De ce se comasează alegerile: ca să înțeleagă tot românu’. Ne apropiem...

De ce se comasează alegerile: ca să înțeleagă tot românu’. Ne apropiem de un nou moment 1940!

1 105
Frontul Renașterii Naționale

Pentru că văd că încă mai sunt (prea mulți) oameni care se declară de-acord cu comasarea alegerilor pentru că cred că scopul acesteia este de a „face economie la buget”, mă văd nevoit să scriu, aici, ca să înțeleagă oricine, următoarele explicații:
PSD și mai ales PNL sunt partide de primari. Care, la rândul lor, au formate rețele în teritoriu care mobilizează oamenii la vot.
Aceste rețele nu sunt mobilizate decât în cazul alegerilor locale, deoarece primarii nu au niciun interes să le mobilizeze la europarlamentare (prin tradiție, cele mai puțin interesante alegeri).
Dacă alegerile s-ar fi desfășurat conform programării inițiale, mobilizarea scăzută a rețelelor la europarlamentare ar fi dus la scoruri mici pentru PSD și mai ales PNL: consecința, scor mai mare pentru AUR.
Prin comasare, rețelele vor fi mobilizate și vrând-nevrând, vor vota și la europarlamentare și vor umfla scorul partidului unic PSD-PNL. Căci de-aceea au decis și LISTE COMUNE.
Atât.
Acesta e motivul real:

teama de un scor mare la AUR. PSD și PNL sunt dispuse să încalce Constituția, bunul simț, orice, pentru a rămâne la putere.

Suntem în 1938: Frontul Renașterii Naționale
Ca să lărgesc puțin tabloul, mi-e clar că ne aflăm înainte de un moment 1940.
Atunci, ca și acum, puterea a înființat un partid-stat: atunci prin desființarea tuturor partidelor și înființarea Frontului Renașterii Naționale.

Azi, prin fuziunea, de facto, dintre PSD și PNL, puterea ocultă creează un nou partid stat, care poate face ce vrea, transformând instituțiile democratice într-o farsă.

Problema, atunci, ca și acum, e că această dictatură nu este creată pentru a salva țara de dezastru economic și de sărăcie: ci pentru a o menține, până-n ultima clipă, în siajul puterilor externe numite generic „globaliste”.
De-aceea și miza enormă a europarlamentarelor: un scor bun al AUR ar întări frontul suveranist, care luptă pentru independența statelor naționale. Ori pentru pentru cei din afară, este esențial să păstreze România în barca progresistă, cu orice preț. Mai ales că „ei” ar putea pierde, în 2024, Statele Unite, prin victoria lui Donald Trump.
Ceea ce este mai trist este să vedem cum toată elita României trage – fără rezerve – pentru un proiect care va desființa, de jure, România.
Cât de cinic să spui că aperi granițele și integritatea României, când faci totul ca țara să dispară într-un conglomerat, în care doar granița de Est a României va mai avea acest statut?
Și nu pentru că ar fi granița României, ci pentru că este frontiera suprastatului care ne-a acaparat?
Acest lucru a devenit evident în lumina acțiunilor Guvernului: se trage în disperare pentru tabăra globalistă, în ciuda oricărui bun simț și a reținerii de care ar trebui să dea dovadă un stat în situația României (vezi cazul Poloniei).
Nu scriu acest text în calitate de fan AUR. Scriu acest text în calitate de tată ai cărui copii vor trebui să trăiască în această țară.
Scriu ca să înțelegem că

ne paște un pericol cu care nu ne-am mai confruntat în ultimii 35 de ani, ca să nu zic 80.

Anii „Frontului Renașterii Naționale” (1938 – 1940) au fost o dictatură criminală și inutilă, care a sfârșit într-o tragedie națională.
În opinia mea, suntem pe același traseu dezastruos: elita, oricâte mijloace de control ar avea, nu va putea susține o țară unde cel puțin unui sfert din populație i se refuză dreptul de a fi reprezentată, fiind catalogată ca „extremistă”.
Problemele economice grave, situația geo-politică la nivel internațional, presiunea ideologică asupra majorității (vezi „legalizarea diferitelor forme de familii”) vor face ca evenimentele să se precipite.
În loc ca elita din România să anticipeze și să se pregătească pentru ORICE scenariu, e dispusă la orice abuz și la orice sacrificiu pentru a ne menține într-un status quo care devine, pe zi ce trece, tot mai caduc.
Strămoșii noștri nu au murit pentru Statele Unite ale Europei, Statele Unite ale Americii sau orice alt fel de structură supranațională.
Și nici noi n-o vom face.

P.S.
Dacă tot mai crezi că această comasare se face pentru „economii la buget” înseamnă că apa a fost otrăvită la Timișoara în 1989 și teroriștii trăgeau din orice poziție asupra maternităților.
Pe scurt: ești trepanat sau ticălos.

Autor: Mihai Șomănescu
Sursa: IonCoja.ro

NOTA
În foto sigla „Frontului Renașterii Naționale” (1938 – 1940)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.