Interviul lui Tucker Carlson

Interviul lui Tucker Carlson

0 108

Înainte de a discuta despre interviul lui Putin, vreau să fac o remarcă personală. Putin a stat față în față cu Tucker Carlson timp de două ore, răspunzând tuturor întrebărilor primite. Cea mai mare parte a timpului, așa cum e normal într-un interviu, a vorbit Putin.
Vi-l imaginați pe Biden într-un asemenea interviu?
Moș Tăgârță nu mai e capabil să ducă până la sfârșit un discurs de doi bani și, în ciuda aranjamentelor, tot dă gherle despre cum s-a întâlnit el recent cu morții de acum douăzeci de ani. Chiar dacă pare o opinie care nu-i la locul ei, trebuie spusă deoarece altfel nu vom înțelege contextul. 
Biden nu-i capabil să conducă nici măcar doi soldăței de plumb. Tot ar avea probleme în a face diferența între soldăței și-o pisică. Cu toate acestea ni se spune că e liderul lumii libere. Și, culmea, contrează interviul lui Tucker Carlson cu un certificat pe care l-a obținut cum că nu e ramolit. Hilar și trist în același timp!
E un noroc faptul că sistemul subteran american a ajuns atât de disperat încât să fie nevoit să pună în frunte un ramolit care flatulează în public și, uneori, mai și face pe el(sper să vină rapid cu certificate și în domeniul ăsta!). Altfel, fără un asemenea exemplu n-ar fi posibil să înțelegem ceea ce a spus Putin referitor la înțelegerea dintre el și Bush pentru un sistem global de securitate, propunere acceptată la nivel politic, dar respinsă instantaneu de șerpii din subsolul mocirlos al statului american.
Cu toate că e exploziv, interviul nu aduce nimic nou pentru mine. Putin explică logic toate chestiunile pe care și eu le-am explicat de-a lungul timpului. E vorba de contextul istoric, de contextul economic sau de contextul de securitate, pârghii prin intermediul cărora acționează statul rus.
Pentru cei care au habar despre cele anterior enumerate, cu siguranță că nimic nu e surprinzător în ceea ce spune Putin.
Însă, pentru cetățenii îndobitociți care reușesc să treacă peste „recomandările” propagandei de a nu pica în ispită pentru a urmări interviul, materialul se va dovedi revelator. În primul rând, întreaga retorică a lui Putin e rațională, logică, fundamentată.
De asemenea, multe dintre informațiile pe care le dă au fost cenzurate temeinic de către sistemul terorist care ghidează Occidentul. Astfel, pentru foarte mulți, ceea ce spune Putin va fi similar scoaterii ochelarilor de cal puși cu forța de sistem. 
Ar trebui totuși să ne punem întrebări serioase despre mizeria care a ajuns să domine Occidentul. Nu e posibil ca un simplu interviu – la urma urmei banal – să stârnească atâtea valuri la vârful politicii.
Să-ți pui problema să institui sancțiuni pentru un jurnalist deoarece a avut „tupeul” să asculte ceea ce are de spus și cealaltă parte este, în mod sigur, un simptom al prăbușirii care vine.
Nu e posibil să se ajungă la un asemenea nivel de cenzură doar pentru a conserva MINCIUNA care domină politica occidentală. 
Ce-ar mai fi de spus?
Doar două rânduri adresate așa-zișilor jurnaliști de prin redacțiile TV de pe la noi. Îi tot văd încordați, urlând în stânga și-n dreapta cât de cenzurați sunt ei la TV și de ce ar trebui să se introducă reguli și pentru media electronică, susținând că e cazul să se impună aceeași cenzură și în online.
Nu, imbecilior, nu aveți dreptate!
Voi, într-o majoritate covârșitoare, sunteți doar niște lingăi, niște funcționari ai statului care vă luați banii pentru a pupa în cur acolo unde vi se arată!
Sunteți susținuți cu bani de la stat și de aceea e normal ca statul să-și facă de cap cu voi, pentru că sunteți cârpele politicului. Așa că nu e cazul să vă plângeți.
Voi v-ați ales acest destin de slugi infecte. Dacă nu vă convine, dați-vă demisia și scrieți ce vreți voi în online. Nu vă convine?
Sigur că da!
Online-ul e greu, nu e cu bănuțul de la stat decât dacă ești mâncător de rahat la „Să trăiți, am înțeles!”. Iar ăia au destui viermi, astfel încât să nu mai aibă nevoie de alții. 
Acestea sunt sentimentele pe care le am la finalul interviului. Atât pentru azi.  

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.