Poporul român nu duce lipsă de șanse!
Am înțeles de mult că nu merită să ajuți un popor care nu vrea să se ajute.
Nu merită să încerci să ridici pe cineva care, în loc să se sprijine pe tine, te trage în jos.
Nu merită să explici unui orb culorile, nici unui surd muzica, nici unui om care iubește minciuna — adevărul.
Scriu aici ca atunci cand imi trebuie sa pot gasi intr-un singur loc tot ce am scris. E ca o arhiva.
Poporul român nu duce lipsă de șanse. A avut de toate: pământ, credință, minte, timp oameni.
Dar n-a avut voință.
Insa fără voință, toate darurile devin blesteme.
Românul s-a obișnuit să creadă că altcineva trebuie să-l salveze: statul, Dumnezeu, Europa, America, oricine — numai el, nu.
De două mii de ani așteptăm un Mesia colectiv care să ne spele păcatele și să ne dea prosperitate fără efort.
Nici Mesia nu vine la popoarele care dorm.
Așa că am renunțat la ideea de a salva.
Nu scriu pentru mase, scriu pentru conștiințe.
Pentru cei care încă mai pot simți rușinea, curajul și dorul de adevăr.
Pentru cei care au înțeles că libertatea nu se cere, se câștigă.
Că demnitatea nu se votează, se trăiește.
Că un popor nu moare atunci când e învins, ci atunci când încetează să mai înțeleagă.
De aceea, tot ce postez aici nu e o chemare la trezire, iluminare. Nu am scopul de a va trezi sau deranja ci este o reflectie.
Cine are ochi să vadă, vede. Cine are minte, înțelege.
Restul să doarmă în continuare. Somnul lor e deja alegerea lor.
Și dacă tot sunteti pe pagina mea nu sunteti aici pentru mine, ci pentru voi.
Pentru că undeva, printre toate cuvintele mele, s-ar putea să găsiți un gând care să vă scoată, măcar pentru o clipă, din somnul de generații.
Problema României nu sunt proștii.
Proști sunt peste tot, în orice țară, pe orice continent.
Problema României este numărul lor.
Și faptul că sunt vocali, siguri pe ei și implicați în decizii.
În alte țări, prostul tace, învață, sau măcar se rușinează.
La noi, prostul e mândru.
Are opinii despre orice, judecă pe toată lumea, conduce firme, partide și chiar țara.
Prostul român nu e neapărat needucat.
E adesea școlit, dar gol pe dinăuntru.
Are diplome, dar nu are discernământ.
Are conturi, dar nu are caracter.
De aceea nu ne prăbușim din lipsă de genii, ci din exces de ignoranță în funcții de putere.
România nu moare de foame, ci de prostie organizată.
Iar cea mai mare tragedie e că, între timp, oamenii inteligenți s-au retras.
Au obosit să strige în vânt.
Așa am ajuns o țară în care tăcerea înțelepților ține loc de muzică pentru aplauzele proștilor.
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
nu este vorba de prosti , e vorba de tradatori , diferența este mare !