Parlamentul României, speriat de frecvența și amploarea accidentelor rutiere

Parlamentul României, speriat de frecvența și amploarea accidentelor rutiere

0 144

Deputatul brașovean Gabriel Andronache, oripilat probabil de carnagiile care se petrec pe drumurile noastre naționale, necompensate de un sistem de autostrăzi corespunzător, a reiterat necesitatea unor prevederi suplimentare de sigurantă în traficul auto. Care ar urma să fie introduse în legislație în conformitate cu prevederile europene în domeniu și văzând experiența altor țări. Accidentele groaznice petrecute ieri pe o autostradă și pe un drum național, soldate cu pierderea de vieți omenești au făcut necesară o reevaluare urgentă a posibilităților îmbunătățirii legislației rutiere pe drumurile publice.
Principiul celor 2 secunde devine un imperativ pe drumurile naționale și autostrăzi, acelea puține pe care le are România.  
O nouă zi neagră pe șoselele din România. 5 români au murit în accidentul auto de pe A1. 1 româncă (de 16 ani) a murit pe DN2 în alt accident rutier.
Ambele accidente au aceeași cauză. Nepăstrarea distanței de siguranță față de autovehiculul care rula în față.
Regula celor 2 secunde (timpul necesar pentru reacție și frânare) devine o necesitate în legislația rutieră din România. O vom consacra pentru a salva vieți omenești dar și pentru că este o măsură de siguranță rutieră eficientă prevăzută și în legislațiile altor state europene.

Măsura va contribui și la reducerea conduitei agresive în traficul rutier.” a postat Andronache pe contul său de socializare.
Rămâne de văzut cum se va putea respecta această regulă, a celor două secunde de reacție și frânare în orașe sau în Capitală, unde mașinile circulă bară la bară, sau pe DN pe Valea Prahovei în weekend, unde întâlnim aceeași dilemă.

Trotinetiștii trebuie încorsetați de reguli de circulație
Debandada circulației trotinetiștilor pe drumurile publice, pe carosabil sau pe trotuare trebuie stopată în vreun fel. Pensionarii sunt îngroziți de agresivitatea stilului de conducere al acestor trotinete electrice pe trotuare de către tineri iresponsabili, îmbătați de viteza din ce în ce mai crescută a acestor mijloace simple de deplasare.
Pe de altă parte scoaterea trotinetiștilor exclusiv pe carosabilul rezervat autovehiculelor necesită măsuri de protecție și legislație adecvată. Atât pentru binele trotinetiștilor cât și pentru cel al conducătorilor auto. Pentru protecția primilor este necesară introducerea căștii de protecție, dar și cunoașterea unui cod rutier simplificat, consideră deputatul brașovean:
„A avut loc prima ședință a grupului de lucru parlamentar de modificare a legislației, pentru a pune sub control modul de utilizare al trotinetelor electrice. Au participat reprezentanți ai MAI și specialiști recunoscuți în domeniul siguranței rutiere și din domeniul asigurărilor. Totodată au fost prezenți reprezentanți ai societăților care închiriază trotinete.
Printre concluzii: e necesară o asigurare obligatorie pentru utilizarea trotinetelor electrice; pentru a obtine asigurarea trebuie să se răspundă la un chestionar cu 15 intrebări din siguranță rutieră (cunoasterea marcajelor și indicatoarelor rutiere);
Semnalizarea suplimentară a acestor vehicule;
Modificarea competenței poliției locale pentru a putea constata, pe lângă Poliția rutieră pentru sancționarea celor care circulă cu trotineta pe trotuar;
Obligația de a purta cască pentru utilizatorii de trotinete electrice;
Săptămâna viitoare stabilim care sunt modificările pe care le alegem pentru proiectul de lege.” asigură Gabriel Andronache pe facebook. Deci vremea libertății absolute de deplasare a trotinetiștilor electrificați a trecut, cum este cazul și al Italiei de exemplu, care a reglementat demult și drastic circulația trotinetelor electrice și a scuterelor electrice.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.