Revoluţia Fiscală prinde aripi
Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru azi (miercuri), în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hîrtie, apoi să le lanseze către instituţie. Guvernul a adoptat în 31 ianuarie Ordonanţa de Urgenţă privind prorogarea termenului pentru depunerea declaraţiei 600… citeste mai mult
Vladimir Putin pregatit pentru alegerile prezidențiale din martie.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat candidatura lui Vladimir Putin pentru alegerile prezidențiale din martie. Înregistrarea a avut loc la ora 11.25 (ora Moscovei), iar legitimația de candidat a fost transmisă persoanei lui de încredere. Pentru a fi înregistrat,un candidat la presedintia Rusiei avea nevoie de cel puțin 300 de mii… citeste mai mult
UDMR a transformat etnic România în Absurdistan!
O minoritate nationala ce reprezinta abia 6,5% din populatia României pretinde, nici mai mult nici mai putin, decât schimbarea Constitutiei, nefiind de acord cu definirea României ca stat national, unitar si indivizibil, cere autonomia unui presupus Tinut Secuiesc (fara secui), militeaza  pentru autonomia Transilvaniei si un plan pentru urmatorii 20 de ani, vizand  demontarea totala a României, ca stat !… citeste mai mult
Monica Macovei nu va mai putea dezinforma Europa fără să primească o replică pe măsură!
"Începand de astăzi, una din cele mai prestigioase publicații europene, EUobserver, care ajunge pe masa Comisiei Europene, a Parlamentului și a factorilor de decizie europeni a acceptat să imi publice editorialele" — anunță pe pagina de Facebook colonelul Daniel Dragomir. Vestea este îmbucurătoare, pentru că în acest fel despre România nu se va… citeste mai mult
Comisia Nationala de Prognoza a urcat estimarea de crestere economica pentru acest an de la 5.5% la 6,1%
Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a publicat proiectia principalilor indici macroeconomici, varianta de iarna, din care reiese ca economia Romaniei va creste cu 6,1% in 2018, dupa ce in varianta de toamna estimase o crestere de5,5% in 2018. Potrivit CNP, Produsul Intern Brut pe anul 2017 ar fi de 853,2… citeste mai mult
Turnătorii ordinare la vârful PSD! Maior și Grupul de la Cluj ultimele rachete împise să-l infunde pe Dragnea!
Șefia PSD rămâne cea mai mare pierdere a SISTEMULUI de la terminarea mandatului lui Basescu!  Liviu Dragnea: Cererea inaintata de Ponta catre DNA, o plangere penala in care ma acuza de intimidare de martori / Nu stie in ce s-a bagat Controlul partidelor de catre SISTEM (Statul paralel) nu este o… citeste mai mult
Pentru beneficiarii ei, democrația e foarte simplă!
Un musulman nigerian o intreaba pe mama sa: - Mamă, care este diferența dintre democrație și rasism? Mama (înbracata in burka, ii raspunde): - Ei bine, fiul meu, democrația este atunci când contribuabilii din Occident muncesc  în fiecare zi pentru a ne putea oferi si noua toate conditiile lor... Stii si tu de-acum: locuința… citeste mai mult
O nouă condamnare în familia lui Trăian Băsescu, nepotul Dragoș condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare
Dragos Basescu, nepotul fostului presedinte Traian Basescu, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucuresti la trei ani inchisoare cu executare, intr-un dosar in care a fost trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta. Dragos Basescu, fiul lui Mircea Basescu, fusese condamnat in ianuarie 2017 de Tribunalul… citeste mai mult
Aceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată: Ungaria a cumpărat 1/3 din Ardeal!!
Antiromanism care se desfășoară cu slabiciunea  autorităților Statului Român și împotriva Poporului Român, Si cu consecințe foarte apropiate vizând chiar si tentative de atentat integritatea teritorială a României ! Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la actuala situație și ce se urmărește? Se știe că, de aproape… citeste mai mult
O enigmă liberală: misterul soacrei de aur a lui Bușoi!!
Ascensiunea necunoscutului Arturo Ui de Severin, ajuns deputat de Timiș si apoi până la Bruxelles, de unde a încercat în această vară să ajungă ditamai președinte al PNL, a avut loc după ce Marta Ilinca, un notar pricopsit din Drobeta-Turnu Severin, i-a devenit soacră. Aceasta are o avere considerabilă, dar și o condamnare cu… citeste mai mult
Romania este sub asediul sistemului paralel de putere!
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, vorbeste din nou despre statul paralel, intr-un mesaj postat duminica pe Facebook, in care explica "elementele esentiale ale statului de drept" si sustine ca Romania este sub asediul sistemului paralel de putere, relateaza News.ro. El mai spune ca primeste zilnic la biroul sau de la… citeste mai mult
Anual în luna Martie au loc mai multe comemorări ale comunității maghiarilor. Triplu decât cele ale …românilor.
Cea mai nouă dintre manifestările publice,Stabilita de UDMR este Ziua Libertatii Secuiesti, al carei scenariu presupune, printre altele,si... desfasurarea unui mars pentru autonomie prin centrul municipiului Targu Mures. Ziua Libertaţii Secuieşti este comemorată de câțiva ani de zile în municipiul Târgu Mureş, dar şi în alte localităţi, precum și în mai multe oraşe din lume.… citeste mai mult
Fosta-i Lele, când ai fost!…
Dupa ce a nascut, zice-se un copil reusit - Sa-i traiasca ! - candva frumoasa si foarte curtata politiciana liberala, D-soara Alina Gorghiu, a exagerat... se pare, cura de slabire, devenind azi de-a dreptul neatractiva... Nu ne intereseaza cum mai arata dumneaei in intimitate, ne ajunge fotografia de mai jos pe care i-o arata… citeste mai mult
De ce se organizează alegeri în România? Ca să știm cu cine guvernează UDMR”..
O parte a electoratului românesc are credința fermă că dacă românii vor ieși în număr mai mare la vot formațiunea politică a comunității maghiare din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), nu ar mai intra în Parlament. Ba chiar există unii care susțin că UDMR s-ar opune unirii României… citeste mai mult
Primarul localității Sadova, satul natal al președintelui R. Moldova, va semna Declarația de Unire cu România
Primarul comunei Sadova, localitatea natală a preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, vineri, că ar putea semna în curând o Declaraţie de unire cu România, alături de celelalte nouă localităţi care au semnat deja documentul simbolic. Vladimir Susarenco, a declarat că a început deja discuţiile cu consilierii locali, iar câţiva dintre… citeste mai mult
Numarul: 7910 | Data: 2025-12-14


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT