Chiar și decorat cu cele mai înalte ordine românești, Bjoza fost dat afară
Octav Bjoza este o figură marcantă a foștilor deținuți politici. A ocupat funcții de subsecrretar de stat și chiar de secretar de stat la Secretariatul pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist în perioada 1945-1989. Ulterior, o perioadă a ținut locul secretarului de stat al Secretariatului pentru Problemelor Revoluționarilor, după… citeste mai mult
PSD în etapa moţiunilor – una simplă împotriva ministrului Economiei se cere demiterea…
"O Românie în agonie, cu Năsui la Economie" este ultima moțiune depusă prin care cei 41 de semnatari, senatori PSD, solicită demiterea "imediată" a ministrului Economiei, Claudiu Năsui."Dacă o putere străină ostilă şi-ar fi propus să destabilizeze economia naţională şi producţia românească, cea mai rapidă cale de a realiza acest… citeste mai mult
Lui Dacian Cioloș securismul nu-i îngăduie să vadă dezastrul din Sănătate sub Voiculescu
Consecvent laturii sale doi și-un sfertiste, Cioloș, cel care se vrea președinte promovat de servicii, nu neapărat românești, s-a azvârlit iarăși în apărarea pluseristului netrebuincios din fruntea Sănătății, Vlad Voiculescu, doar pentru că provine din aceeași tulpină securistă din care a izvorât Plus-ul. Zvonurile vânturate despre posibila înlocuire a lui… citeste mai mult
Una dintre cele mai mari pastile roșii dată vreodatată oamenilor
Doza de realitate (1) Biden e mort. A fost înlocuit cu Bidan în 2019 - un actor în slujba White Hats (patrioții). Asta e una dintre cele mai mari pastile roșii dată vreodatată oamenilor. The Great Awakening. Scopul este de a înlătura puterea globaliștilor și a pune din nou puterea… citeste mai mult
„Teroriștii” și miliardarii!
Ca reacție la afirmația (încă) prim-ministrului Coloniei Corporatiste sub Ocupație Militară Străină (C.C.O.M.S.) numită (încă) România, vă prezentăm opinia unui cetățean-„terorist” român, alături de miliardere răsărite „ca ciupercile după ploaia” Covid-19. Sau cu spunea cu ani în urmă un timonier fără busolă „… și aici sunt banii dumneavoastră!”. Ca să… citeste mai mult
Segregare pe criterii sanitare prin „pașaportul” de vaccinare
Starea de alertă se prelungește cu încă o lună. Ne-a anunțat președintele Iohannis, care a scăpat și o afirmație rasistă (încă una...).De data asta, voi formula acțiune în contencios administrativ pentru anularea acestei a n-șpea prelungiri a stării de alertă, fără cerere de suspendare. În afară de motivațiile acțiunii din… citeste mai mult
Raed Arafat a căzut în scenarita lui Ceaușescu, cea cu elementele destabilizatoare
Tot ceea ce nu izvorăște din incompetența crasă și din ticăloșia debordantă a sirianului aclimatizat în România, Raed Arafat, este considerat minciună și destabilizare, dușmănie față de popor și față de sănătatea acestuia. Ca un veritabil mic și închisnovat Ceaușescu, Arafat, fost fan necondiționat al acestuia,(pentru că i-a permis aclimatizarea… citeste mai mult
TERORIȘTII” anti-vaccin și anti-dictatură sanitară vor fi extirpați!
LEGEA POLIȚIEI MILITARE, dezbătută la MApN, permite Armatei să aresteze civili și să acționeze cu glonț pe țeavă "pentru controlul mulțimilor care nu respectă măsurile”Se profilează zorii dictaturii sanitar-militare: Legea Poliției Militare, o Lege cu paragrafe ilegale și anticonstituționale, care va anula drepturile și libertățile cetățenești și va pune civilii… citeste mai mult
Liberalii brașoveni s-au decis, merg cu Orban la alegerile din toamnă
Aflată o perioadă în expectativă, organizația PNL Brașov s-a decis în sfârșit să-și dea girul actualului președinte al liberalilor Ludovic Orban, printr-o postare pe facebook, fără să fi luat totuși o hotărâre oficială în Biroul Permanent Județean. Patriotismul local a învins, fiind de dorit un brașovean în fruntea partidului. Postarea… citeste mai mult
Un vicepremier din Guvernul Cîțu audiat de procurori
Dan Barna, copreședintele USR-Plus este în procedură de audiere în dosarul fraudei cu fonduri europene! Inspectorii și procurorii DLAF au pe rol un dosar spinos, cel al vicepremierului Dan Barna. Acesta a descins joi la DLAF, declarând că a clarificat anumite aspect neclare cu privire la implicarea numelui său într-un dosar de… citeste mai mult
Raluca Turcan s-a autoflagelat public venind la ministerul Muncii cu un superb BMW electric, și acela de împrumut
Obișnuiți precum ciocoii din vechime, să sfideze și să persifleze din interiorul Mercedes-urilor, BMW-urilor și Audi-urilor ultraluxoase de mare capacitate trecătorii pauperi ai Capitalei, capii guvernamentali ai țării s-au hotărât astăzi în Vinerea Verde se devină exemplu. Să se dea doar azi cu Mercedes-uri, BMW-uri și Audi-uri la fel de… citeste mai mult
Marcel Ciolacu, prezent la Făgăraș și la Brașov atacă guvernul Cîțu
Președintele PSD. Marcel Ciolacu, a trecut prin Brașov în acest week-end, în drumul său spre ferma făgărășeană de bivolițe, pentru a contempla și a solicita explicații din partea netrebuinciosului sicofant care ocupă vremelnic funcția de președinte al PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, referitor la ce mai mare dezastru electoral de… citeste mai mult
Cristian Tudor Popescu îl desființează pe neghiobul și neșcolarizatul pluserist din fruntea Ministerului Sănătății
Celebrul jurnalist român a făcut un aspru rechizitoriu la adresa activității pur mediatice a ministrului Sănătății, (CTP fiind prezent la Digi24). Vlad Voiculescu, acuzat în media de prostie, incompetență și hoție, în desfășuarea campaniei de vaccinare. CTP a lăudat totodată decizia de a se încredința parțial campania de vaccinare din… citeste mai mult
Adoratio la statuia ecvestră a lui Ludovic Orban de la Hunedoara
Liberalii hunedoreni au luat decizia sâmbătă să-și reitereze poziția aplecat-de mijloc, de susținere a președintelui Ludovic Orban la congresul din toamnă. Și pentru că Hunedoara este una din primele oragnizații care și-au manifestat susținerea neechivovă față de liderul maxim al PNL, acum s-au hotărât să facă un pas înainte și… citeste mai mult
Manelizarea televiziunilor ”de ştiri” şi mizeria lumii contemporane
S-au scurs mai mult ore de la anunţul dispariţiei fulgerătoare a marelui poet/scriitor/istoric literar/om de cultură unionist Nicolae Dabija, membru de onoare din străinătate al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Nici o televiziune de ştiri nu s-a sinchisit să anunţe măcar decesul. Deh, cum… citeste mai mult
Numarul: 7315 | Data: 2024-04-28


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT