Martisorul – o simbolistica aparte
Venirea primaverii este primita cu surle si trambite la romani: suntem inundati de o forfota mare in goana dupa flori, cadouri, surprize, suveniruri si, mai ales, martisoare.
Ce este martisorul?
Simbolistica acestui obiect este strans legata de traditia romaneasca. El nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia.
Martisorul ramane peste veacuri „funia anului”, care aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. La geto-daci si la latini anul nou incepea la 1 martie. Martie (mens Martius, „luna zeului Marte”) era prima luna a anului. Astfel se explica numele lunilor septembrie (luna a saptea), octombrie (a opta), decembrie (a zecea). Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna.
La sfarsitul secolului al XIX-lea copii, fete si baieti fara deosebire, primeau de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui, un martisor. Martisoarele erau purtate o buna perioada de timp, pana la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin, zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite.
„Martisorul e un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si il tine in mare cinste, si il poarta copiii, fetele si mai rar nevestele si flacaii, fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire”, spunea George Cosbuc intr-un studiu dedicat acestui obiect atat de gingas.
Motivul pentru care sunt purtate aceste martisoare este explicat extrem de plastic de poetul George Cosbuc: „scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelasi rost cum purtam noi o cruce ori un chip al lui Hristos in san. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. ”
Si tot in acelasi studiu mai spunea George Cosbuc : „Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu asa ca podoaba ori ca jucarie.”
