Liga a treia : SR Brașov, speranțe de promovare

Liga a treia : SR Brașov, speranțe de promovare

0 183

SR Brașov a intrat în play-off-ul ligii a treia de pe locul 3 în seria a cincea și are obiectiv clasarea în primele două echipe, pentru a putea evolua apoi în barajul de promovare în liga secundă. Conform programului din play – off, elevii lui Ionuț Pârvu vor începe în deplasare cu CSU Plopeni. Cele două echipa s-au întâlnit și la finalul sezonului regulat, când au încheiat la egalitate, scor 1-1. Golul galben-negrilor a fost reușit atunci de Horia Popa. Stegarii vor evolua în etapa a doua tot în deplasare pe terenul celor de la Olimpic Cetate Râșnov, iar în etapa treia vor evolua acasă contra celor de la CS Blejoi. Secvența de meciuri se va relua de încă două ori în play off, brașovenii urmând să încheie această fază a campionatului pe 20 mai pe teren propriu cu CS Blejoi. Meciul din prima etapă este programat sâmbătă, 1 aprilie de la ora 17.00. În aceasta primă fază, primele patru echipe din sezonul regulat vor juca fiecare cu fiecare, iar primele două clasate, se vor califica pentru play-off-ul de promovare în liga secundă.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.