Plictisul – simpton studentesc de gripa porcina

Plictisul – simpton studentesc de gripa porcina

0 267

Carantina din Caminul 11 este drastica pe dinafara si plictisitoare pe dinauntru. De vineri, cand primul student din grupul celor veniti la Brasov sa participe la cursurile de vara organizate la Universitatea Transilvania, dadea semne de infectare cu gripa porcina, 23 de persoane, printre care si profesori, sunt izolati in interiorul caminului 11.
Duminica seara, doi din cei 23 de studenti aflati in carantina au facut temperatura si au fost dusi la Spitalul de Infectioase. Studentii de pe alte paliere, care stau peste vara in camin, se feresc sa intre in contact cu tinerii din carantina de teama sa nu se infecteze. Alti studenti au fost luati de parinti acasa. Caminul este pazit mai ceva ca o fortareata. Cei 21 de studenti romani si straini izolati in interior se plictisesc insa de moarte si transmit celor de afara ca nu au de ce sa se teama. Intre timp, alte 17 persoane care au intrat in contact cu colegii lor, asteapta cu sufletul la gura rezultatele testelor trimise la Intitutul Cantacuzino din Bucuresti, pentru a afla daca sunt sau nu contaminati cu virusul AH1N1.
Pana se lamuresc lucrurile, Caminul 11 de pe Colina Universitatii este pazit mai ceva ca o fortareata. Sechestratii, care au fost cazati in patru camere de pe un palier superior al caminului, primesc regulat hrana si medicamente de la Autoritatea de Sanatate Publica Brasov.
Daca membrii grupului cazat cu forta in camin par sa nu-si faca griji in privinta sanatatii si chiar dau semne de plictiseala, nu acelasi lucru se poate spune despre ceilalti chiriasi ai caminului din aceasta perioada. Pe alte paliere sunt cazati studentii – majoritatea basarabeni – care muncesc vara in Brasov. Unora le este teama ca ar putea contracta si ei virusul gripal, in ciuda mastilor primite de la autoritatile medicale brasovene.
Daca studentii basarabeni nu au unde sa se duca pentru a sta departe de gripa, cei romani pot opta sa plece acasa. Unii au fost luati pe sus de urgenta de parintii lor.
Studentii aflati in carantina vor mai ramane inchisi in caminul 11 inca 5 zile, din cele 7 cat prevede protocolul medical. Carantinatilor li se pare, insa, ca timpul trece ca melcul in caminul in care sunt izolati si declara ca nu ii agaseaza atat boala de care sunt suspecti cat plictiseala din camere.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.