Paradoxul democrației americane: Intervențiile armate ale SUA în țările latine
Cele paisprezece puncte ale presedintelui Wilson l-au propulsat pe conducatorul Statelor Unite in prim-planul politicii mondiale.
Un lider cu autoritate morala, cunoscut pentru eforturile sale de recunoastere a dreptului de autodeterminare al natiunilor si pentru ca a incurajat dezvoltarea regimurilor democratice, lui ii este inmanat Premiul Nobel pentru Pace in 1919, ca urmare a rolului sau central in constituirea Ligii Natiunilor.
Insa, cu nici cinci ani mai devreme, Woodrow Wilson daduse ordinul ca trupele Statelor Unite sa intre in Haiti si sa preia controlul micii tari din Caraibe, dupa ce presedintele pro-american al tarii este inlaturat de la putere.
Nemultumirile legate de regimul de ocupatie al Statelor Unite au erupt in cele din urma in 1918, cand in jur de 40.000 de haitieni s-au rasculat. In confruntarile ce au urmat cu soldatii americani, 2.000 de oameni si-au pierdut viata.
Desi ocupatia propriu-zisa se va incheia in 1934, guvernul Statelor Unite va continua sa detina controlul tarii prin dictatorii militari pe care i-a sustinut in urmatoarele decenii.
Woodrow Wilson nu a fost nici primul si nici ultimul presedinte american care nu a respectat suveranitatea tarilor latine. Doctrina Monroe, enuntata inca de la inceputul secolului al XIX-lea, dadea guvernului Statelor Unite dreptul de a interveni in orice tara a continentului sud-american.
Numita dupa presedintele american James Monroe, el a sustinut ca orice amestec al puterilor europene in Lumea Noua trebuie vazut ca o agresiune, Statele Unite avand obligatia morala de a interveni si de a proteja tarile latino-americane in fata acestor transgresii. In alte cuvinte, o imputernicire ideologica pentru justificarea propriilor tendinte hegemonice.
In acest fel, Doctrina Monroe a devenit piatra de temelie a politicii externe americane pentru o buna parte a urmatoarelor doua secole. Rasturnari de regim, lovituri de stat sau invazii militare, toate au facut parte din arsenalul intrebuintat de Statele Unite pentru a-si mentine necontestata dominatia asupra tarilor din America Latina. Pentru ele nu a existat niciun drept de autodeterminare.
Lovitura de stat din Guatemala din 1954 si patru decenii de razboi civil
Poate ca cel mai cunoscut exemplu in acest sens este al Guatemalei. In vara lui 1944, generalul pro-american Jorge Ubico este inlaturat de la putere in urma unei insurectii a studentilor, intelectualilor si a ofiterilor nemultumiti de regimul sau. Dincolo de politicile sale represive, el concesionase sute de mii de hectare corporatiei americane United Fruit Company pentru a-si asigura sustinerea Washingtonului.
In anii ce au urmat indepartarii lui Jorge Ubico, presedintii alesi democratic ai Guatemalei au implementat un numar de reforme sociale, urmarind totodata improprietarirea taranilor prin exproprierea pamantului concesionat. Nemultumiti de politicile liberale, magnatii guatemalezi au reactionat, acuzandu-l pe ultimul dintre presedinti, Jacobo Arbenz, de simpatii comuniste, sperand intr-o implicare a Statelor Unite.
Totodata, United Fruit Company s-a aflat in spatele unei campanii de denigrare a acestuia, starnind in presa americana zvonuri legate de asa-zisele eforturi ale presedintelui Arbenz de a impune un regim de factura sovietica in Guatemala.
Cuprinsi de „panica rosie” a epocii McCarthy, s-a reusit destul de usor manipularea opiniei publice din Statele Unite, incat interventia in tara central-americana nu a intampinat obstacole. Presedintele Eisenhower a redus ajutorul financiar si volumul schimburilor comerciale, cu repercusiuni economice grave pentru Guatemala si slabind din interior pozitia lui Arbenz.
Serviciile secrete americane il racoleaza pe colonelul Carlos Castillo Armas, un ofiter guatemalez exilat in Statele Unite si pe 18 iunie 1954, conducand un grup de mercenari, a intrat clandestin in Guatemala cu scopul de a-l inlatura pe Arbenz. Fortele navale ale Statelor Unite sunt desfasurate in apele teritoriale ale Guatemalei, iar aviatia americana incepe un bombardament al obiectivelor cheie ale tarii.
In acest context, confruntandu-se si cu revolta propriilor ofiteri, inspaimantati de zvonurile unei posibile invazii a trupelor americane, presedintele Arbenz decide sa nu prelungeasca inevitabilul si isi depune mandatul. Puterea este preluata de colonelul Carlos Castillo Armas, inaugurand patru decenii de dictaturi militare, toate primind consimtamantul Washingtonului.Ads
S-a trecut la eliminarea disidentilor politici si la reprimarea populatiei, in unele cazuri mergand pana la genocid. Raspunsul guatemalezilor nu s-a lasat asteptat. In intreaga tara s-au inchegat miscari de rezistenta, iscandu-se un razboi civil care a durat zeci de ani si in urma caruia au murit mai mult de 200.000 de oameni.
Luptele nu au incetat decat dupa ce Statele Unite s-au erijat in rolul de mediator al conflictului si au cerut guvernului militar incheierea unei paci cu factiunile rebele si intoarcerea la democratie, tocmai in 1996.
Doua secole de interventionism american
Inca de la insusirea Doctrinei Monroe, Washingtonul a intervenit de zeci de ori in tarile sud-americane, devenind principalul factor destabilizator al regiunii. Sunt finantate militiile rebele impotriva guvernului sandinist din Nicaragua, responsabile apoi pentru uciderea a mii de civili in urma unor actiuni teroriste de amploare.
In timpul razboiului civil din Salvador, serviciile secrete americane au sprijinit nu doar grupurile paramilitare, dar si fortele guvernamentale, instigand o perpetuare a conflictului care a luat viata a circa 80.000 de oameni.
Statele Unite au jucat un rol activ in separarea Panamei de Columbia si au ocupat Panama in mai multe randuri pentru a-si proteja interesele economice. In timpul invaziei din 1989, cand a fost inlaturat de la putere Manuel Noriega, capitala este bombardata, iar 2.000 de oameni sunt ucisi.
S-au cheltuit sume imense de bani pentru a destabiliza guvernul ales democratic al presedintelui brazilian Goulart, dupa ce reformele sale au incercat sa diminueze din influenta transnationalelor americane.
Toate acestea sunt doar o parte a nenumaratelor interventii pe care, apt-numitul „Jandarm al lumii” le-a intreprins in scopul promovarii propriilor interese in tarile latine, interventii care, in ciuda retoricii, continua pana astazi.
Sursa: Ziare.com
