IA! O fi copil? O fi jucărie? Cine poate şti?
Cine poate spune exact ce rasă o mai fi fiind şi asta care ne sufocă tot mai mult cu binefacerile, cu ajutorul şi mai ales cu deşteptăciunea ei de neegalat.
La cât de deşteaptă şi cât de puternică e, mie tot mai teamă de ziua când va rescrie doar ea de una singură noul cod juridic al erei transumane ce tocmai sa rostogolit peste noi şi nea sedus în masă cu belşugul irezistibil, năvalnic şi nesfârşit al Reţelei Mondiale, complet pregătită pentru legarea prin IoT (Internet of Things) a tuturor lucrurilor, aparatelor şi fiinţelor ce încă se mai încăpăţânează să mişune pe scoarţa terestră.
Încotro?
Încă mai cred sincer că o face fiecare de capul lui. Curând acest sentiment va deveni tot mai straniu şi mai rar întâlnit. Pentru ca apoi să se estompeze până la a pieri cu totul în iarna IA care, sub repetate şi succesive straturi suprapuse de software şi hardware depuse unul peste altul, se vor consolida (în percepţia generală) întro adevărată „calotă”, amintind tulburător de bine de marile glaciaţiuni din vremurile de demult.
Niciun supravieţuitor din acele vremuri nici măcar din pură curiozitate nu se va mai întreba dacă IA este copilul sau jucăria defunctei civilizaţii.
„Civilizaţie” în sensul ei de dinaintea Erei Digitale nu va mai exista. Nici măcar ca fosilă. Trăim tot mai mult şi mai intens întro lume de ficţiuni cu imagini tot mai clare, uneori halucinant de clare, dar tot mai puţin comprehensibilă de cetăţeanul de pe stradă.
Ficţiunea, visarea, planificarea, programarea umplu vieţile cu tot mai multe şi mai abstracte valori digitale a căror semnificaţie adâncă scapă celor mai mulţi dintre noi (indiferent de nivelul educaţiei sau inteligenţei naturale) în ciuda uşurinţei tot mai mari a manipulării lor de către orice om care are cel puţin un deget.
Plimbarea lui în sus şin jos, la dreapta sau la stânga pe ecranul tactil al telefoanelor inteligente rezolvă sau în orice caz pare a rezolva miraculos şi miraculos de uşor orice problemă de orice natură.
Într-o muţenie absolută, pietonii îşi fac „temele” din mers – la propriu. Şi pentru că e vorba de IA, pentru că ne gândim la ea fie din curiozitate, fie din raţiuni profane ori profesionale, fiindcă, în fine, ne preocupă pe toţi şi fiindcă deja nu doar pare, dar chiar se impune tot mai simţit cu fiecare zi, poate că a sosit momentul să o băgăm în sertarul cuvenit, dând răspuns (neechivoc) la o singură întrebare:
IA e un „copil” al civilizaţiei, ori doar o „jucărie” a ei?
Asta pentru a putea reflecta în perspectivă la modul de a o trata.
Dacă nu o facem cât mai curând, s-ar putea să ne „trateze” ea pe noi toţi. Iar tratamentul ei sar putea să fie unul extrem de inteligent (asta fără nicio îndoială), dar nu ştiu dacă vor mai exista supravieţuitori (bio vreau să zic) care să continue, să laude şi aplaude realizarea.
Copil sau jucărie?
Acestai întrebarea. Imersiunea în tehnologie, intermitentă sau continuă, a fiinţelor umane de fracţie umedă, este de natură a radicaliza comportamentul social al acestora, împingândul tot mai brutal spre digital. Cu consecinţe comportamentale imprevizibile, dar greu de înghiţit de generaţiile adulte.
Sursa: Pompiliu Comsa
Sursa: facebook.com
