Camere de supraveghere pe strazile Brasovului

Camere de supraveghere pe strazile Brasovului

1 752

Traficul rutier din Brasov va fi monitorizat in curand 24 de ore din 24. Camerele de supraveghere ce vor fi instalate in mai multe intersectii ale orasului sau in diverse puncte pe principalele artere vor surprinde toate infractiunile comise de catre soferi. Cel mai mare beneficiu adus circulatiei va fi insa faptul ca echipamentul de supraveghere va permite comandarea functionarii semafoarelor, pentru a descongestiona traficul la orele de varf. Costul aparaturii ajunge la 2 milioane de euro si va fi acoperit de Primaria Brasov printr-un parteneriat public-privat. Camerele video vor fi amplasate in Darste, in centrul Brasovului, pe strazile Lunga, Toamnei, 15 noiembrie, intersectia din fata Garii Centrale, Bulevardul Garii si Calea Bucuresti. Fibra optica a fost deja instalata iar camerele au fost achizitionate. Primaria sustine ca este o chestiune de saptamani pana cand sistemul va deveni functional. Imaginile surprinse de camere vor fi vizionate concomitent de Primarie, Politia Rutiera, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Jandarmeria Brasov.
Nu sunt, insa, singurele masuri care se vor lua la Brasov pentru fluidizarea traficului. Strada Baciului din Stupini va fi largita si se vor amenaja trotuare, iar pe strada Aurel Vlaicu va fi interzis traficul greu. Vor fi montate semafoare la intersectiile Zorilor cu Carpatilor, Avram Iancu si Cuza Voda, Bisericii Romane si Mihai Viteazul sau Plevnei si Mihai Viteazul, precum si pe strazile Nicopole si 15 Noiembrie.
Cei care vor monitoriza pe ecrane imaginile capturate in trafic trebuie sa gaseasca o cale sa combata plictiseala primelor vizionari. Daca nu se termina asfaltarile si lucrarile de largire a diverselor artere din oras, oamenii in uniforma si functionarii vor avea multe cascaturi de inabusit privind la coloanele de masini ce inainteaza pe alocuri in ritm de melc.
Locatarii zonelor preferate de vitezomanii nocturni spera la randul lor ca sistemul de supraveghere va veni de hac si curselor de masini improvizate pe tronsoane pustii la anumite ore. Pentru stiinta oamenilor legii brasoveni, intrecerile cu pricina se numesc in argou auto „liniute” si au obiceiul de a scapa de vigilenta politistilor rutieri.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Unde pot găsi înregistrare de pe bulevardul gari brasov. Soacra mea era staționate și cineva cu mașina a intrat în ea și a scos tot pe ea vinovata

Dă-i un răspuns lui Costy Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.