Câţu sacrificat pentru salvarea Clotildei
Am lipsit o săptămână din ţară. Am plecat când au apărut imaginile cu Clotilde îngenuncheată în faţa unui sac cu voturi din camera interzisă şi m-am întors la trei zile după ce a a dat în clocot ştirea cu Câţu puşcăriaş alcoolic în SUA.
Care dintre cele două “fericiri” o fi mai mare? Ne bucurăm ne bucurăm, dar să mai şi procesăm…
Pe un punctaj de avantaje, marele beneficiar al acestei succesiuni de evenimente este USR – PLUS. Aici nu e vorba de creşterea autorităţii partidului în coaliţie faţă de un nivel de referinţă anterior ci de o dublă tragere în sus a sa, aproape acrobatică, de chică, atunci când tocmai se zvârcolea să nu se înece. Întâi a fost scoaterea la suprafaţă dintr-un abis şi apoi brânciul spectaculos spre piscuri. Practic, într-o săptămână, usereplusiştii au trecut de la agonie la extaz. Le-a vâjâit pe la ureche glonţul arestării Clotildei, pe care, printr-o manevră tipică de intelligence, au reuşit să-l deturneze spre glota premierului Câţu. L-au lăsat pe micuţ fără aer, iar ei, curcubeiştii – tupeişti, au dobândit un ascendent uriaş asupra PNL. Atât pentru negocierile privind rectificarea bugetară cât şi pentru contracararea remanierii unor miniştri de-ai lor mai tembeluţi, gen Stelian Ion, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea etc.
Momentul 1, acum 10 zile: Agonia.
Clotilde în delir terminal. Filmuleţ devastator cu ea răscolind prin sacii cu voturi, zburătăcind buletine în căutarea lozului câştigător de primar al Sectorului 1. Aproape că pornise duba DNA-ului să o relocheze. Chiar aşa, să răsfoieşti prin voturi ca vrăjitoarea Brăţara prin cărţile de tarot, şi să se facă toţi vigilenţii patriei că nu te observă (procurori, preşedinte, ONG-uri etice, asociaţii profesionale, presă de casă, influenceri cu diez) ar fi fost prea de Mangaliţa.
Ceva, ceva tot s-ar fi mişcat şi ar fi zgâlţâit-o din intangibilitatea ei pe “hoaţa din Franţa”, ceea ce ar fi atras serioase avarii de imagine şi credibilitate pentru susţinătorii ei. Presa rebelă luase avânt, listele cu semnături pentru referendumul de demitere începuseră să fie tot mai căutate de bucureştenii treziţi din apatie de duhori, se anunţau, în cascadă, alte dezvăluiri care să desăvârşească filmul documentar al celei mai uluitoare mangleli electorale din istoria post-decembristă a României. Pornise tăvălugul montării ultimelor secvenţe ale unei istorice coproducţii româno – franceză, candidată cu mari şanse la câştigarea premiului L’Œil d’or de la Cannes.
Momentul 2, acum trei zile: Extazul.
Este aruncat pe piaţă scandalul “Câţu puşcăriaş alcoolic în SUA”, scos din sipetul cu farmece de aburit credulii al “paralelilor” din subterane. Ca prin minune, toată lumea uită de Clotilde şi comută pe Câţu. Scop atins! Ce înseamnă o armă secretă folosită la momentul oportun. Usereplusiştii, cu sloganul lor “fără penali în funcţii publice” devin, din fugăriţi pentru făţărnicie, vedete de tocşouri şi repere de intransigenţă. Să vezi o sectă a coaliţiei de guvernare care, până ieri, nu ştia cum să mai justifice principial julele electorale ale Clotildei, vorbind de prim-ministrul ţării ca despre un borfaş tocmai bun de împins pe scări spre pivniţa cu lanţuri şi gratii, e un spectacol premium pentru amatorii de intrigi cu interlopi. Curg, pe surse, atenţionări că e doar începutul.
Că dosarul secret al lui Florin Câţu ar mai conţine multe alte subiecte de senzaţie şi cârlige de şantaj. O primă confirmare a venit chiar ieri: dosarul 2, despre ţepuirea cu 6000 $ a unei bănci americane. Omul are ştofă de infractor prodigios. Se anunţă şi un episod bine documentat legat de droguri.
A fost întrebat azi explicit de un reporter dacă a consumat sau consumă droguri. Ştiţi ce-a răspuns? Nimic. Nici da, nici nu. Un scurt ocol prin bălării, cu bâlbâiala caracteristică şi pupilele jucând stânga – dreapta ca la flipper. Atât! Ceea ce, trebuie să admiteţi, în cazul acesta se traduce, limpede, prin DA, M-AM DROGAT.
Pentru mine scandalurile care îl privesc pe Florin Câţu sunt mai puţin importante decât scandalul care o împresoară pe Clotilde Armand. Toate indiciile conduc spre ideea că mai marii USR-PLUS, ca să o salveze pe Clotilde, au decis să-l sacrifice pe Câţu dând drumul acestei diversiuni. Au scurs la repezeală spre publicare o filă, două din documentele compromiţătoare despre Câţu ţinute la dospit pentru vremuri negre si gata treaba. Beneficiul acestei manevre s-a dovedit dublu: pe de o parte au abătut atenţia de la potlogăriile doamnei Armand, pe de altă parte l-au înghesuit în corzi pe premier.
Oamenii aceştia au mize pe cât de mari pe atât de personale şi nepatriotice. Pentru a şi le atinge nu se vor da în lături de la nicio josnicie: ameninţări, şantaj, dezvăluiri în presă, atacuri sub centură. Suntem în plină confirmare a acestei afirmaţii.
Acum, cu Câţu în lasou, usereplusiştii se simt ca nişte cowboys pe cai mari. Pretind suplimentări exorbitante pentru ministerele lor la rectificarea bugetară şi devin tot mai încrezători că îl vor prinde în laţ şi pe preşedintele Iohannis. Care, lent şi împiedicat cum îl ştim, face prostie după prostie, cea mai recentă fiind girarea perdantă a lui Câţu cu ocazia Zilei Marinei.
Eu voi rămâne concentrat pe Clotilde Armand. Pe modul în care minciunile şi hoţiile acesteia vor putea fi în aşa fel demontate încât să devină imposibil de muşamalizat.
Sunt convins că ea şi nu altcineva era în filmarea pe care o contestă. Femeia care intră în sala cu saci de vot şi îngenunchează în faţa acestora are aceeaşi alură, aceeaşi salopetă maxi, deschisă la culoare, acelaşi păr lung şi negru, acelaşi tic de a-şi da părul de pe frunte, amestec de cochetărie şi încordare nervoasă.
Clotilde Armand pretinde că nu a fost ea. Atunci propun, sugerez, cer: să fie găsită femeia din înregistrare care a fost confundată cu Clotilde. E atât de simplu, dacă se vrea! Nu putea intra în acea încăpere cineva neînregistrat, necunoscut, neîngăduit de procurorul supraveghetor. Cei, nu puţini, care îi erau alături femeii misterioase, care colaborau cu ea, s-o identifice. Şi apoi să ne-o arate, pentru a ne convinge că deşi semăna atât de mult cu Clotilde nu este Clotilde. Simplu şi inatacabil!
De ce nu se face această identificare? Simplu: pentru că era chiar Clotilde! Pentru că nu există o sosie a ei atât de perfectă încât să ne determine să ne îndoim de ce-am văzut cu propriii ochi.
Argumentul cu data şi ora care apar pe înregistrările comparate nu ţine. Am vorbit cu mai mulţi IT-işti care m-au asigurat că nu este deloc complicat să se substituie unul sau mai multe caractere ale acestei informaţii temporale, fără a se observa trucajul. Să nu uităm că televiziunilor nu li s-au livrat casetele originale, deci copiile furnizate puteau fi foarte bine prelucrate înainte, în funcţie de anumite interese.
Cu procurorii statului de drept m-am lămurit: nu îndrăznesc să facă nimic din ce-ar trebui să facă pentru a afla adevărul în speţa asta. Le e frică, au sfinctere moi, suferă de incontinenţă sau de partizanat haştagist. Speranţa unei investigaţii pe bune stă doar în investigatorii independenţi. Pentru binele naţiunii şi pentru gloria lor personală sper să se implice şi să lămurească lucrurile mergând pe pista pe care am sugerat-o.
Căutaţi femeia din filmare! Cherchez la femme! Dacă există cu adevărat şi e alta decât Clotilde Armand găsiţi-o şi arătaţi-ni-o! Ne vom recunoaşte eroarea, ne vom cere scuze, iar doamna Clotilde va ieşi întărită!
Dar dacă nu există (şi sunt convins că nu există) acea copie, acea “altă” Clotilde, atunci… la brutărie cu originalul!!!
„Contele”Pulii…. bleah!