Cine și de ce ne rescrie istoria Transilvaniei ?!

Cine și de ce ne rescrie istoria Transilvaniei ?!

0 415

Editura „Springer Nature Switzerland AG” (Elveția) a publicat recent,  în coordonarea profesorului clujean Emőd Veress, volumul „Constitutional History of Transylvania”  (Part of the book      series:  Studies in the History of Law and Justice  (SHLJ, volume 25),  373 de pagini.
Cele șapte capitole ale volumului au ca temă centrală interpretarea conflictuală a celor două accepțiuni istorico-geografice ale spațiului Transilvaniei. Prima accepțiune privește spațiul intracarpatic, denumit și atestat în anul 1075 în latina medievală  sub forma „terra ultra silvam”  (în traducere – țara de peste pădure ), cu o întindere de 57.000 km², iar cea de-a doua accepțiune,  careconform Tratatului de Speyer din 1570 , alătură Transilvaniei (cu excepția unor cetăți) comitatele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Zărand, Solnocul interior, Țara Chiuariului, Arad și Severin, cu o întindere de peste 100.000 km².
Emőd Veress  menționează în prefața volumului că acesta este o analiză integrată unicat, prima în limba engleză a provocărilor „plăcii tectonice” multiculturale, care este Transilvania,  cu   potențialul ei seismic pentru ciocnirea civilizațiilor.   Deloc întâmplător, cu subtilă aluzie la adevărurile istoricilor maghiari, este citat istoricul român Lucian Boia, care a scos în evidență faptul că în anii 1980, când la Budapesta au apărut cele trei volume ale istoriei Transilvaniei, „Erdély története (History of Transylvania)[1], România nu a reacționat prin a prezenta în replică propria versiune asupra istoriei Transilvaniei.
Lucian Boia în A román kommunizmus különös története (és szerencsétlen következményei), Kolozsvár 2017, pag. 134-135, afirmă chiar că nu există nici-un istoric român  care  care să fi scris ceva similar și atât de concludent.   Si de această dată revizioniștii istoriei eludează adevărul.
Academia Română a abordat istoria României  ca un tot unitar și nu separat pentru fiecare principat medieval sau ținut istoric. Versiunea istoricilor români privind Transilvania  este parte a Istoriei  Românilor editată sub egida Academiei Române.
Acțiunea neorevizionistă panhungaristă asupra  spațiului carpato-dunărean, care privește teritorii din România, Slovacia, Ucraina și Serbia, precum și sentimentul manifest al  opiniei publice din Ungaria  că Tratatul de la Trianon  ar fi fost nedrept, fiind considerat ca o soluție injustă pentru naționalitatea maghiară care a trăit în statul multinațional austro-ungar  creat în  1867 au fost exprimate de Guvernul Ungariei cu prilejul preluării președinției rotative a Uniunii Europene, în luna ianuarie 2011, când a expus într-o clădire a Uniunii  un covor care reprezenta Regatul Ungariei în granițele sale din 1848.
Resuscitarea neorezionistă în drapaj paneuropean a determinat iritații diplomatice, dar și reacții din partea unor istorici români. Astfel, academicianul Ioan-Aurel Pop si istoricul arheolog  Thomas  Nägler au coordonat opera istorică monumentală în trei volume, Istoria Transilvaniei.  Academicianul Ioan-Aurel Pop și istoricul Ioan Bolovan au publicat, de asemenea, „Istoria Transilvaniei”, ediția a II-a, revăzută, adăugită si ilustrată, Editura Școala Ardeleană, 2016.   Academicianul David Prodan a scris „Transilvania și iar Transilvania”, Editura Enciclopedică, 1992. Cu mult timp mai înainte, în anul 1944, în perspectiva noii păci, istorici străini, dintre care cel mai cunoscut este Milton Lehrer, a publicat „Ardealul pământ românesc (Problema Ardealului văzută de un american)”.
Istoria constituțională a Transilvaniei ” propusă de autorii volumului menționat ne reamintește de câteva precedente, dintre care menționăm publicarea, tot în Elveția, în anul 1943, a broșurii  „Transilvania – trecut și viitor” (Erdély, a Mult és a Jövö),  elaborată de   un grup de istorici, la cererea expresă a regentului Horthy „pentru a servi ca argument la tratativele de pace” și semnată de politicianul antinazist Endre Baijeski- Zsilinszky.

Constitutional History of Transilvania-AR-2023

Teza fundamentală promovată de Zsilinszky provine din arsenalul imperialismului ungar :  „Transilvania după anul 896 și până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 și 1940 a fost integrată în România Mare”.
Această teză este falsă, dar pentru a o susține autorii Istoriei constituționale a Transilvaniei recurg la manipularea perioadelor istorice, tratând dominația hasburgică și cea a dualismului ca o singură etapă , de la 1690 la 1918. De asemenea este introdusă perioda 1000.1690  (Transilvania în Regatul Ungariei medievale).
La începtul anilor 1990, Göncz Arpad, președinte al Ungariei , a reeditat și tradus în limba maghiară broșura lui  Zsilinszky, considerând-o utilă  pentru acreditarea ideii  „Transilvania o problemă de stat a Ungariei”, deoarece: „Naţiunea ungară din primul moment – înainte şi după Tratatul de la Trianon -, într-o voinţă unanimă şi-a arătat ataşamentul la dreptul său de proprietate asupra întregii Transilvanii.
Nu va exista nicio generaţie de unguri, oricât de greu i-ar fi destinul, care să fie dispusă să renunţe la acest Drept Sfânt. În orice clipă naţiunea este gata să ia arma în mână ca să-şi valorifice acest drept, chiar dacă în luptă şi-ar sacrifica viaţa”.
Programul secesiunii de facto României este extrem de amplu, fiind conjugat cu intruziunile economice, propagandistice şi ale frontului secret, fiind deja într-o faza avansată, la aceasta contribuind masiv filierele de spionaj, de diversiune şi de intoxicare generalizată.
Revizionismul ungar actual are, în esenţă, acelaşi obiectiv ca şi revizionismul ungar interbelic, respectiv refacerea, prin orice mijloace, a „Ungariei Mari“.
Ca şi în trecut, atingerea acestui ţel este condiţionată de obţinerea hegemoniei politico-economice a Ungariei în Valea Dunării şi în Bazinul carpatic.
Pentru ca demersurile predecesorilor să fie aduse în actualitate,  Istoria constituțională a Transilvaniei, lansată  sub semnătura avocatului și profesorului clujean Emőd Veress, apare drept  un corolar istorico-juridic cu ambițioase dimensiuni științifice menite a estompa, ceea ce, de fapt, nu poate trece neobservat : neorevizionismul maghiar se adaptează și revigorează, fiind la fel de periculos și în contextul paneuropean.

Neorevizionismul imperialist ungar nu este o ipoteză, ci o realitate.
Antiromânismul, nici el nu este o simplă teorie. Esența misiunii istorice „nobile” a hungarismului nu s-a schimbat. Diferă doar mijloacele de realizare, iar pentru ca aplicarea lor să fie necesară, România trebuie adâncită în marasmul analfabetismului funcțional, al inculturii, incompetenței administrative, al sărăciei și depresiei naționale.
În peste un secol care a trecut de la Marea Unire, Statul Român nu a înființat nici o instituție cu scopul de a studia științific problema minorităților în general, aceea a neorevizionismului maghiar, în special. Abundă, în schimb, o seamă de instituții parazite și bugetofage care, în loc să pună în lumină adevărurile despre pericolele neorevizioniste consemnate pentru istorie în Arhivele Securității, folosesc doar otrava acestora, pentru a perpetua și amplifica pericolul cadavrului Securității  și a manipula prezentul și viitorul pe seama trecutului, prin abominabilele practici ale unei noi poliții politice. Am considerat necesară această paraneză, fiindcă serviciile secrete ungare și-au extras din depozitele de arhivă ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, tot ce le era necesar.
Nicolae Iorga, Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Vasile Stoica și alții ne-au lăsat mărturii importante ale unui patriotism alarmant sau convertit în amintiri. Cine le valorifică și continuă lucrarea lor, pentru ca noile generații de români să nu rămână neștiutoare, ori, ceea ce nu va fi scuzabil, irespondabil indiferente în fața amenințărilor la adresa ființei naționale exprimate, mai nou, prin „savante cercetări” de istorie constituțională a Transilvaniei, realizate de pe poziția unora care au conștiința că nu ne rescriu nouă istoria, ci lucrează la propria lor istorie.

Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan
Adaptare grafică – I.M.
Sursa: art-emis.ro

[1] Béla Köpeczi, ed. Erdély története [History of Transylvania], vol. I: A kezdetektől 1606-ig [From the beginnings to 1606], ed. László Makka and András Mócsy; vol. II: 1606-tól 1830-ig [From 1606 to 1830], ed. László Makkai and Zoltán Szász; vol. III: 1830-tól napjainkig [From 1830 to the present], ed. Szász Zoltán. Budapest: Akadémai Kiadó, 1986. Pp. 1945.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.