Sfârşitul de săptămână aduce o nouă rundă în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2015: Sibiu Rally Challenge. Cea de-a şasea etapă din actualul sezon se va desfăşura nu pe macadam, cum ne obişnuise cursa sibiană, ci pe asfalt, proba regină fiind pe celebrul Transfăgărăşan. Dan Gîrtofan şi Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) merg la runda din oraşul de pe malurile Cibinului cu ambiţia de a se implica în lupta pentru victorie, în ciuda unei concurenţe care se anunţă foarte aprigă. „Traseul este unul foarte frumos, cel puţin cât am apucat să vedem noi la recunoaşteri, pentru că a plouat şi am avut parte de o ceaţă densă. Probele de pe Transfăgărăşan sunt foarte interesante, cu un asfalt bun şi vor putea contribui la un show frumos pentru spectatori dacă va fi vreme bună. Din păcate, din punct de vedere sportiv, numărul mare de regrupări nu prea se cade la o etapă de raliu. Proba de pe baraj este cu adevărat una de raliu şi va fi o mare plăcere să pilotăm acolo. Are asfaltul un pic denivelat, cu viraje înguste, cu multe capcane, ce va face ca lucrurile să fie foarte interesante. Cât priveşte Păltiniş, este o specială pe care o cunoaştem bine şi care vine să completeze un traseu foarte atractiv ales de organizatori. Noi vom încerca să menţinem ritmul cu cei din faţă, iar la finalul competiţiei să ocupăm un loc cât mai bun, care să ne păstreze şansele la podium în actualul sezon”, a declarat Dan Gîrtofan.

Raliul începe practic astăzi, la ora 19:00, când sunt programate două probe speciale la Paltiniş, în urcare şi coborâre, care se vor desfăşura în nocturnă.
Sâmbătă, 22 august, sunt programate 6 probe speciale, dintre care patru pe Transfagăraăşan. Proba specială de pe Transfăgărăşan are o lungime de 10,24 kilometri şi va fi parcursă de două ori în urcare şi de două ori în coborâre.

Traficul rutier va fi închis sâmbătă, între orele 9,00 şi 19,30, pe Transfăgărăşan, în judeţul Sibiu

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.