incat tinerii din alte tari sa vina sa studieze in universitatile noastre!
Pot veni sa faca cercetare in institutele noastre! Pot veni sa dobandeasca experienta si expertiza in firmele noastre!
Strategia pentru a reusi acest lucru este deja adoptata de Guvern. Avem un plan national de dezvoltare a invatamantului si deja am crescut investitiile pe zona de cercetare cu 300%! Pentru a eficientiza la maximum acest proces, am dezvoltat o colaborare stransa intre sectorul public si domeniul privat, colaborare fara de care nu putem vorbi de dezvoltarea invatamantului ori a cercetarii.
Deschiderea pietei romanesti si intrarea pe piata europeana sunt oportunitati, nu amenintari. Fermierii romani, industriasii si producatorii autohtoni au acum sansa de a exporta cele mai bune produse romanesti pe piete noi, iar consumatorii autohtoni se pot bucura de calitatea produselor importate.
Romanii sunt oameni muncitori si bine pregatiti si sunt sigur ca produsele romanesti vor face fata fara nici o problema pe piata europeana. Totusi, trebuie sa ii si ajutam.
De aceea, am investit in comunitatile rurale. De aceea, am investit in tineri, in educatie. De aceea, am micsorat taxele. Pentru ca romanii sa aiba aceleasi sanse ca si ceilalti europeni.
Guvernul a luat masuri prin care am facut pasi importanti pentru a asigura accesul egal la serviciile publice – la Sanatate, Educatie, Serviciile Economice. Am investit in tehnologia informatiei si in infrastructura pentru a dezvolta comunitatile rurale. Toate aceste masuri incep sa isi arate efectele.
Am pus in aplicare masuri sociale, prin care am reusit sa reducem saracia. Vom continua pe acest drum. Vom continua sa investim in infrastructura, in transportul aerian si feroviar, in domeniul energetic, pentru a reduce si mai mult decalajele intre regiuni.
Romanii au de ce sa fie mandri si increzatori in viitorul Romaniei! Romanii sunt acum cetateni de prima mana ai Uniunii Europene.
Trebuie sa fim constienti ca nu suntem singurii actori de pe aceasta piata. Si celelalte state europene concureaza pe aceeasi piata cu noi.
De aceea, trebuie sa investim si sa ne concentram toate resursele pentru a progresa in Europa.
Stiu cu siguranta un lucru: Romania va stagna daca aceste dispute politice interne vor continua. Romania isi va irosi sansele pentru viitor, daca nu vom renunta la dispute.
De aceea, inaintea alegerilor pentru Parlamentul European, trebuie sa aratam Europei ca putem mentine stabilitatea politica. Ca putem guverna eficient. Ca putem sa continuam cresterea economica.
Trebuie sa ne concentram asupra viitorului, nu asupra trecutului.
Trebuie sa lucram impreuna, ca o natiune, nu unul impotriva altuia. Numai in acest mod ne vom face auziti la Bruxelles si la Strasbourg.

Doamnelor si domnilor parlamentari,
Acesta este o zi importanta in istoria tinerei noastre democratii. Astazi, aveti oportunitatea de a renunta definitiv la „vechiul mod” de a face politica! De a renunta la politica interesului personal, la politica intrigilor marunte. Aveti oportunitatea de deschide usa catre un nou mod de a face politica – pentru binele Romaniei si al romanilor!
Sunt mandru sa pot spune ca astazi are loc un proces democratic necesar, care demonstreaza cat de mult am progresat de la caderea comunismului. Diversitatea opiniilor si libertatea de a critica Guvernul sunt toate semne ale progresului democratiei romanesti. Stiti insa, la fel de bine ca si mine, ca aceasta motiune nu ar fi trebuit sa ajunga la vot. Argumentele si cifrele prezentate de mine astazi arata clar acest lucru!
Pe de alta parte, am aratat tot timpul disponibilitate la dialog si conlucrare. Daca aceasta motiune nu va trece, am intentia sa demarez incepand de maine consultarile cu toate partidele parlamentare, tinand cont de ponderea fiecaruia, pentru dezbaterea si promovarea bugetului, cat si pe propunerea care vizeaza devansarea aplicarii majorarii pensiilor incepand din acest an. Pentru a arata o data in plus, daca este nevoie, preocuparile noastre privind componenta sociala a guvernarii.
De aceea, doamnelor si domnilor parlamentari, solicit sa votati avand in minte doar interesele tuturor romanilor si sa respingeti aceasta motiune!

Va multumesc.”


?


Guvernul Romaniei – Biroul de presa – 03.10.2007


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.