PNL + OPOZIȚIA a depus moțiunea de cenzură – teoretic Guvernul Dăncilă...

PNL + OPOZIȚIA a depus moțiunea de cenzură – teoretic Guvernul Dăncilă va cădea!

0 125

PNL a depus moțiunea de cenzură, susținută de USR, UDMR, PMP, Pro România și ALDE.
Textul a fost semnat de 237 de parlamentari.
Birourile Permanente urmează să se reunească miercuri pentru a stabili calendarul, după ce inițial trebuia ca o decizie să se ia marți seară, însă nu a fost cvorum.

Potrivit legii, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.
Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Deși a depus documentul după ora 18, opoziția acuză PSD că împinge votul într-o zi nelucrătoare, în condițiile în care moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Acuzele vin în contextul amânării ședintei Biroului permanent al CD pentru mircuri dimineață, din lipsă de cvorum. Au lipsit tocmai parlamentarii opoziției.
„Nu a fost cvorumul îndeplinit pentru a lua hotărârile privind calendarul moțiunii. Mâine vom convoca din nou. Eu credeam că e o grabă de a scăpa de acest guvern, dar cele cinci partide de opoziție nu au venit”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, comentând că moțiunea „este o mascaradă”. „Se joacă cu această moțiune. Dânșii nici nu participă să facem calendarul. Eu am înțeles că e o urgență și am zis că noi pesediștii să nu încurcăm”, a adăugat el ironic.

Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură este adoptată prin votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaților și senatorilor, respectiv 233 de parlamentari.

Întrebat de acuzațiile opoziției că se încearcă impunerea votului într-o zi nelucrătoare, Ciolacu a răspuns: „Zilele sunt constituționale, nu lucrătoare sau nelucrătoare”.
Anterior, prim-vicepreședintele liberalilor Raluca Turcan a susținut că PSD încearcă să șicaneze opoziția și să impună votarea moțiunii într-o zi nelucrătoare. „Intenționează, noaptea ca hoții, să impună citirea acestei moțiuni noaptea și să se voteze într-o zi nelucrătoare”, a spus Turcan, fără să comenteze lipsa parlementarilor opozitiei de la sedinta BP care trebuia să stabilească calendarul.
Ea a susținut că PSD și Viorica Dăncilă „exercită presiuni uriașe asupra semnatarilor” moțiunii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.