In judetul Presedintelui JOHANNIS, se prabusesc bisericile romanesti!

In judetul Presedintelui JOHANNIS, se prabusesc bisericile romanesti!

0 453

Bisericile vechi româneşti din Ardeal sunt în pericol. În judeţul Sibiu, de exemplu, toate cele 18 lăcaşuri de cult declarate monument istoric, sunt aproape distruse. În unele cazuri, edificii vechi de secole abia mai stau în picioare.
Biserica din Fofeldea, construită în vârful unui deal, adăposteşte picturi interioare unice. Pereţii săi au fost pictaţi, în urmă cu 200 de ani, de doi artişti care au pus în vopsea pământ din jurul bisericii şi au creat astfel o culoare pe care specialiştii o denumesc „galbenul de Fofeldea”. De cinci decenii, biserica este pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională, dar din cauza stării extrem de proaste în care a ajuns, istoria sa e pierdută pentru totdeauna.Dumitru Tătoiu, preot paroh: „Din cauza faptului că s-a deteriorat acoperişul, au fost şi alte lucruri – infiltraţii. Nu numai că au crăpat pictura ci, după cum puteţi observa şi dumneavoastră, ea, în multe locuri, a început să cadă”. Bisericile ortodoxe din Ardeal, care au fost declarate monument istoric, sunt în pericol. Edificii vechi de secole abia mai stau în picioare

Altă biserică, însă aceleaşi probleme. Şi despre acest monument istoric, din Ţichindeal, autorităţile spun că are nevoie urgentă de renovare. Igrasia şi infiltraţiile au afectat grav pictura interioară, despre care specialiştii spun că este una dintre cele mai valoroase din Transilvania.
Un raport publicat recent de Direcţia pentru Cultură din Sibiu arată că toate cele 18 biserici monument istoric din judeţul Sibiu au nevoie urgentă de restaurare, arată digi24.ro.
Răzvan Pop, director în Direcţia pentru Cultură: „Starea lor s-a degradat foarte mult. Este cazul bisericii din Broşteni, cazul bisericii din Presaca, cazul bisericii din Sângătin, din Ilimbav, din Noiştat”. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului, administratorii bisericilor, nu au dat nici un răspuns oficial referitor la starea în care au ajuns edificiile.(Anca Apostol)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.