Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov organizează faza judeţeană a Concursului Naţional de produse...

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov organizează faza judeţeană a Concursului Naţional de produse finale din proiecte europene – MADE FOR EUROPE

0 99

Concursul este organizat în data de 31.03.2023, în vederea valorizării şi promovării experienţelor positive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor educaționale finanţate din fonduri europene.
La ediţia din acest an, 16 unităţi şcolare din judeţul Braşov își vor prezenta
proiectele și vor disemina rezultatele obținute, iar 23 de produse vor intra în concurs, fiind prezentate de elevii care au contribuit la realizarea lor.
Promovarea spiritului Erasmus va continua luni, 3 aprilie, când va fi organizată o
campanie de plantare, pe Dealul Melcilor, în baza unui parteneriat încheiat între Regia
Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A., Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Inspectoratul Școlar Brașov. La campanie vor participa unități școlare cu tradiție în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene: Școala Gimnazială Hălchiu, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială Vulcan, Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan” Brașov, Școala Gimnazială Nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif” Brașov, Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”, Brașov, Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Brașov.Avem plăcerea să vă invităm vineri, 31 martie 2023, ora 10:00, la Casa Corpului Didactic Braşov (str. Iuliu Maniu nr. 52), pentru a vizita expoziţia şi a afla informaţii despre proiectele europene implementate de unităţile de învăţământ din judeţul Braşov.
Faza naţională a concursului „Made for Europe”, care va avea loc la Bistrița Năsăud, în perioada 24 – 28 aprilie.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.