Povestea iahtului regal al lui Carol al II-lea, vandut ilegal de Kelemen Hunor, cand era ministru. Mai puneti-l!

Construit în anul 1930, pentru cea mai bogată femeie din Marea Britanie la acea dată, Annie Henriette Joule, „Nahlin” a primit un nume de origine amerindiană, însemnând „navă-amiral”. Iahtul “Nahlin”, a fost proiectat de compania G.L. Watson & Co din Glasgow şi construit de şantierul naval John Brown & Co. Ltd din Clydebank, Scoţia.
In anul 1934, iahtul Nahlin era considerat unul dintre cele mai mari nave de agrement particulare construite în Anglia. Bompresul iahtului este ornamentat cu o figură ce reprezintă un indian cu coif cu pene şi pictat pentru luptă. Bordurile navei sunt proiectate în continuarea acestei figuri. Pe puntea superioară şi pe puntea principală se afla castelul navei; cabine aşezate în şir şi o punte de promenadă. Aproape de puntea din pupă se aflau alte cabine. Înfaţişarea de yaht era, de asemenea, sugerată, de marele coş de fum de forma eliptică.
Nava avea urmatoarele dotări pentru pasageri: două apartamente ale proprietarului situate la puntea prova. Amenajarea interioară a apartamentului din tribord era în stilul târziu al perioadei William şi Mary. Apartamentul corespondent din babord era decorat în stilul Ludovic al XVI-lea, dar mai auster. În apropierea apartamentelor proprietarului se afla o sală de gimnastică, foarte bine echipata.
Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al XVI-lea, se aflau la pupa navei. Alaturi erau patru băi ai căror pereţi erau îmbrăcaţi în gresie. Accesul dinspre camerele oaspeţilor spre holul de intrare de pe puntea principală se facea printr-o scara în spirală cu o balustrada de bronz.
În spatele holului de intrare, la babord, se afla toaleta doamnelor, iar la tribord, o antecameră care ducea la garderobă, decorată în stil Ludovic al XVI-lea.În spatele garderobei se afla o punte de promenadă, largă. Sufrageria ocupa partea din faţă a castelului şi era decorată în stilul perioadei William şi Mary.
La prova se găseau camerele pentru doamne, decorate în stil “Adam” şi apartamentele căpitanului. În aceeaşi parte a navei se găseau biblioteca şi fumoarul lambrisate cu nuc franţuzesc.
Pe puntea de navigaţie era o camera de observaţie, pentru oaspeţi, cu geamuri mari, glisante de jur împrejur pentru a nu împiedica vederea.
Şi dotările pentru echipaj asigurau un înalt standard de confort. Pe lânga apartamentele căpitanului, şeful electrician şi şeful mecanic aveau camerele lor, în spatele punţii principale. Ceilalţi ofiţeri şi echipajul erau cazaţi la pupa şi în castelul central.

În primii patru ani de exploatare, iahtul Nahlin navigase pe o distanţă de peste 200.000 Mm în jurul insulelor britanice,apoi Marea Baltică, insulele greceşti, Oceanul Atlantic, Insulele Canare, Indiile de Vest, pe coasta americană şi Golful Mexic. În Oceanul Pacific au fost vizitate Insulele Galapagos, apoi de la Honolulu pâna în insulele Hawaii, spre nordul insulei Tahiti şi Arhipelagul Societăţii, în Noua Zeelandă şi Australia.
În anul 1934, după ce vizitase o bună parte a lumii, iahtul Nahlin este oferit spre închiriere sau vânzare de către proprietar. A fost cumpărat de la regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii, care şi-a consumat pe el idila cu Wallis Simpson.
Drept urmare, iahtul a fost scos din nou la vânzare şi cumpărat de guvernul României, pentru regele Carol al II-lea,si rebotezat „Luceafărul”.
Guvernul Romaniei condus de Gheorghe Tătărăscu a cumparat iahtul cu suma de 120.000 de lire sterline aur şi a fost daruit MS Carol al II-lea. Yahtul regal „Luceafarul” a fost locul unor importante întâlniri.  După venirea la putere a comuniştilor, au urmat două noi schimbări de nume, vasul fiind botezat iniţial „Răsăritul”, iar apoi „Libertatea”. Treptat, după anii ’50, nava nu a mai fost întreţinută şi a rămas o atractie ,la stadiul de restaurant la malul gălăţean al Dunării, până în 1998, când a fost vândută şi mutată la Constanţa,pe semnatura lui Kelemen Hunor iar apoi scoasă din ţară, pe 25 septembrie 1999.

A fost perla flotei României până în 1950.
În isteria naţională derulată, în anii de după Revoluţie, sub deviza „Nu ne vindem ţara”, nava a fost vândută cu totul…abia în 1999 unui armator englez, la preţ de fier vechi, 265.000 de dolari, în ciuda faptului că, prin ordinul Ministrului Culturii nr. 3041/14 iulie 1998 fusese clasat în categoria “Tezaur national”.
Înstrăinarea s-a făcut în urma unei decizii dubioase luate in 1999, de autorităţile române, prin firma (de stat) Regal SA, societate care folosea nava, aflată în patrimoniul cultural naţional, ca restaurant plutitor în portul Galaţi.
Explicaţia Elenei Trandafir, directorul Societatii Regal SA: „Eu nu am exportat nava. Vasul a fost vândut ca activ, în conformitate cu legislaţia. În regulamentul 1284/1996 al Ministerului Culturii este menţionată obligaţia persoanelor fizice care vând ori organizează licitaţii cu bunuri culturale din categoria tezaur sau fond să-i informeze pe cumpărători că bunurile respective nu pot face obiectul exportului definitiv: Ori noi am făcut această informare chiar prin termenii contractuali”.
Politicienii noştri, ministrii de la „Cutura”, domnii Kelemen  Hunor si ION Caramitru indiferenţi la ceea ce înseamnă Patrimoniul Naţional, au tratat cu aceeaşi lehamite şi cazul fostului iaht regal. Nimeni nu a făcut nimic pentru recuperarea navei.
A fost un pic de vânzoleală, după eliberarea avizului de export temporar. Deputatul de Galaţi Sandu Florentin a cerut garanţii că nava va fi readusă în ţară. În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.10.1999, aceste garanţii au fost oferite de cel care era atunci secretar de stat la MinisterulCulturii: Kelemen Hunor. “Acest aviz este valabil până în 25 august 2000. Până la data aceasta, iahtul trebuie să se întoarcă în România, restaurat, renovat, aşa cum prevede contractul încheiat cu această firmă”, ne asigura Hunor Kelemen.
După ce a devenit ministru al Culturii, Kelemen Hunor a uitat de situaţia fostului iaht regal. Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului condus de Kelemen, ne declara că „da, nava face parte din Patrimoniul Naţional, si trebuie adusă în ţară, dar pentru asta Ministerul Culturii ar trebui să angajeze o casă de avocatură, care să dea în judecată firma, dar ministerul nu are bani pentru aşa ceva”.
Ia ganditi-va sa fi fost un Yaht al amiralului Horthy, cum ar fi sarit si in Dunare ministrul Kelemen Hunor, sa-l salveze !!Macar sa-l fi vandut in Ungaria, mai apropape de „Marea” amiralului fara flota Horty!
Deşi firma britanică s-a angajat oficial in fatza lui Kelemen că va restaura nava şi că va efectua un export temporar, iahtul nu s-a mai intors în ţară. Mai mult, primul semn că nava fusese subevaluată la vânzare: la câteva zile după tranzacţie, firma cumpărătoare – Edminston (Anglia) – a asigurat-o la prestigioasa companie Lloyds contra a un milion de dolari!! Firma britanică a primit un aviz, de la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii, pentru exportul temporar al iahtului, necesar restaurării, la şantierul naval Even Port Royal din Marea Britanie, unde a fost construit acesta şi unde se aflau planurile originale. După cumpărare, numele a fost schimbat din nou în Nahlin (de fapt a revenit la numele cu care a fost lansat la apă în urmă cu aproape un secol). A avut loc restaurarea propriu-zisă, cu participarea multor firme de prestigiu iar  in vara anului 2010, iahtul Nahlin a fost reînmatriculat sub pavilion britanic, cu port de ataş Glasgow.
În mai 2010, Nahlin era evaluat la un preţ de 200 de ori mai mare. Din 2010 „Nahlin” a revenit pe mările lumii, dupa lucrările de renovare, desfăşurate în Anglia, Scoţia şi Germania, valoarea lui fiind stimata la 42 milioane dolari.
Concluzie: In fapt, se poate spune ca yahtul regal a fost furat din România cu sprijinul oficialitatilor (adica complicitate n.r.) şi a ajuns unul din iahturile de lux ale lumii.
Cum a fost posibil ca un bun din categoria „Tezaur National” să fie scos din România, a rămas încă un mister… la DNA, chiar dacă dosarul a ajuns în mai multe rânduri pe masa procurorilor.
Revenind la momentul pierderii navei, trebuie spus că proprietarul actual, firma Edminston, a primit, în 1998, din partea ministrului Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, un aviz de a scoate vasul din ţară, în vederea renovării, valabil doar până pe 25 august 2000, dată când iahtul trebuia să revină în România. Ceea ce, evident, nu s-a mai întâmplat…
În schimb, în 2002, în total anonimat, vasul a fost declasat din categoria „Tezaur national” în cea de „bunuri comune”(!?). Astfel, o simplă hârtie semnată prin birourile unui minister a făcut posibilă legalizarea pierderii unui simbol. Organizatorii licitaţiei de vânzare a iahtului „Libertatea”, ca fier vechi, au fost scoşi de sub urmărire penală de fiecare dată, astfel că paradoxul continuă şi astăzi: un bun de tezaur national a fost vândut şi scos din ţară ca fier vechi, deşi nu era posibil legal, iar vinovaţi nu există!
La ora actuală, după o renovare profesionistă, iahtul, rebotezat „Nahlin„, este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, iar cota sa de piaţă este estimată la 45 de milioane de euro.(InfoNet)