Marele strateg Basarab I și Bătălia de la Posada(1330)

Marele strateg Basarab I și Bătălia de la Posada(1330)

4 3652

Am răsfoit manualele de istorie ale nepoților mei din clasele a IV-a și a VI-a ca să văd cum este tratat acest mare strămoș al nostru. În manualul de clasa a IV-a domnitorul Basarab I nu este amintit, se trece direct la Mircea cel Bătrân. În manualul de clasa a VI-a este prezentată o poză cu Lupta de la Posada dar nu se tratează subiectul. Un moment excepțional al istoriei noastre este trecut cu vederea.

O declarație recentă a primarului liberal al Timișoarei despre intenția de a ridica o statuie ecvestră regelui maghiar Carol Robert de Anjou m-a șocat și m-a determinat să studiez cum au decurs ostilitățile în anul 1330 dintre rege și voievodul Basarab I. Așa am descoperit cât de mare strateg a fost Basarab I, numit pe drept Basarab cel Mare de mulți istorici si i-am scris primarului banatean.

Scrisoare d.lui Ispas! Stimate Domnule Profesor!! Cred că trebuie să ne reamintim din când în când faptele înaintașilor noștri care ne fac să ne simțim mândri că suntem români.Strategia Marelui Domnitor Basarab I prin care l-a dus pe regele maghiar acolo unde nu mai avea nicio șansă trebuie scoasă în evidență.Toate cele bune! Ioan Ispas  .(Bătălia de la Posada, scena din Cronica Pictată de la Viena, cu fuga regelui maghiar Carol Robert de Anjou,)South_East_Europe_1340

„În septembrie 1330 oastea maghiară condusă de regele Carol Robert de Anjou părăsește Timișoara (regele își stabilise reședința la Timișoara pentru că nu se simțea în siguranță la Buda…) îndreptându-se spre Țara Românească, cu intenția de a o cuceri. Reușește să pună mâna pe cetatea Severinului fără a pierde nici un om, conform documentelor maghiare.
După acest prim succes oastea maghiară o ia pe drumul spre cetatea Curtea de Argeș. La râul Motru solii voievodului Basarab I prezintă regelui maghiar o ofertă de pace. Basarab I anunță că renunță la cetatea Severinului, că este dispus să plătească compensații de război de 7 000 de mărci de argint și să trimită pe unul din fii săi, pe spezele sale, la curtea regelui. Condiția era ca regele să se întoarcă pe unde a venit, în caz contrar va avea de înfruntat mari primejdii.
Deși oferta era avantajoasă ea a fost respinsă cu trufie. Basarab I, după eșecul solilor, i-a îndemnat pe locuitori să se retragă în munți și păduri cu turmele și roadele lor, a dat foc la nutrețurile rămase și a otrăvit fântânile.
În scurt timp oastea maghiară a început să sufere cumplit de foame. Ajunge totuși la Curtea de Argeș, dar cetatea era părăsită de locuitori. Fără să fi avut o confruntare majoră cu Basarab I, cu armata demoralizată și înfometată, regele Carol Robert de Anjou încearcă să ajungă în Transilvania. Pe acest traseu are loc Bătălia de la Posada în care din toată armata maghiară nu scapă decât regele, traverstit în simplu cavaler, și câțiva curteni. Acestea sunt evenimentele care apar deobicei în tratatele de istorie. Să le evaluam si prin prisma celor întâmplate si documentate de istoricii romani”.(Bătălia de la Posada, scena din Cronica Pictată de la Viena, cu fuga regelui maghiar Carol Robert de Anjou, deghizat în cavaler, însoțit de doi curteni)

 Basarab I, Domn al Țării Românești între 1310 și 1352

Observăm că cetatea Severinului este cedată fără luptă, Basarab I evacuând garnizoana cetății la apropierea dușmanului. A făcut-o atât pentru a nu sacrifica inutil viața oamenilor săi, dar și ca un semnal că dorește pace. Această cetate trecuse de mai multe ori din mâna regatului maghiar în cea a voievozilor români și invers. Ar fi preferat pacea chiar cu pierderea Severinului. Mesajul său intrinsec n-a fost înțeles. Regele maghiar a interpretat cedarea fără luptă a cetății Severinului ca un semn de slăbiciune. Pe de altă parte Basarab I, când a văzut că armata maghiară înaintează spre Curtea de Argeș, din dorința de pace a trecut la varianta următoare a planului său. Că este așa rezultă din oferta solilor de la podul peste râul Motru (probabil limita administrativă a Băniei de Severin). În această ofertă introduce compensații de război consistente de 1 680 000 de dinari. Se poate observa că este vorba de compensații de război și nu de restanțe de tribut. Deci Țara Românească era independentă și nu avea nicio obligație față de regatul maghiar. De asemenea oferta de a-și trimite unul din fiii săi la curtea regelui maghiar, pe spezele sale, dovedește dorința sa de pace și bună vecinătate. Desigur că prezența fiului său la curtea regelui maghiar i-ar fi permis lui Basarab I să primească informații demne de încredere despre ce se plănuia acolo…

Regele maghiar, la sugestia prelaților catolici care-l însoțeau, a numitului Ban de Severin Dionisie și a voievodului Transilvaniei Toma, refuză cu trufie oferta solilor, amenințând că-l va scoate pe “păstorul turmelor mele din ascunziș de barbă”. Dorința de război a regelui maghiar este evidentă. El nu negociază oferta, nu cere mai mult și nici nu cere un tribut anual. Este de remarcat numărul mare de prelați catolici care-l însoțeau pe rege, ca un semn că expediția urmărea și aducerea schismaticilor (ortodocșilor) la religia catolică.
Chronicon_Pictum_P0143_A_posadaVoievodul Basarab I, văzând că nu poate face pace, trece la faza următoare a planului său:  evacuează locuitorii de pe direcția de înaintare a ungurilor, cu turmele și roadele pe care le pot duce, în munți și păduri,  dă foc la ce nu a putut fi evacuat, otrăvește fântânile (prin aruncarea unui hoit de animal mort), adică aplică tactica pământului pârjolit. Armata maghiară, chiar dacă avea un mandat de la Roma, nu avea organizarea logistică a legiunilor romane, care în expedițiile lor nu se bazau pe eventualele resurse locale de pe traseul până la obiectivul țintă. În schimb armata maghiară se baza, în spiritul asiatic, de aprovizionarea prin jefuirea resurselor locale, prin expediții laterale direcției de înaintare. Evident că în față fiind pământ pârjolit, iar formațiile de jaf trimise lateral erau nimicite ușor de patrulele valahilor care-i urmăreau, în scurt timp armata maghiară a început să sufere de foame.

Chiar și-n aceste condiții Basarab I evită inca o confruntare directă, care ar fi dus la pierderi mari de oameni, preferând evacuarea cetății de scaun Curtea de Argeș și trimiterea unei noi solii de pace. Solii îl anunță pe rege că oferta inițială de pace este valabilă în continuare, în plus este pus la dispoziție un ghid care să “ajute” armata maghiară s-o ia drumul cel mai scurt spre Transilvania.
Carol Robert de Anjou, exasperat, deprimat și înfometat mușcă momeala care acum era tentantă dând o turnură onorabilă expediției. Nu este exclus ca pentru a diminua vigilența regelui solii să fi adus cu ei și suma promisă. Argintul corespunzător acestei sume cântărea 1 437 kg.
Dacă armata maghiară cădea în ambuscadă acești bani erau sigur recuperați iar dacă o evita era o bază pentru un tratat de pace… Pentru Basarab I acceptarea ghidului valah îi asigura un dublu avantaj. Pe de o parte armata maghiară având un ghid “de încredere“, dovedită de suma mare de bani primită, nu mai era justificată trimiterea unor patrule de cercetare în avangardă, iar pe de altă parte ea era dusă acolo unde era planificat. Cert este că ghidul, dintre toate drumurile care duceau din Curtea de Argeș spre Transilvania, a condus armata maghiară spre locul unde hotărâse Basarab I să dea lupta decisivă. Acest ghid a jucat rolul unui cal troian.
Pentru Basarab I era foarte important ca armata maghiară să intre în ambuscada pregătită. În caz contrar ar fi ajuns întreagă în Transilvania și pericolul unui nou atac persista. Dar n-a fost așa.
Pe când Carol Robert trecea cu armata printr-o vale, la început largă dar apoi tot mai strâmtă, fără griji (… a primit de la Basarab I și provizii de drum pe lângă cele câteva care cu argint, n.a.) și nebănuind nici o primejdie (era bine manipulat de Basarab I, n.a.) a fost primit deodată de o ploaie de săgeți și pietre. Toate culmile și ieșirile au fost ocupate de valahi. A fost în 10 noiembrie când a început groaznicul măcel. Vitejia nu prezenta nici o siguranță; armele și armurile nu erau de nici un ajutor, căci lipsea spațiul. Patru zile s-a revărsat furia peste unguri, cu moarte și prăpăd din înălțimi, iar dintre mulții cavaleri și domni au căzut protopopii de Transilvania, Poseda, Szekesfehevar și cei mai mulți din clericii de la curtea regelui. Tabăra, tot armamentul, sigiliile regale, mari sume de bani, vase din aur și argint, au căzut pradă dușmanului. Molnár_József_Carol_Robert_fleeing_from_Posada_Battle

Atunci regele și-a schimbat armura cu Dezideriu și cu un mic grup de credincioși a reușit să răzbată valea morții… Cavalerii maghiari continuă lupta fără sorți de izbândă din loialitate față de regele despre care credeau că le este alături. Falsul rege nu poate decide oprirea luptei, neavând acest drept. Măcelul continuă până când cade în luptă și falsul rege. Abia atunci cea mai rămas din armată se predă. Dacă un soldat dezertează de pe câmpul de luptă în orice armată din lume el este executat. Regele Carol Robert de Anjou nu numai că dezertează de pe câmpul de luptă dar își abandonează armata fără comandant și își lasă oamenii săi să moară degeaba. Acest personaj va fi onorat, probabil, cu o statuie ecvestră în Timișoara. Curat murdar, vorba lui nenea Iancu.Trebuie remarcat și cât de inteligent l-a manipulat Basarab I pe Carol Robert de Anjou. Cedarea fără luptă a cetății Severinului urmată de generoasa ofertă de pace și de evitarea unei confruntări decisive din partea lui Basarab inclusiv la cetatea de scaun, l-au făcut pe Carol Robert de Anjou să-și subaprecieze adversarul. A doua ofertă de pace concretizată cu argintul adus și proviziile de drum aveau menirea să-i spulbere ultimele suspiciuni și să urmeze ghidul fără a-și lua măsuri de siguranță. Cronicarii maghiari ca să justifice comportamentul regelui dau vina pe boierii valahi care fără știrea lui Basarab ar fi atacat armata maghiară. Evident că această teorie n-are nici un suport având în vedere că Basarab I a domnit în bună înțelegere cu ei încă 20 de ani de la această luptă.În expediția din Țara Românească alături de armata maghiară a participat un corp de oaste cuman (al cărui comandant nu este specificat) și voievodul Toma al Transilvaniei, despre care nu se menționează că ar fi comandat armata transilvană, dar este puțin probabil … Din toate aceste armate n-au scăpat decât o mână de fugari. ”Zguduitoare a fost reintoarcerea regelui în Timișoara; din numeroasa oaste, cu care cu câteva săptămâni înainte traversase orașul, au rămas în suita lui doar atâția cât îl petreceau altădată la vânătoare 2.Neagoe BASARAB 1 F

Iată cum este descrisă scăparea regelui din încercuire:Căci au stat împrejurul regelui, ca niște ziduri de piatră, magistrul Danciu, fiul lui Berend, care primeau asupra lor toate loviturile de sabie și săgeți, numai să scape regelui viața de loviturile morții 3“. Că a reușit să străpungă încercuirea, probabil cu pierderi mari, este evident, dar este ciudat că luptătorii lui Basarab nu i-au urmărit ca să-i prindă având în vedere că până în Transilvania aveau suficient timp. Singura explicație logică este că Basarab a preferat să-l lase scăpat pe Carol Robert în loc să-l ucidă sau să-l facă prizonier. Era preferabil să rămână rege Carol Robert care după lecția primită n-ar mai fi cutezat să încerce o altă expediție.Deși Ungaria și Transilvania au rămas fără apărare, Basarab I nu s-a lăcomit să pună mâna pe ele, n-a vrut să le cucerească, nici măcar să le jefuiască. Nu era în spiritul strămoșilor noștrii … Le-a dat doar o lecție ca să fie lăsati în pace. La fel cum cu o mie cinci sute de ani înainte le dase o lecție regele geților Dromichete, macedonienilor. Întradevăr pofta de expansiune a regatului maghiar a fost stopată pentru mai bine de 100 de ani. Abia în 1462 regele Matei Corvin încearcă, fără succes, să cucerească Valahia.
Papa de la Roma l-a consolat pe regele Carol Robert de Anjou pentru înfrângerea suferită acordând iertare de păcate celor care au luptat „împotriva schismaticilor, ereticilor și păgânilor, dacă se căiesc”. Remarcăm că schismaticii (adică ortodocși, n.a) sunt pe primul loc din listă, înaintea păgânilor.
Cum a reusit Basarab I ,ca un mare srateg, să găsească, în câteva zile, cel mai potrivit loc pentru o confruntare care să-i aducă o victorie totală cu pierderi minime. Ne putem imagina că el a cerut cercetașilor săi să găsească un loc care să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Să fie la nord de Curtea de Argeș (în zona drumurilor spre Transilvania)
  2. Să fie o vale suficient de lungă încât să intre toată armata maghiară
  3. Intrarea și ieșirea să fie înguste pentru a putea fi blocate și apărate ușor
  4. Marginile văii să fie suficient de abrupte și înalte încât să nu poată fi escaladate din interior.
  5. Lățimea văii să permită arcașilor de pe laturi să lovească eficient orice loc din interior (adică să nu depășească lățimea de 100 de metri având în vedere că o săgeată lovește puternic până la 50 de metri).
    Și l-au găsit! Noi, urmașii lui, nu am reușit nici după aproape șapte secole să-l identificăm și să-l facem loc de pelerinaj didactic pentru elevi și nu numai.

Am răsfoit manualele de istorie ale nepoților mei din clasele a IV-a și a VI-a ca să văd cum este tratat acest mare strămoș al nostru. În manualul de clasa a IV-a domnitorul Basarab I nu este amintit, se trece direct la Mircea cel Bătrân. În manualul de clasa a VI-a este prezentată o poză cu Lupta de la Posada dar nu se tratează subiectul. Un moment excepțional al istoriei noastre este trecut cu vederea. Alte momente de excepție sunt tratate chiar mai rău. De exemplu despre Constantin Brancoveanu, în manualele menționate, se spune doar că a fost “omorât de turci“ fărăsă se spună nimic despre martirajul său, sau că “a  fost omorât pentru că n-a spus unde și-a ascuns averea“.
Încă odată constat cu amărăciune că-n școlile românești nu se face educație patriotică. O latură importantă a instruirii școlare este lăsată pe mâna unor alogeni care fac tot ce pot pentru a înăbuși patriotismul și a pregăti sclavul global, fără istorie, fără rădăcini, bun consumator și producător oriunde în lume.Trecând prin Parcul Central din Timișoara am constatat că a apărut pe aleea personalităților și bustul lui Carol Robert de Anjou. Domnitorul Basarab I nu este onorat nici măcar prin acordarea numelui său unei străzi.

Text primit de peste Ocean, de la dl IOAN ISPAS…

Bibliografie: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, vol. 1, Editura Științifică București, 1974, pag. 236

COMENTARII

  1. mereu se ascunde adevarul… la rovine mircea a pierdut s a fugit in ardeal pt 3 ani.rovie este pe jiu,langa craiova

  2. trebuie spus tot adevarul… posada a fost la mehadia,nu in fagaras. iar tara romaneasca a fost stas supus ungariei in continuare. din 1417 a intras in tutela imp otomam pana la 1877…

  3. foarte frumos scris .. acesta este adevarul .. am citit despre aceasta mare batalie cand eram doar de 8 ani.. si totul ce este scris mai sus este adevarat .. respect pt marele voievod BASARAB CEL MARE .. totusi nu inteleg de ce romani au ajun asa pupincuristi in halul asta , daca ne tragem dintrun neam atat de curajos si iubitor de tara ? frate an ziua de ayi cine ajunge la putere , toti ancearcasa destrame istoria noastra .. cred ca pana la urma suntem condusi tot de marile puteri ale europei .. , si cine este la putere trebuie sa asculte de mai marii europei , printre care si PAPA , VATICANUL .. aia sunt raul pe pamintul acesta.. multe salutari si cu parere se rau o spun „” ROMANIA TE IUBESC , ROMANILOR DIN YIUA DE ASTAZI VA URASC „”

Dă-i un răspuns lui ken raduca Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.