Începe finala Campionatului Național de Hochei pe Gheață : Corona Brașov –...

Începe finala Campionatului Național de Hochei pe Gheață : Corona Brașov – SC Miercurea Ciuc

0 43

Corona Brașov își va apăra titlul cucerit sezonul trecut contra celor de la Sport Club Miercurea Ciuc, într-o serie finală ce se desfășoară după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Prima partidă va avea loc marți seara, în Harghita, de la ora 20.00. Brașovenii au parte de un sezon perfect până acum, după ce au cucerit Cupa României și, în premieră, Erste Liga, astfel încât pot realiza o triplă istorică, dacă se impun și în campionat.  Deși vin după patru meciuri excelente contra celor de la Ferencvaros, managerul sportiv al Coronei Brașov, Alexandru Dedu, privește cu emoții confruntările din campionat, spunând că oboseala și euphoria după adjudecarea Erste Liga, pot fi adversarii din umbra ai echipei.

În acest sezon, rezultatele directe sunt în favoarea celor de la Sport Club Miercurea Ciuc, harghitenii câștigând trei din cele patru partide, iar în ultimele două nu au primit gol. În Campionatul Național, cele două echipe vor folosi portari români. Meciul doi al finalei dintre Corona Brașov și Sport Club Miercurea Ciuc va avea loc miercuri seară, de la ora 20.00 în Patinoarul Olimpic din Brașov. Toate partidele sunt transmise în direct de TVR Sport.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.