In Valea Mare, jud. Covasna, români sunt alungaţi de pe pământul lor!

In Valea Mare, jud. Covasna, români sunt alungaţi de pe pământul lor!

0 262

Valea Mare, Judeţul Covasna este un sat de români cu vreo 350 de familii ce constituie un nucleu, o ancoră de românism între munţi şi alte sate cu populaţie dominantă  din unguri.Pământul deţinut de sat, de obştea sătească şi de săteni este continuu luat ilegal, abuziv, prin decizii ale unui primar cu nume de român dar suflet de trădător de români.
Cel mai activ instigator şi beneficiar al abuzurilor este un oarecare Joos Imre Tibor, descendent al unei familii de grofi a cărei predecesor, Joos Andrei a fost prefect de Mureş în guvernul horthist şi care a fost condamnat drept criminal de război, condamnare în baza căreia i s-a confiscat averea dar pe care urmasul Joos de azi a luat-o, evident prin metode contrare legilor postbelice în vigoare şi azi privind criminalii de război.
Averea grofilor a fost obiect al exproprierii din 1921, plătită de statul român cu 300 lei pe iugăr, un preţ foarte bună la moment. Pământul a fost dat sătenilor şi obştei, pădurile composesoratului deţinut tot de săteni.

Ne găsim acum că descendenţii celor ce au primit preţul răscumpărării în anii 1921-1922 depun fara jena cereri de reconstituire a dreptului de proprietate şi primarul ales de săteni, aprobă. Sătenii nu ştiu ce se inatmpla, nu au ştiut să facă plângere dar atenţie : nefiind parte în retrocedare, nici nu au calitate procesuală. Aşa s-a format un composesorat nou condus de Joos care a primit pădurile şi păşunile. Pe lângă proprietatea luată prin composesorat, Joos a devenit şi proprietar în nume propriu pe alte parcele de teren. Astfel, Joos a primit de 4 ori : bani în 1921, a luat pământ pe gratis pe timpul lui Horthy, a luat pământul din nou pe gratis în prezent în calitate de persoană fizică şi a luat pământ din nou pe gratis ca şef al composesoratului. Iar in composesorat îi înşeală pe membrii şi îşi păstrează 90% din veniturile din vânzare de lemn şi produsele rezultate din cultivarea pământului, pajişti etc.Satul-Valea-Mare, CV
De necrezut,in Valea Mare sătenii primesc invitaţie de la poliţie să se prezinte cu actele de proprietate, pe care le au dar nu sunt intabulate în cartea funciară. Se duc la poliţie unde află că li s-a deschis dosar penal de tulburare de posesie întrucât au încălcat cu casele lor care stau pe acel loc de sute de ani adica terenul deţinut nelegal de Joos. Li s-a aratat o hartă şi li s-a spus că hartă este rezultatul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, toate false, dar află prea târziu. Înfricoşaţi, li se propune ca mod de a scăpa de pedeapsă penală, să semneze că recunosc pe Joos ca proprietar şi nu vor mai intra pe teren. Şi au semnat sub ameninţarea poliţiştilor şi a primarului, nici ei nu ştiu ce.

Abuzul se manifestă şi în acele puţine cazuri în care actele au fost atacate în instanţe sub forma de sentinţe date contrar prevederilor legale, chiar de către judecători a căror menire a ajuns să fie de a institui o alta ilegalitate cu întreaga putere a statului. Abuzul este umilitor şi copleşitor, greu de conceput, Pare greu de crezut,dar poliţia a descins la domiciliul unui avocat şi a ridicat toate documntele pe care le-a găsit, inclusiv actele necesare continuării apărării sătenilor deposedati ilegal tocmai de  instituţia care are obligaţia de a asigura apararea legalitatii ! Oare aceşti români nu trebuie susţinuţi sa-si obtina drepturile?, Căci este de esenţă să consolidăm acest punct de românism într-un teritoriu românesc care devine tot mai ostil românilor.(Adrian Grigoriu)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.