Legea Cenzurii 2.0

Legea Cenzurii 2.0

0 130

Nu vreau să par patetic, dar vă voi spune încă de la început că am impresia că blogul şi canalele mele de comunicare nu mai au mult timp până la cenzurarea completă şi, pe moment, nu găsesc nicio alternativă. Nu exagerez!
Am aflat cu surprindere că „colegul” lui Mihai Viteazu, Valeriu Zgonea, a fost numit preşedinte la ANCOM. Ca să ne înţelegem, legătura dintre Zgonea – la bază inginer CFR – şi telecomunicaţii este absolut inexistentă dacă scoatem din ecuaţia apartenenţa „colegului” la Securitatea actuală. De altfel, e limpede pentru oricine că Securitatea şi-a împins omul în domeniul care, în scurt timp va deveni unul cheie.
Comisia Europeană a creat „Digital Services Act”(DSA), un framework al cărui scop este acela de a „reglementa” internetul. Primul rezultat urmărit de Comisia Europeană este acela de a combate „conţinutul ilegal”. În mod evident, termenul este lăsat lax, pentru a se putea interveni la discreţia autorităţilor din ţările membre.
De asemenea, conform explicaţiilor de pe pagina Comisiei Europene, DSA este creat pentru a se preveni „manipularea alegerilor”, alt termen extrem de vag lăsat „la liber”.
În realitate, DSA creează framework-ul unui infernal aparat de cenzură, menit a împiedica orice opinie contrară celor definite oficial ca fiind „corecte”.
Să vă dau un exemplu: în prezent, orice opinie contrară narativului NATO în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina este considerată ilegală. De altfel, autorităţile naţionale, fără absolut niciun suport legislativ, au cenzurat canalele media ruseşti considerând că acestea „dezinformează”.
Desigur, ruşii nu aveau cum să atace deciziile autoităţilor naţionale, astfel încât acele canale au rămas cenzurate. Doar că acum e vorba de altceva: autorităţile de pe Continent aveau nevoie de o legislaţie care să permită cenzurarea vocilor interne. Aceasta deoarece teroarea urmează să crească pe măsură ce sistemul intră în criză, iar întreg sistemul de cenzură trebuie să fie „absolut legal”.

Aşadar, de anul viitor va intra în vigoare legislaţia cenzurii, la noi fiind întronizat Zgonea pentru punerea în funcţiune a noii poliţii a cenzurii online.
Fără doar şi poate, alături de mulţi alţii, voi fi în prima linie a interdicţiilor deoarece e limpede pentru oricine că ceea ce scriu şi gândesc e absolut „ilegal” din punctul de vedere al noii lumi către care ne îndreptăm.
Pe moment nu-mi dau seama ce alternative aş putea avea.
E posibil ca printr-un proxy să se poată obţine vizibilitatea, dar la cum văd că merg lucrurile e posibil ca asemenea legislaţii să se generalizeze la nivel mondial.
OK, n-am de gând să mă victimizez. Vedem cum se vor desfăşura „ostilităţile”, însă e cert că urmează ce e mai rău.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.