Oare știe Președintele Johannis pe cine a numit ambasador al României în Israel? Cât va mai fi Radu Ioanid ambasador?
După părerea mea, Radu Ioanid trebuia de multă vreme încătușat, încă de la începutul anilor 1990, când moda cu cătușele nu apăruse încă.
La vremea aceea, proaspăt repatriat după câțiva ani petrecuți în State, Radu Ioanid a dat statul român în judecată și a pretins să i se dea înapoi apartamentul din Nicolae Titulescu, bloc 7(?), pe care l-a părăsit în momentul plecării din România, înainte de 1990.
Deși legea „ceaușistă” prevedea ca persoanele care pleacă definitiv din țară să-și lichideze orice proprietate imobiliară, Radu Ioanid a susținut în instanță că a plecat din țară fără să-și piardă dreptul de proprietate asupra apartamentului care, după plecarea sa, fusese repartizat de ICRAL unei familii de nevăzători.
Cu alte cuvinte, procesul se derula de fapt între Radu Ioanid și o familie de persoane cu dizabilități dintre cele mai grave, familie de patru persoane care urma să fie evacuată, scoasă în stradă.
Procesul s-a derulat în favoarea lui Radu Ioanid până la ultimul termen când, într-un chip miraculos, avocatul adversarilor a descoperit în arhiva Primăriei sector 1 dovada faptului că la plecarea din țară statul român i-a plătit lui Radu Ioanid contravaloarea apartamentului.
Nota bene
Pe vremea aceea, înainte de 1990, prețul în dolari al unui apartament de 4 camere cumpărat de la stat era cam 4-5000 (cinci mii) de dolari!
Întors în țară după 1990, Radu Ioanid a găsit alte prețuri… Și ce socoteală și-o fi făcut el, nu știu, dar cert este că a mizat pe neputința statului de a demonstra că i-a plătit vreun preț de răscumpărare a apartamentului.
Mă întreb: nu cumva a avut complici la Primărie care au distrus actele din arhivă, dar nu le-au găsit chiar pe toate, astfel că s-a putut demonstra că și în cazul lui Radu Ioanid legea fusese respectată: nu a primit pașaport de plecare definitivă decât după ce a primit prețul de răscumpărare de la entitatea care îi vânduse apartamentul la începutul anilor 1980: statul român!
Cum eu locuiesc tot pe Nicolae Titulescu, am aflat de toată poveste asta de la un vecin al lui Radu Ioanid, domnul col. Perciun Diomid, revoltat și dezgustat de nemernicia ioanidă. Eu, considerând că este de interes public această poveste, am relatat-o de mai multe ori în presă, invitându-l pe Radu Ioanid să dea o dezmințire. Nu cred că e târziu nici acum s-o facă, iar eu sunt gata să-mi fac mea culpa dacă am colportat o calomnie, o minciună!
De ce era de interes public povestea cu sperjurul lui Radu Ioanid? Pentru că destul de curând după eșecul din justiție, Radu Ioanid a primit o demnitate care l-a pus în primul plan al „realității românești”: a fost numit director la Muzeul Holocaustului din SUA, de la Washington. Director cu holocaustul din România! Or, ideea că în România s-ar fi petrecut un holocaust este una de maxim interes public! Iar eu m-am simțit obligat, adresându-mă inclusiv unor autorități americane, să semnalez povestea cu procesul lui Radu Ioanid contra familiei de nevăzători, considerând că o persoană cu statutul moral de sperjur, de escroc, nu poate primi o funcție de încredere publică atât de mare! De ce n-ar falsifica sau ascunde și documente referitoare la holocaust dacă a falsificat, prin tăinuire, documentele privind apartamentul din Titulescu?
M-am adresat și Comunității Evreiești din România, considerând că prin funcția dobândită în SUA numitul Radu Ioanid se face exponent al evreimii din România. Se simt evreii din România corect reprezentați de un Radu Ioanid? De un Ioanid? Fac astfel referință la informația aflată în circuitul public cum că Radu Ioanid este descendent al acelui Ioanid care a organizat hold-upul iudeo-bolșevic de la Banca Națională din „raionul Grivița”, prin anii obsedantului deceniu cominternist…N-am primit niciun răspuns, de la americani sau de la comunitatea evreiască, nici măcar din partea împricinatului, să mă facă atent că este o invenție toată povestea cu apartamentul din Titulescu.
Primesc în schimb, vizita unui vechi coleg, activ cândva în structurile Comunității evreiești din România. A venit să mă întrebe dacă am aflat ce mai face Radu Ioanid… Cum n-am aflat nimic nou despre amicul meu – not news, good news!, m-a informat H.C. colegul meu, că la Comunitate a sosit invitația de a face o recomandare pentru funcția de director la Muzeul Holocaustului de la Washington, funcție care va rămâne curând vacantă prin… destituirea numitului Radu Ioanid, care Ioanid a confirmat încă o dată că nu există leac pentru năravul din născare!
Născut infractor, bietul Radu!… Ce vină are, la drept vorbind?! Este la fel de vinovat ca și Oedip, la urma urmelor!…Nu a știut amicul H.C. să-mi spună anume ce nemaifăcută a făcut Radu Ioanid peste ocean, mi-a promis că va trece pe la Comunitate să afle; abia s-a întors din Israel, de acolo a venit cu vestea. Inclusiv cu informația că liderii de la București ai evreimii din România se țin solidari cu infractorul Radu Ioanid și nu se grăbesc să facă o nouă propunere. Cică nu au un evreu mai capabil și mai corect ca Radu Ioanid!
Solidaritate ?! Nu m-aș mira, de vreme ce acuzațiile grave aduse cândva în „România Mare” unor lideri evrei din România au fost confirmate de alți evrei… Și n-au fost infirmate într-un mod convingător de cei vizați!…Când ne-am despărțit, Ițic al meu mi-a spus: Ai salutări de la Irina Cajal!…Ce vrei să spui?, m-am mirat eu. N-o cunosc pe distinsa doamnă. Jamais…Ai să vezi tu data viitoare! Răbdare, răbdare!…
Misterios personaj ! Așa a fost de când îl știu ! Adică de vreo cincizeci și de ani ! Mulți înainte, prietene!
ION COJA (articol publicat pe site-ul propriu)
[…] Pentru alte informații vă invităm să citiți aici sau mai multe detalii aici și aici. […]