Mari români – martirul Radu Gyr – 116 ani de la naștere

Cu prilejul împlinirii a 116 ani de la nașterea lui Radu Gyr, vă prezentăm un colaj dedicat acestui „Sfânt al închisorilor”, condamnat și recondamnat sub patru regimuri. Colajul a fost realizat prin alăturarea unor fragmente publicate de-a lungul anilor de Simona Popa (fiica lui Radu Gyr), Lucia Baki, Ştefan Botoran și de diverse alte publicații, menționate în notele de subsol. (Ion Măldărescu)

„La procesul din 1945, au fost mulţi evrei martori care au spus: « Să nu-l condamnaţi pe Radu Gyr, pentru că el ne-a dat o pâine să mâncăm ». Leny Caler, spre exemplu, actriţă la Teatrul Evreiesc, îi pupa mâna pe stradă”[1].

Radu Gyr, poetul care l-a coborât pe Iisus în celulă. „Ar trebui să explice cineva cum a reuşit Radu Gyr să creeze baladele acelea, sute de strofe, fără creion, fără hârtie! Noi, dimineaţa, abia aşteptam să vorbim la «ţeavă», să ne spună poezia. Iar poezia iute o scriam cum puteam şi o memoram imediat. Trebuia să pui memoria în aplicare ca să nu te dărâmi psihic. Apoi, poeziile lui Gyr ajungeau la sufletul nostru ca nimic altceva!”[2]  .

„Pereţii celulei erau zgâriaţi cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul salvării noastre la Aiud şi, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de inimă şi suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină şi hrană, apă şi căldură. Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine”[3]. 

Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; poet, dramaturg, eseist și jurnalist român, (n.2 martie 1905 la Câmpulung – d. 29 aprilie 1975), la București. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihai Dragomirescu, apoi  conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În timpul scurtei co-guvernări legionare (septembrie 1940 – ianuarie1941), Radu Gyr a fost director general al teatrelor. Sub conducerea sa a fost fondat Teatrul Evreiesc „Barașeum” (mai târziu Teatrul Evreiesc de Stat) [4].

„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”  a fost și rămâne simbol actual al românismului[5]
„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” i-a atras poetului naţional Radu Gyr condamnarea la moarte.

A fost condamnat, încarcerat în trei dictaturi, carlistă, antonesciană, comunistă iar astăzi este recondamnat de dictatura I.N.S.H.R.-„E.W”. cu aprobarea Președintelui, a Guvernului și a Parlamentului României.

„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!” este și azi, ca și în ceilalți ani de prigoană a românilor, un mod de încurajare, o călăuză pentru cei care luptă pentru  dreptate, libertate, credinţă și adevăr luptă pentru supraviețuirea Neamului Românesc: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/ Pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tapșane/ O claie de zări şi-o căciula de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi/ Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Şi ca să pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/ Pe toate ce slobode-ţi ies inainte,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Sus, spre lumina din urmă-a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. (Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane)

Naţionalistul român Radu Gyr nu era nici şovin, nici rasist şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu[6].
Când spunem Radu Gyr, inevitabil vorbim despre un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare.
El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a Neamului Românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va învia mereu.
„Era urât la chip ca un degenerat şi era frumos la suflet ca negrăita armonie a spiritualităţii româneşti mioritice. A făcut studii strălucite, a fost Profesor universitar. Talentul şi l-a dăruit poeziei, deşi îl atrăgea şi muzica. Gingăşia lui naturală a fost crispată de tragedia vieţii sale şi a cîntat toată gama frământărilor şi chinurilor acestui secol” scria Ioan Ianolide despre camaradul său de suferinţă. Şi-a trăit viaţa mai mult prin temniţe. Nu era un mistic dar credea în Dumnezeu cu toată tăria. Era un naţionalist român, dar nu era şovin, nu a cunoscut ura de rasă şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu.

Poezia lui Radu Gyr este profund creştină, naţională şi umană.
Opera lui este vastă. „A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi afirmării noastre.
Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricînd cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acest veac tortura sufletului şi a trupului. Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină”[7]. S-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung şi a decedat la Bucureşti, la 29 aprilie 1975. La 116 ani de la naşterea sa, românii îi iubesc poezia, iar poezia  
Radu Gyr a fost fiul cunoscutului actor craiovean Ștefan (Coco) Dumitrescu și s-a născut pe data de 2 martie 1905, cu numele Radu Demetrescu-Gyr. Ștefan Demetrescu, tatăl poetului, a făcut o adevărată pasiune pentru teatru încă de la vârsta de 16 ani când a intrat în trupa unui actor cunoscut. A studiat arta dramatică la Paris unde a ajuns cu o bursă.
În anul 1898 s-a întoars în țară și a fost angajat la Teatrul Național din București. În perioada 1908-1910 s-a mutat la Craiova. „Mama sa se numea Eugenia Gherghel și își avea originea după tată în Botoșani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinți o frumoasă cultură clasică germană, dar și o solidă cultură și educație muzicală, mama fiind pianistă”[8].  Poetul vorbea mulțumitor această limbă încă din școala primară.

Debutul literar
Tânărul Radu Gyr și-a publicat prima poezie, „În munţi” la vârsta de 14 ani, în revista liceului „Carol I” din Craiova unde era elev. Ca student la Facultatea de Litere și Filosofie din București și-a făcut debutul literar cu volumul „Liniști de schiuri”, în anul 1924, cu o puternică amprentă elegiacă. În anii 1926, 1927, 1928, și 1939 a fost laureat al Societății Scriitorilor Români, al Institutului pentru Literatură și al Academiei Române. Și-a luat doctoratul în litere și a ocupat postul de conferențiar al Facultății de Litere și Filosofie din București. În acest timp colaborează cu revistele „Universul literar”, „Gîndirea”, „Gînd românesc”, „Sfarmă-piatră”, „Decembrie”, ,,Vremea“, „Revista mea”, „Revista dobrogeană” și cu ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire”, „Cuvântul studențesc“ unde publică articole, studii literare și poezii.

Comandant legionar
Radu Gyr intră în Mişcarea Legionară la începutul anilor 1930, urmând să devină unul din liderii marcanţi ai acesteia. La scurtă vreme a suferit prima sa arestare. După asasinarea premierului I.G.Duca, o parte din liderii Mişcării sunt arestaţi alături de cei trei vinovaţi (Nicadorii). Între cei arestaţi s-a aflat şi Corneliu Codreanu, Radu Gyr și Generalul Cantacuzino. A conducs cuibul legionar „Luminiţa”, cuib format din intelectuali şi subordonat familiei de cuiburi ,,Axa”. Radu Gyr compune mai multe cîntece legionare care devin în scurt timp cunoscute la nivel naţional: „Sfîntă tinereţe legionară”, „Balada Nicadorilor”, „Imnul muncitrilor”, „Imnul legionarilor olteni”. În 1937 cad pe frontul din Spania Ionel Moţa şi Vasile Marin, în memoria lor, Gyr compunînd „Imnul Moţa Marin”. Participă la taberele de muncă legionare de pe întreg cuprinsul ţării, participă la campaniile electorale, în 1937 cu „Partidul pentru Ţară” la Vâlcea, ţine conferinţe adresate studenţilor. Ajunge şeful regiunii Oltenia şi este înaintat de Corneliu Codreanu la rangul de comandant legionar. „Cunoscîndu-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înțeles sporul nou pe care-l aducea în viața politică românească, punînd problema „transformării interioare a omului, a prefacerii sufletești”, lucrul cel mai greu de realizat, și încercînd în mijlocul de cinste virtutea și credința”[9].

În închisoare sub Carol al II-lea
„Apartenenţa la Mişcarea Legionară avea să-i aducă lui Radu Gyr ani lungi şi grei de detenţie. În timpul dictaturii carliste a fost întemniţat alături de sute de alţi legionari şi depus în lagăr în 1938. Nu a existat acuzaţie, nu a existat proces şi nu a existat condamnare. La început a fost internat în lagărul de la Tismana şi apoi la Miercurea Ciuc. Aici avea să compună „Cântec de leagăn”[10]. În timpul statului naţional legionar, Radu Gyr este coptat în cadrul Ministerului de cultură şi este numit director general al teatrelor. Din această poziţie înfiinţează Teatrul evreiesc de stat „Baraşeum” cu două săli de spectacol, una pentru spectacole de comedie şi alta pentru drame. Era singurul teatru evreiesc ce funcţiona atunci în Europa. După rebeliunea legionară este înlăturat din funcţie, condamnat la închisoare şi trimis în lagărul de la Tg-Jiu. După „rebeliunea” din ianuarie 1941 ar fi putut să emigreze, dar a optat pentru rămânerea în țară, suportând astfel un proces împreună cu alți 86 de intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecțională pentru delictul de incitare „la rebeliune”. Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, după un an, este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima linie a frontului. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce acasă printre puținii supraviețuitori.

Altă arestare şi condamnare
La data de 23 august 1944 era încă în convalescență dar nu este cruțat de autoritățile bolșevice și este arestat în al doilea proces al „criminalilor de război”. Deja armata sovietică intrase în țară. „Este arestat la 4 iunie 1945 şi judecat de acuzatorii publici în cadrul procesului ziariştilor naţionalişti alături de Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic și Romulus Dianu. Chiar celebra Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner)[11] se ocupa de procesul lor şi pledează pentru pedeapsa cu moartea. Peste ani, aceeaşi Alexandra Sidorovici ajunsă decan al Facultăţii de Petrol şi Gaze Ploieşti avea s-o elimine din facultate pe Simona Luminiţa din cauza că era fiica lui Radu Gyr. Primeşte o condamnare de 12 ani muncă silnică pentru delictul de „crimă de dezastrul ţării”[12]. Trece prin temniţele de a Aiud, Jilava, Văcăreşti, Râmnicu Sărat şi Braşov. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”.

Radu Gyr a făcut 20 de ani de temniţă. A fost condamnat la moarte, dar a trăit. A lăsat în urmă cele mai sincere poezii-rugăciune, scrise fără hârtie şi creion, dar care au rezistat timpului şi închisorii. Despre această moştenire, despre ce rămâne, familia sa vorbeşte cu mândrie şi cu regret. „Au cotrobăit peste tot, au devastat toată casa. Au tăiat pernele, au tăiat plăpumi, au distrus tot! Toate lucrurile noastre erau maldăr în mijlocul camerei. N-au găsit nimic“, povesteşte astăzi Simona Popa, fiica poetului Radu Gyr. Nu le spune numele, dar sunt cei care aveau să-l condamne la moarte pe tatăl său pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane“. După ce făcuse 12 ani de temniţă, aveau să-l condamne la moarte pentru o poezie. Căutau un manuscris, o dovadă, dar manuscrisul era împăturit într-o undiţă aruncată neglijent într-un colţ al camerei. Nu l-au găsit, însă asta nu i-a împiedicat[13].

„Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis” (Radu Gyr)
23 martie 1959. „Tribunalul, în numele poporului, hotărăşte: făcând aplicarea Articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată. [..] îl condamnă la 20 de ani detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare. […] îl condamnă şi la 10 ani de degradare civică” (Tribunalului Militar). Radu Gyr a fost dus la Jilava, legat cu lanţuri la mâini şi la picioare şi ţinut acolo, în aşteptarea ultimei nedreptăţi. „Hai, morţilor, că a sosit moartea!“, le strigau temnicerii celor din aripa Jilavei ce aveau aceeaşi condamnare. Câteodată, veneau noaptea şi-l trezeau, dar numai pentru a-l muta în altă celulă. Numai aşa, pentru a simula ultimul drum, căci niciodată nu-l sfârşeau. În urma recursului, pedeapsa fusese comutată în închisoare pe viaţă, însă Radu Gyr a ştiut asta abia la un an după hotărâre. După un an în care moartea părea cea mai apropiată certitudine, Radu Gyr a fost aruncat în spatele gratiilor din Aiud. Această ultimă încercare i-a desăvârşit, pentru mulţi, statutul de „sfânt al închisorilor“, căci versurile lui Radu Gyr au fost, poate, cea mai frumoasă alinare pentru sufletele libere ale deţinuţilor de la Aiud. „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis”, le spunea Gyr[14].

Erau poezii scrise noaptea, când tavanul celulei ţinea loc de hârtie, erau recitate dimineaţa, în cod Morse, la calorifere sau în plimbările organizate, şi erau rescrise pe talpa bocancilor, pe săpun sau pe orice se puteau încrusta cuvinte. Se foloseau chiar şi bucăţi de sticlă, suflate cu praful destinat deratizării şi scrijelite cu aşchii sau aţa deşirată din zeghe şi înnodată în formă de litere[15].  Este eliberat în 6 iulie 1956 la intervenția către Gheorghiu Dej a președintelui Indiei, la care intervenise Mircea Eliade în exil.

Arestat și condamnat la moarte pentru „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
După numai doi ani, 18 iunie 1958 este din nou arestat și condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!“ (titlul inițial: Manifest), considerată de regim un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolșevic. În același lot mai erau condamnați la moarte Puiu Atanasiu, profesorul Grigore Zamfiroiu-viitorul preot- Ibrăileanu și Lucuța. În 1959 pedeapsa li se comută la 25 ani muncă silnică, dar ei nu află aceasta decît după 11 luni, perioadă de exterminare psihică. Poetul va executa 16 ani de temniță comunistă la Aiud şi Văcăreşti şi este eliberat la 25 mai 1963.

Aiudul…
„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a fost poemul incriminat care a dus la condamnarea la moarte a poetului pentru incitare la revoltă. Pentru versurile din „Ridică-te, „Tribunalul în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentinţa judecătorească din 1959. Poetul a făcut recurs în aprilie 1959, dar cererea a fost respinsă. Textul poemului a circulat oral, din temniţă în temniţă, întorcîndu-se la poet într-un tîrziu şi în mai multe variante. Ioan Grecu din Şoarş a fost sprijinitor pentru Grupul Gavrilă şi a fost deţinut în închisoarea Aiud timp de 7 ani. L-a întîlnit şi pe Radu Gyr la Aiud, dar spune Grecu, era ţinut mai mult izolat. „Gyr compunea poeziile în gînd. Am învăţat toate versurile prin Morse. Mi le scriam cu o sîrmă pe talpa bocancilor, dar la prima plimbare se ştergeau. Cînd am venit acasă, în august 1964, am scris pe un caiet toate versurile învăţate în închisori, aşa din memorie. Mi-au plăcut mult baladele. Sute de strofe am memorat. Păstrez acest caiet” spunea Ioan Grecu din Şoarş.

La Aiud, Radu Gyr parcurge „Calea Crucii”
În închisoarea Aiud a suferit chinuri inimaginabile, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal cangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar T.B.C., hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Slăbise îngrozitor, iar pielea-i atîrna pe oase solzoasă şi tare asemenea unei piei de şarpe. Gheorghe Crăciun îl revigora puțin cînd simțea că moare, ca apoi să revină la regimul dinainte. Obligat să-și renege trecutul, dă o declarație-vestită în epocă- prin care spune că îngroapă ce a fost. Aceasta i-a fost smulsă la limita dintre viață și moarte, apoi, mai mult muribund, este eliberat puțin mai devreme decît ceilalți deținuți. Însă crezul său a rămas același, deținuții n-au putut fi dezarmați prin acele cuvinte căci știau bine condițiile ,,umane“ în care le-a spus. Cu toţii credeau că nu va supravieţui. El a crezut însă şi a biruit moartea şi temniţa deopotrivă. Atitudinea sa a fost mereu demnă şi nu s-a supus niciodată presiunilor de reeducare, dar nici n-a acceptat poziţia de rob al regimului comunist.
„Aiudul este o temniță veche, construită de asutro-ungari. Corpul ei central e un celular în formă de T, cu trei etaje, cu peste trei sute de celule, lăsînd în mijlocul construcției un coridor de sus pînă jos, încît din centru se vede totul panoramic. Mai este un corp cu celule mari, comune. În fundul curții este zarca veche, celular igrasios și mizer. Alături e o fabrică unde se lucrează cu deținuți. Mai sînt grajduri, bucătării, magazii și o infirmerie. Noi am fost duși în celular. Priveliștea era impresionantă, căci din toate părțile te priveau uși fără ochi, în dosul cărora erau ochi ce nu puteau privi. Părea un cavou cu oameni vii. Părea un vapor ce transportă robi” descria penitenciarul Ioan Ianoliden un alt mucenic al temnițelor roșiin în volumul „Întoarcerea la Hristos”. La Aiud, parcurge și Radu Gyr „Calea Crucii” dar tot aici își scrie o parte din monumentala sa operă.
„El scrie despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, cere răzbunare, ca în final să ajungă la o liniște sufletească și la o credință adîncă, înțelegînd soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă. „Crezul” său devine crezul unei întregi generații aruncate de comuniști în „toiul beznelor adînci” Poezia lui Radu Gyr poartă stigmatele unei cumplite suferințe, dar este inundată și de lumina lină a harului” [16]. Nici după eliberare nu va cunoaște liniștea. Securitatea îl urmărește pas cu pas. În 1968 e amenințat cu închisoarea, dacă nu acceptă să dea note informative, dar Gyr refuză categoric. Mai mult, pentru a încerca să-l compromită, securitatea îl obligă să colaboreze la o gazetă comunistă, „Glasul Patriei”. În realitate, articolele erau scrise de Securitate și poetul obligat să le semneze.

Poeziile din închisoare
Să scrii poezii în temniţă nu era un lucru uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a unei bucăţi de hîrtie îţi atrăgea bătăi teribile şi săptămîni de izolare în zarcă. Metodele de scriere ţin de domeniul incredibilului. Deţinuţii foloseau bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufa praful destinat deratizării pe care se scrijelea cu o aşchie.
O altă metodă era înnodarea aţei, poezii întregi „fiind înşirate” pe aţele smulse din zeghe sau din pături. Talpa de bocanc, căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru strălucite opere literare. Aşa au fost scrise şi poeziile lui Radu Gyr. Atanasie Berzescu  a descris ce a însemnat poezia lui Radu Gyr pentru deţinuţii de la Aiud. „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Mi-a zis cum compunea poeziile: Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon. Fiind alb, mi-l închipui hîrtia mea. Acolo, în faţa ochilor, scriu versurile, aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa, strofă cu strofă, pînă termin poezia. Când ies afară, la plimbare, îl iau pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră. Cel care m-ajută mai mult este Radu Stratan. El este biblioteca mea. El ştie toate poeziile mele de aici. Mai sunt şi alţii care le învaţă, cum este Gili Ioanid. Dacă se întîmplă să moară unul, să rămână altul care să le scoată afară. După 1989, poezia poetului a reuşit să spargă şi ultimele stavile ridicate de comunişti, opera sa fiind introdusă spre studiu în manualele şcolare” [17].  

Reabilitare după patru decenii 
Radu Gyr a luat calea spre cer în ziua de 29 aprilie 1975. A fost prohodit în data de 2 mai, chiar în Vinerea Mare. A fost înmormântat iniţial în Cimitirul Belu Catolic, apoi osemintele sale şi ale soţiei au fost deshumate şi au fost mutate în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. La aproape patru decenii de la dispariţia sa, în urma demersurilor făcute de unicul său copil, Simona-Carmen Popa, poetul a fost reabilitat de instanţa românească. În 2010, fiica poetului a cerut magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenţie, reabilitarea tatălui său, daune morale de 3 milioane de euro şi daune materiale de un milion de euro pentru confiscarea averii. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au recunoscut caracterul politic al hotătârii din martie 1959 şi au admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de Apel Bucureşti s-a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor morale.

Ion Gavrilă Ogoranu despre Radu Gyr
„Într-una din zile soseşte la închisoare poetul Radu Gyr. Fusese condamnat pentru « rebeliune » la nu ştiu câte zeci de ani închisoare, muncă silnică. Când a început războiul s-a cerut voluntar şi i-a fost aprobată cererea, de altfel singurului căruia i s-a aprobat. A luptat până la cucerirea Odessei, s-a întors în refacere cu regimentele victorioase, dar, în timp ce camarazii lui mergeau acasă, el a fost obligat să revină la închisoare. Aici, la Braşov la închisoare şi-a petrecut timpul de refacere. A mai repetat de vreo câteva ori voluntariatul, neavând norocul să fie ucis pe front, dar tot în închisoare l-a găsit 23 august 1944. Pe la sfârşitul lui octombrie am fost trimişi la Aiud cu lanţuri la picioare. […]. Când ne-am luat rămas bun de la Radu Gyr, acesta a trimis prin noi la Aiud cele două colinde devenite clasice în închisorile din România: «A venit şi aici Crăciunul » şi «O brad frumos», ce sfânt păreai în altă sărbătoare”. Era slab de ne miram unde mai încape sufletul şi optimismul ce-l avea acest om! Cine se gândea atunci că va avea parte de încă zeci de ani de suferit în închisorile din ţara lui, pe care a iubit-o atâta!” [18].  

Fiica lui Radu Gyr
Perioada de detenție era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească despre ea. Rareori, ne înfătișa câte o scenă de groază, aceasta la insistențele noastre, toată suferința prin care trecuse păstrînd-o în inima sa. Credinţa puternică şi mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au ţinut în viaţă. L-am întrebat odată: – Tată, nu ai avut niciodată o clipă de deznădejde în care să-ti doreţti moartea? – Ba da, mi-a răspuns, într-o iarnă cînd am fost transportat în miezul nopții de la Aiud, în haine subţiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Braşov. Era o consfătuire a Securităţii, a ofiţerilor superiori, iar eu am ajuns la destinaţie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau „şefii”, aşezati în cerc. M-au aşezat pe un scaun în mijloc. Şi toţi au început să mă scuipe, să mă înjure şi să spună: uite jivina legionară, criminalul ţării ! Atunci n-am mai putut suporta şi m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am leşinat. Ştiu că dimineaţa m-am trezit lîngă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor,v-am adus să mâncaţi un borş cald”. Anii detenţiei l-au lipsit, ca pe multi alţii, de căldura căminului familial. Poate că această absenţă îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, ăi până la moarte (1975) să trăiască într-o desăvârşită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice. Părinte, soţ şi bunic deopotrivă de iubitor şi de tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri şi neajutorați.
Lucra intens, aşezându-se la masa de scris de la ora opt dimineaţa până seara târziu, cu mici intermitenţe, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale, creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia aşternută pe hârtie, în speranţa că volumele sale vor vedea lumina tiparului. Şi şi-a asternut-o. Redactându-şi în acelaşi timp şi memoriile literare, care îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reuşit să le termine, lucra la traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume […] şi care a constituit, de altfel, şi ultima sa înfăptuire artistică. Omul vioi şi tânăr sufleteşte, entuziast şi exuberant, generos şi nerăzbunător, era dotat cu o excepţională memorie. Rafinat intelectual, era un torent de informaţii din domeniul literaturii, filosofiei, istoriei, călătoriilor, artei plastice, muzicii şi chiar teologiei superioare. Mucalit şi spiritual, nu-i plăcea când i se vorbea despre opera lui, laudele repugnându-i. Prietenii îl iubeau mai ales pentru firea lui leală şi expansivă, pentru opera lirică şi variată, precum şi pentru asta-i cultură. De când îl ştiu şi mi-l amintesc, tatăl meu nu-şi schimbase prea mult felul de a fi. Poate devenise doar mai meditativ, mai iertător, şi, cum îi plăcea lui să spună, mai înţelept. Dacă s-ar fi simţit vreodată înfrânt sau dacă ar fi fost doborât de suferinţe n-ar fi scris aceste minunate versuri. Avînd convingerea că scrie pentru eternitate, Radu Gyr şi-a profeţit în ultima sa poezie gloria şi strălucirea netrecătoare, în amiaza de aur a spiritualităţii româneşti.Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Nu permiteți încălcarea Constituției României!Nu acceptați vaccinare obligatorie!Adunați-vă la București pe 7 martie 2021 pentru a protesta împotriva incompetenței dictaturii anti-românești iohannist-kalergiste, cîțiste, neo-marxiste, cerceliste, rafiliste, arafatiste, gheorghițiste… secondate de turcanismele filosofale ale celor care nu știu „ce caută ei în viața lor”!
Dar în viața noastră, ce caută?

Ion Măldărescu

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/radu-gyr-poezii-adevarul-marturii-fiica-simona-popa-nepot-radu-popa-dirijor-dinu-ginere-moaste-petru-voda/
[2] Radu Gyr, poetul care L-a coborât pe Iisus în celulă | adevarul.ro
[3] NICOLAE PURCAREA – marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti: „DIN VICTIMA TREBUIA SA DEVII CALAU” (si VIDEO) – Cuvântul Ortodox (cuvantul-ortodox.ro)
[4] Ioan Ianolide, martirul închisorilor comuniste, Editura Libris Editorial, 172p.
[5] http://www.monitorfg.ro/2019/03/02/radu-gyr-poetul-care-l-a-coborit-pe-iisus-in-celula-114-ani-de-la-nasterea-poetului-inchisorilor-comuniste/ – 2 martie 2019
[6] Ibidem. – [8] Ibidem.
[9] Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul al XX-lea. Închisorile comuniste din România, Editura Agathon, 606p. [10] Idem, Fabian Seiche, op. cit.
[11] Cezarina Condurache, Sfinţii închisorilor – 28 de biografii,   [12]Alexandra Sidorovici a fost acuzator public la „Tribunalul poporului” (1945-1946) în procesele intentate elitei politice și culturale românești (ale „ziariștilor de extremă dreaptă” și ale „criminalilor de război din Transnistria”). Printre cei 14 jurnaliști incluși în „Lotul Ziariștilor” se regăseau: Pan M. Vizirescu, Pamfil Șeicaru (directorul ziarului„Curentul”), Stelian Popescu (directorul ziarului „Universul”), cunoscutul poet și gânditor naționalist Nichifor Crainic și Radu Gyr, comandant legionar, șeful regiunii Oltenia, poet legionar, fost director al Teatrelor în 1940-1941, pe care Alexandra Sidorovici împreună cu Const. Vicol, Ion D. Ioan și Avram Bunaciu i-au acuzat că „prin articolele de ziare, broșuri sau conferințe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit prin acțiunea lor la susținerea unui regim odios și a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecințe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă și prăbușirea politică și militară a țării”. Pamfil Șeicaru și Grigore Manoilescu au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic și Stelian Popescu – muncă silnică pe viață. Restul a primit condamnări între 12 și 20 de ani
[13] Fabian Seiche, op. cit.
[12]  http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/radu-gyr-poezii-adevarul-marturii-fiica-simona-popa-nepot-radu-popa-dirijor-dinu-ginere-moaste-petru-voda/
[15]  Ibidem. – [16]  Ibidem.
[17] Sfinţii închisorilor, Cezarina Condurache).
[16] Atanasie Berzescu,  – Rezistenţa Anticomunistă din Munţii Banatului, Timișoara, Editura Marineasa, 1999.
[19] Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Vol. V.

Share on Facebook

Tweet

Follow us