FC Braşov, confruntare cu FC Hermannstadt, formaţie neînvinsă în Liga 1

FC Braşov, confruntare cu FC Hermannstadt, formaţie neînvinsă în Liga 1

0 228

FC Braşov se află în faţa celui mai greu meci din acest sezon. Stegarii vor da piept, în play-off-ul Cupei României, cu FC Hermannstadt, echipă neînvinsă până acum în actuala stagiune a Ligii 1. Cu toate că pornesc cu şansa a doua, braşovenii sunt încrezători că pot face o surpriză frumoasă şi îi pot face fericiţi pe suporterii stegari.

O să fie greu, clar. Întâlnim o echipă care încă nu a pierdut sezonul acesta, se află în primele 3 în Liga 1. O formație care a surprins prin organizare de joc, determinare și spectacol. Un adversar extrem de dificil. Dar avem obiectivul să jucăm în grupe. Să fiu sincer nu ne-am fi dorit chiar Hermannstadt, dar asta este. Vom încerca să ne ridicăm la nivelul jocului, la nivelul adversarului. Un lucru este clar, tratăm jocul foarte serios. Vom încerca să obținem maxim.”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

După ce în ultima perioadă s-a confruntat cu mai multe probleme de lot, Dan Alexa are pentru acest meci aproiape toţi jucătorii valizi. Doar Tomislav Sorsa încă este nerefăcut după o mai veche accidentare.

Dan Alexa nu este speriat de adversari şi spune că orice ehipă va alege să folosească Marius Măldărăşanu este pregătit să îi facă faţă.

Nu mizez pe faptul că Hermannstadt va folosi rezerve. Chiar și jucătorii care au evoluat mai puțin sunt foarte buni și au minute multe și meciuri chiar și în Liga 1. Au dubluri foarte bune pe posturi. Astfel că oricine va evolua, cu siguranță vor avea un prim 11 foarte bun. Este o echipă tare, nu întâmplător nu au pierdut sezonul acesta. Este o formație omogenă, extrem de organizată și reactivă atunci când recuperează mingea.”, a mai spus Dan Alexa.

În cazul în care trec de sibieni, stegarii îşi asigură încă 5 meciuri în Cupa României, asta datorită faptului că din acest sezon competiţia are un nou format. Vor fi patru grupe formate din câte şase echipe, iar fiecare formaţie va juca un singur meci cu celelalte competitoare.

Când joci cu echipele mari, trebuie să te adaptezi și la stilul lor. Dar pentru noi este extrem de important să avem o filozofie proprie. Vreau să am o echipă care pune probleme, care joacă mult în jumătatea adversă.”, a concluzionat Dan Alexa.

Meciul va avea loc mâine, 29 septembrie, de la ora 16.00, pe Stadionul Tineretului.

Intrarea publicului va fi liberă.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.