Iohannis, la capăt!

Iohannis, la capăt!

0 300

Schimbările care se fac sub presiunea unor contestații absolute nu au nici o relevanță, sunt o veritabilă manipulare în condițiile în care nu produc o răsturnare istorică a lucrurilor.
Nimic nu anulează indiciile că lucrurile nu se pot repeta sau chiar nu pot continua în aceeași direcție. În fapt, mișcările președintelui Iohannis reprezintă garanțiile unor reforme de carton, însuși primul om în stat dovedindu-se incapabil să aibă un punct de vedere sau o chemare spre Românie democratică și europeană.
Schimbarea unui ministru plagiator printr-un altul de același calibru, chiar fără plagiat în bagajul științific, nu poate decât să perpetueze sistemul vechi de peste 30 de ani.

România mai are încă destui oameni competenți pentru a creiona o reformă însă aceștia nu pot fi pe aceeași lungime de undă cu mediocritatea năucitoare a primului om din stat.
Acești intelectuali care ar putea interveni în scoaterea din fundătură a școlii sunt eliminați constitutiv din exercițiul public. România e tot mai populată în funcții publice de nulități cu pretenții.
Președintele Iohannis prin aroganță, mediocritate și politicianism feroce, a călcat toate principiile care fac posibil climatul și stabilitatea vieții intelectuale la nivelulul statului.
Ajutat masiv de un Parlament dominat de întuneric, rupt de realitatea tuturor lucrurilor sensibile care sunt în fapt esența unei țări, președintele s-a izolat între consilierii săi irelevanți stabilind doar raporturile de putere, care pe care îl domină.

Un adevărat coșmar nu este doar ceea ce s-a întâmplat ci, mai ales, modul în care președintele vrea să schimbe lucrurile.
Președintele, consilierii săi, slugile sale, aceste găști de atentatori la esența României, toți ar trebui să plece acasă.
Mediile profesionale trebuie aduse în punctul în care să înceapă a funcționa prin ele însele, într-o libertate necondiționată de politruci, printr-o afirmare fără opreliști a valorii contra captivității.

Autor: Ioan Vieru
Sursa: cotidianul.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.