Laszlo Tokes reagită autodeterminarea maghiară în Ardeal

Întotdeauna, ca în fiecare an lăsat de la Dumnezeu, când se apropie 15 martie renaște și Valea Plângerii pentru maghiarii udemeriști din România și pentru partidele iredentiste ale Ungariei Mici.
Veșnicul funest Trianon pentru maghiari și fast pentru români reapare în dezbatere, în veșnica sa contestare de către revizionismul maghiar, pe cât de tardivă, pe atât de nesustenabilă istoric. Din această perspectivă o acțiune revizionistă, chiar dacă imposibilă, dacă ar fi pusă totuși în practică ar trebui să fie avansată de Austria, ca moștenitor al Imperiului habsburgic, care a fost destrămat prin tratatul de Pace de la Paris din 1919.

Ungaria a capitulat, a semnat, a jurat și și-a asumat
Statul sucesor al Imperiului, Regatul Ungariei, a semnat tratatul de la Palatul Trianon în 4 iunie 1920 cu toate statele învingătoare, printre care și România.
Principiul autodeterminării care a destrămat Imperiul Habsburgic a fost impus de președintele Wilson al Statelor Unite, iar toate popoarele aflate sub sclavia autro-ungarilor au fost eliberate în baza acestui măreț principiu inspirat din filosofia morală a marelui Immanuel Kant, al cărui fan Wilson era. Asta nu însemna că și toate minoritățile județene și locale puteau avea țara lor pentru că se ajungea la disoluția statelor în Europa.
Ungaria și- recăpătat statul locuit de unguri intact dar a pierdut teritorii ale altor popoare, pe care nu le mai puteau stăpâni conform principiului autodeterminării. Dacă ar exista vreo reanalizare a acelui tratat, care dealtfel a pus bazele celui de-al doilea război mondial, Austria ar trebui să conteste tratatul de la Paris în integralitatea sa, cel de la Trianon fiind subsecvent și consecință ineluctabilă a primului. Deci nu s-ar putea începe cu Trianonul în acțiunea revizionistă, acesta constituind doar o parte intrinsecă a celui de la Paris și deci Ungaria sau secuii nu ar avea calitate procesuală. Și chiar nu putem considera probabilă o astfel de reconsiderare a tratatului din partea Austriei.

Maghiarii nu au nici fundament de drept international în revizionismul lor, nici îndreptățire istorică
Iată de ce lamentările revizioniștilor maghiari nu pot avea bază legitimă consistentă cu principiile dreptului international și cu rezoluțiile Ligii Națiunilor și ale moștenitoarei sale, ONU.
Este o realitate că poporul secuiesc a fost întotdeauna neînfricat, atît în bătăliile sale antiotomane alături de domnitorii români, cât și în răscoalele împotriva despoților Ungariei, soldate cu torturarea și executarea răsculaților. Exemplul lui Gheorghe Doja este suficient, deși nicidecium singular.
Românii și secuii și-au împletit de secole existențele pe cuprinsul Ardealului. Dar totuși Ardealul a fost al dacilor la început, parțial al romanilor mai apoi, al românilor ulterior și tot al lor la sfârșitul Marelui Război, și de atunci încoace. Și-atunci cum putem apercepe și reflecta asupra susținerilor aberante ale lui Laszlo Tokes, totuși un erou al Revoluției din 1989?       

Tokes reaprinde anual torța autonomiei și înfierează tot anual pasivitatea liderilor UDMR
„Poporul secuiesc este neînfricat în libertatea sa şi a transmis mereu un mesaj către puterile dintotdeauna. Secuii n-au căzut niciodată la compromis în privinţa autodeterminării lor.
În urmă cu 100 de ani, la Trianon, am fost privaţi de aceste drepturi. În ’89, deşi secuii şi maghiarii (interesant este că face distincția! N.n.) erau în prima linie în lupta anticomunistă, am fost ignoraţi.
Revendicăm drepturi de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania. Nu cunoaştem compromis în această cauză. Suntem consternaţi văzându-l pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ce poziţie a luat în discursul antimaghiar al lui Klaus Iohannis” s-a repetat Laszlo Tokes ca în fiecare an înainte de 15 martie. Cu același efect.

Libiu Mateescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us