Chiulul in Senat

Chiulul in Senat

0 292


??????????? Din ce in ce mai multe proiecte de lege nu pot fi votate din cauza (sau „datorita”, ar spune unii carcotasi) absentei alesilor vot. Penibilul a atins cote alarmante la inceputul acestei luni, atunci cand presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a vorbit in fata plenului. Iar acolo, dintre cei 500 de demnitari, erau prezenti 200, asa ca s-a ajuns la solutia de urgenta de a aduna de pe culoarele senatului indivizi care nu aveau nicio treaba cu evenimentul, fiind simpli angajati ai Senatului sau ai Camerei Duputatilor.


??????????? De la acest eveniment s-a ajuns la aducerea la cunostinta publicului despre absentele alesilor. Conform unui raport de monitorizare a activitatii parlamantare efectuat in sesiunea februarie-iunie 2007, de catre Institutul de Politici Publice (IPP) nici un parlamentar nu a fost prezent la absolut toate sedintele. Dintre senatori, Cornelui Vadim Tudor este in capul listei de chiulangii avand o prezenta de doar 2 % pe toata durata sesiunii. El este urmat indeaproape de PSD-istii Mircea Geoana si Sorin Oprescu, care au o presenta de 5 %.


In Camera Deputatilor, lider detasat este democrata Anca Baogiu cu o prezenta de 3%, secondata de Crin Antonescu cu 14 % si de Victor Hrebenciuc.


??????????? Astfel, momentele in care sunt intervievati, pe holurile Casei Poporului, in legatura cu vreun proiect de lege, iar acestia dau raspunsuri demne de „Copiii spun lucruri traznite”, devin logice si baga electoratul in ceata pentu viitoarele alegeri. Iar scuzele de gen „am avut treaba in teritoriu” sunt si mai penibile din moment ce acestia au o frecventa mai redusa la activitatea in teritoriu decat la cea din Parlament.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.