Echipa naţională de fotbal a României a plecat în Germania, pentru participarea...

Echipa naţională de fotbal a României a plecat în Germania, pentru participarea la Campionatul European

0 64

EURO 2024 se va desfăşura în perioada 14 iunie – 14 iulie. Echipa antrenată de Edi Iordănescu și-a stabilit cartierul general la Würzburg, o localitate aflată la 270 de kilometri de Munchen, unde va juca primul meci de la turneul final continental, cu Ucraina, pe 17 iunie  de la ora 16.00. Chiar dacă evoluția din testele amicale cu Bulgaria și Liechtenstein nu a fost una pozitivă, antrenorul tricolorilor are încredere în elevii săi la plecarea spre Germania.

La tunreul final România va mai juca în grupa E contra Belgiei pe 22 iunie, respectiv contra Slovaciei pe 26 iuni. În ceea ce privește terenul de antrenament, tricolorii se vor pregăti pe perioada Campionatului European la AKON Arena, stadion situat la 4 kilometri de hotelul Melchior Park, unde este cazată delegația României. Stadionul a fost renovat ultima oară în 2016 și are o capacitate de 13.090 de locuri, 2.562 dintre acestea fiind pe scaun, într-o tribună acoperită. Are nocturnă și instalație automatizată de irigare. În 2006, la Campionatul Mondial din Germania, a fost gazdă pentru echipa națională a Ghanei. Cu o zi înainte de plecarea în Germania, tricolorii au urmărit la cinematograf filmul “În inima Naționalei”, dar nu au mai ieșit să voteze pentru a perturba programul de pregătire.

Meciurile echipei noastre :

Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)

Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)

Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00)

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.