“Cât de suplă e dubla măsura, în presa aliniată politic! Nu-i așa?...

“Cât de suplă e dubla măsura, în presa aliniată politic! Nu-i așa? …”

0 125

TREI CHESTII:
1. ZECI de PUBLICAȚII s-au înghesuit sa anunțe satisfăcute, azi, ca CNCD m-a amendat abuziv, pentru a doua oara, in decurs de un an, pentru o așa-pretinsă fapta de discriminare, la adresa medicilor.
Nici un reprezentat al mass-media nu s-a obosit sa imi ceara un punct de vedere, pe seama stirii, ce ma vizează personal, dar, sincer, nici nu ma asteptam. Ar fi însemnat sa respecte reguli de deontologie profesională, pe care gazetarii de rit nou PARE ca le-au închis sub lacăt, definitiv, intr-o lada, in podul puterii, pe care o servesc, pe fata, de trei ani.
Si pe statele de plata, de mai demult, după cum am mai arătat cu dovezi, in alte postări (si pe care sint pregătită sa le așez pe masa sau pe perete, oricind!).

2. In același timp, nici un canal media nu a anunțat printr-un cuvințel, cât de mic, o vorba cât de timid șoptită, măcar, ca, acum doua luni, Curtea de Apel Bucuresti a anulat prima amenda si a desființat hotărîrea NELEGALA a CNCD, pentru că aceasta instituție de stat, numita falnic Consiliul National de Combatere a Discriminării, m-a discriminat, încălcîndu-mi flagrant dreptul la apărare.
Pur si simplu, nu m-a citat si m-a judecat in lipsa, fără nici o explicație.
Ce as fi avut de spus in apărarea mea, nu i-a interesat pe membrii CNCD.
Despre acest subiect, atit de STÎNJENITOR DE DEMASCATOR pentru toți cei care își arogă libertatea de a suprima drepturile tuturor celor care pun întrebări si nu se lasă prostiti de autorități – DEPLINA TĂCERE IN TOATĂ MASS-MEDIA. Cât de suplă e dubla măsura, in presa aliniată politic! Nu-i așa? …

3. In caz ca măcar un singur ziarist rămas independent (in afara colegilor mei de la ActiveNews, pe care ii stimez nespus, pentru ca demonstrează, zi de zi, ca nu toți gazetarii sint la fel, har Domnului!) se gindeste, dacă mai are vreo noimă sa obții părerile tuturor părților, cind scrii pe un subiect, si ar vrea sa ma întrebe, totuși, de sănătate, am un răspuns de dat, în EXCLUSIVITATE:
DA, VOI ATACA, prin avocații foarte competenti, care ma reprezintă, DECIZIA CNCD. DIN NOU!
Si, DA, voi demonstra, cu toate argumentele, NELEGALITATEA sa!
IAR!

Autor: Olivia Steer
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.