Ploaia de stele

Ploaia de stele

0 210

Nu este vorba de binecunoscutul concurs de la televiziunea romana, unde tineri cantareti amatori incercau sa se afirme, ci a fost si continua sa fie un frumos spectacol nocturn, in care meteoritii parca dau navala peste pamant, arzand cand intra in atmosfera. Este vorba de Ploaia Perseidelor, care a atins vizibilitatea maxima in aceasta noapte.
Fenomenul de stea cazatoare este arhicunoscut. Dara luminoasa de pe cer, pe care o lasa, se datoreaza unei perticule de sub 1 mm diametru, care arde in atmosfera Pamantului, la frecarea cu aerul. Pentru o fractiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde in atmosfera se numeste meteoroid, iar pietroiul care cade pe Pãmânt se numeste meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift -Tuttle, care, cand trece pe langa Soare, sublimeaza, si praful cosmic prins in nucleul inghetat este eliberat in spatiu.
Pentru a privi spectacolul nocturn nu este nevoie de niciun fel de echipament. Singura conditie este ca cerul sa nu fie acoperit de nori, iar cea mai buna perioada de urmarire este dupa miezul noptii, pana dimineata.

Stelele cazatoare pot aparea oriunde pe cer, insa coada lor va fi indreptata spre constelatia Perseus. Aceasta iluzie optica a dus la denumirea de Perseide.
Ploaia de stele cazatoare Perseide a inceput pe 17 iulie si se va termina pe 24 august.
Cei care doresc sa vada cat mai bine acest fenomen sunt sfatuiti sa se deplaseze inafara localitatilor, deoarece clopotul de lumina de deasupra oraselor diminueaza sau chiar anuleaza vizibilitatea.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.