CRIZA UNIUNII EUROPENE ESTE GLOBALĂ
Criza UE este globală: neocolonialismul, hiperfinanțarea și hiperglobalizarea se intorc acasă la clocit si v-om vedea ce or sa cloceasca. Criza UE nu se limitează la energie.
CRIZA, este o manifestare a prăbușirii globale a neocolonialismului, financiarizării și globalizării.
Uniunea Europeană (UE) a fost văzută ca punctul culminant al unui proces de integrare de secole, inceput in mod vizibil cu Pacea Westfaliana la 1648, proces care avea să pună în cele din urmă capăt conflictelor neîncetate care au dus la războaie dezastruoase în secolul al XX-lea, care au scos Europa de la preeminența globală.
Victime ale pradărilor SUA și ale puterilor asiatice în ascensiune, națiunile europene au căutat puterea economică și diplomatică a unei confederații care să fie mai mare decât suma părților sale, o uniune care să restabilească Europei locul de drept ca putere globală.
Intentia, daca intradevar asta a fost reala intentie, nu a putut reusi atata timp cat EU nu si-a asigurat independenta si suveranitatea proprie si mai mult a luptat pentru limitarea la minimum a independentei si suveranitatii statelor membre, creind o platform ambigua si dependentă de puterea si influenta de care s-a ferit initial.
In plus această intentie nobila si demnă a fost subminată de dinamica evolutiv-distructivă din ultimii patruzeci de ani: neocolonialismul, financiarizarea și globalizarea.
Dinamica acestor factori desi este instabilă din cauza contradicțiilor lor interne, in final duce la previziunea parintilor Socialismului, la hiperimperialism, la faza finală, scurtă si accelerată a sistemului de administrare globală.
În colonialismul clasic, Nucleu/Centrull domină Periferia cu forță, extragând valoare economică prin exploatarea mărfurilor statelor supuse și forțând coloniile să cumpere bunurile finite cu valoare adăugată produse de economia internă a puterii coloniale.
Acest model extractiv era în contradicție cu viziunea liberală asupra lumii a puterilor coloniale care considerau autonomia și piețele deschise ca fiind necesare pentru o prosperitate stabilă. Contradicțiile colonialismului clasic au dus la prăbușirea acestuia, pe măsură ce coloniile s-au eliberat și puterile coloniale au fost forțate să navigheze într-o economie globală aparent mai deschisă.
Hiperimperialismul este faza finală si fatală a Capitalismului!
Sub influenta prost mascată a neomarxismului liberal, ca o vibrație penetrantă a forței prin unitate, UE a instituționalizat un Model Neocolonial în care unii membri ai UE sunt mai egali decât alții, o diviziune care a fost dezvăluită în mod clar în criza datoriilor din 2011-2012, cutia cu 2 viteze.
Versiunea UE a Modelului Neocolonial este in fapt un primitiv neofeudalism, iar modelul de financializare neocolonială este bazat pe sistemul fara reguli al bancilor fara control statal, un sistem ultra liberal si necontrolabil.
În neocolonialism, forțele financializării, datoria și levierul controlat de cartelurile bancare aprobate de stat, sunt folosite pentru a contracta elitele locale și populația la centrul bancar: neocolonialii periferici împrumută bani pentru a cumpăra bunurile finite vândute de Centru, îmbogățind dublu pe Centru cu:
1) dobânzile și scăderea tranzacțională a activelor financializatoare precum imobiliare, porturi etc. și
2) profiturile realizate din vânzarea bunurilor către debitori.
Inițiativa Belt and Road – Drumul si Centura a Chinei (BRI), pe de alta parte, este o altă versiune a financializarii periferice în care creditul și financiarizarea datoriilor se realizeaza printr-un echilibru win-win, castig reciproc, fara amestec in treburile interne, influente sau conditionari. Centrul si Periferia conlucrează, coopereaza si colaboreaza pentru binele comun al societatii si al indivizilor.
Relatii tipice unei Lumi Multipolare.
În esență, națiunile de bază ale UE, Centrul au colonizat națiunile periferice prin intermediul euro, ceea ce a permis o extindere masivă a datoriilor și a consumului în periferie. Băncile și exportatorii din Centru au extras profituri enorme din această expansiune a consumului alimentat de datorii.
Statutul neocolonial al Periferiei a fost clar dezvăluit de criza datoriilor: activele și veniturile Periferiei s-au revărsat către Centru ca dobândă la datoriile private și suverane care sunt datorate băncilor comerciale și centrale ale Centrului.
Aceasta a fost perfecțiunea Neofeudalismului Neocolonial.
Națiunile periferice ale U.E. sunt efectiv debitori neocoloniali ai băncilor din țările de bază, iar contribuabilii națiunilor de bază sunt acum iobagi feudali a căror muncă este dedicată pentru a compensa orice împrumuturi bancare acordate Periferiei care merg prost.
Acesta este un colonialism bazat pe financializarea economiilor mai mici în beneficiul instituțiilor financiare ale Centrului și al economiilor mercantiliste.
În UE, oportunitățile de exploatare a piețelor captive din Periferie au fost chiar mai bune decât cele găsite în străinătate, pentru simplul motiv că UE însăși era pregătită să garanteze că nu vor exista exproprieri dezordonate sau nerespectări ale autorităților locale care să arunce jugul neocolonizării.
Globalizarea are, de asemenea, propriul său set de contradicții interne care au facut ca Modelul Neocolonial de Financializare să-și atingă limitele la nivel global.
Nu mai sunt piețe de exploatat, veniturile discreționare ale servitorilor datoriilor din Periferie au stagnat până la punctul în care nu se mai pot da credite pe datorie și realitatea că câștigurile speculative sunt fantome și munții de datorii sunt neplătiți si neplatibili nu mai poate fi mascată.
Puterea valutară este piatra de bază a financializării, iar contradicțiile interne ale regimului credit-monedă al economiei globale sunt în sfârșit dezvăluite si se poate vedea clar stabilitatea iluzorie a pieţelor valutare.
Criza UE nu se limitează la energie. Este o manifestare a prăbușirii globale a neocolonialismului, financiarizării și globalizării.
Nimeni nu va fi neafectat deoarece contradicțiile interne destabilizază o Economie Globală care a fost prezentată ca permanentă si toti au crezut si s-au bazat pe ea, iar acum toti platesc.
Incercarea disperata a Centrului de a forta parghiile economic-financiare si a ajunge la hiper-finanacializare si hiper-globalizare este de fapt intrarea in ultimul stadiu al Capitalismului prezis de J.A.Hobson in opera sa “Imperialismul”.
Lenin in lucrarea sa din 1920 “Imperialismul stagiul cel mai inalt al Capitalismului” recunoaste ca a citit opera lui Hobson, insa a fost mai grabit cu stagiul final si la adus la faza de Imperialism, desi Hobson demonstrase clar, caci era un erudit economist, nu un peticit Marxist, că Hiperimperialismul este faza finală si fatală a Capitalismului.
Primele lucrări ale lui Hobson au criticat impactul imigrației evreiești și al finanțatorilor evrei. În anii 1890, el a susținut că imigrația evreiască pe scară largă din Partiția Rusă în Europa de Vest a dăunat intereselor muncitorilor nativi și a susținut limitări ale imigrației.
În “Războiul din Africa de Sud” (1900), el a legat impulsul către război de „Puterea evreiască” din Africa de Sud și a văzut Johannesburgul ca un „Noul Ierusalim”.
Hobson a scris că „finantatorii evrei”, pe care îi vedea drept „paraziți”, au manipulat guvernul britanic care dansa pe „melodia lor diabolică”. Hobson a fost inovator în a lega între 1898 și 1902 conceptul de modernitate, imperiu și evrei; potrivit lui Hobson, finanțatorii internaționali au influențat parțial guvernul prin proprietatea presei evreiești din Africa de Sud și Londra.
Care este remedierea status quo-ului la nivel global, nu doar european?
Canibalizarea sistemului, care déjà a inceput nu are remediu este autodistructivă.
Interesele statelor de la Centru vor fi primele care vor sparge dogma Neomarxista a UE, cea care acum cativa ani i-a ridicat o statuie lui Marx in orasul german in care acesta s-a nascut.
Interesele marilor corporatii vor neglija grosolan limitele impuse de state si se vor lupata cu statele cat si intre ele.
Se vede clar ca nu mai exista Credit, ca nu mai functioneaza increderea si astfel nu mai exista un climat prielnic dezvoltarii economice.
Ideologiile Neomarxiste au adus acest climat si acum nu mai au cum sa-l controleze, este o lupta la vedere, sangeroasa si neiertatoare pentru supravietuire economica la nivel de corporatie sau individ, dincolo de ceea ce poate statul controla.
Intrarea in vrie a inceput si finalitatea este mai mult decat previzibila.
Transformarea financializării și globalizării în hiper-financializare și hiper-globalizare nu a rezolvat contradicțiile interne, ci doar a accelerat dispariția actorilor financiari.
Companiile au ajuns a avea o putere pe care nici statul nu o mai putea controla.
Ori aceasta putere colosala este singura putere care le si poate distruge, iar limita Hobsoniana a fost atinsa si Canibalizarea finalizeaza Capitalismul.
C.D.
Sursa: IonCoa.ro
