La sfârşitul acestei săptămâni începe campionatul ligii secunde de fotbal, ediţia 2015-2016. FC Braşov se va alinia la startul întrecerilor cu un meci în deplasare, pe terenul nou promovatei FC Baia Mare. Înainte de plecarea spre Baia Mare, staf-ul tehnic şi administrativ au susţinut o conferinţă de presă. Declaraţii

Cosmin Bodea, antrenor principal FC Braşov : ,,Începem campionatul în deplasare, cu o echipă nou promovată, FCM Baia Mare. Întâlnim o echipă foarte agresivă acasă, fără valori individuale, o echipă care dacă o laşi să joace îţi poate pune probleme. Va fi un meci foarte greu, pentru că vor juca împotriva noastră cu multă ambiţie, în faţa unui public dornic de victorie. Eu sper ca jucătorii să fi înţeles, săptămâna asta, din discuţiile avute cu ei, tot ce le-am transmis şi le-am spus, anume că nu mi-e frică atât de Baia Mare, cât de noi. Nu trebuie să tratăm meciul de sus, pentru că fără muncă şi dăruire, nu vom putea să ne impunem. Sper să fi înţeles şi să mergem la Baia Mare cu lotul valid, de 18 jucători. Dorim victoria, pentru a căpăta încredere şi a porni cu dreptul. Principala noastră tară este lipsa de omogenitate, faptul că jucătorii au venit târziu. Practic, dacă mai aveam vreo trei săptămâni la dispoziţie, era foarte bine. Sper însă să compensăm acest lucru cu valoarea individuală a unor jucători cu experienţă, care au evoluat mult timp în prima şi a doua ligă şi care să facă diferenţa. Totodată, ceea ce ar putea să facă diferenţa în viitorul campionat este prezenţa obligatorie pe teren a doi juniori. Din fericire, noi stăm bine la acest capitol

Vasile Dochiţa, preşedinte FC Braşov : ,,Când am preluat acest club, mai erau doar doi jucători, Mutu şi Iacob, care ulterior a plecat şi el. Încet, încet am încropit un lot, după ce ne-am consultat şi cu antrenorii. Ne-am dat toată silinţa să aducem jucători potriviţi pentru noi, pentru pretenţiile şi posibilităţile noastre şi pentru liga secundă. Sunt mulţumit de cum arată lotul acum şi sper să nu dezamăgim publicul. Noi ne dorim să promovăm în Liga I, iar valoarea lotului ne dă dreptul la asta”.

 Primul meci al ,,stegarilor”va fi sâmbătă, de la ora 11,00, la Baia Mare. Pentru această partidă, antrenorii braşoveni nu se vor putea baza pe Mareş, Avram, H.Popa, accidentaţi şi pe Vlad Munteanu, suspendat.

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.