CĂLIN GEORGESCU A MARCAT CRUCIAL ISTORIA ROMÂNIEI, ÎN PREZENT ȘI ÎN VIITOR!
Declarația lui Călin Georgescu, de retragere din viața publică, cu rezerva revenirii într-un moment neprecizat, a creat emoție puternică printre susținători, iar, printre adversari, mare ușurare, ca și cum ar fi repurtat victoria.
Călin Georgescu a făcut, însă, deja istorie, iar prezentul și viitorul țării nu vor fi cu putință în afara acestui fenomen. Multe milioane de români au fost inspirați de mesajele și soluțiile sale.
Călin Georgescu s-a ridicat ca voce a poporului, expresie a năzuințelor celor mulți care și-au dorit mereu să fie popor, iar nu populație, reflectare a conștiinței naționale.
Să fie vorba și de o strategie?
Pentru că în acest moment critic pentru țară, forțele antinaționale și anticreștine s-au pregătit deja să distrugă mișcarea suveranistă prin distrugerea liderului. Prin retragerea sa, aceste forțe nu mai pot lovi în mișcare, ci doar se pot compromite, dacă se aruncă împotriva liderului retras într-o aparentă pasivitate.
Nu știu cât de bună este comparația, dar îmi vine în minte hotârârea lui Mahatma Gandhi de a intra într-un protest pasiv, în urma declanșării conflictelor uriașe între hinduși și musulmani.
Puterea exemplului său, probabil cel mai important lider politic din istoria modernă a lumii, a pacificat pentru o perioadă taberele, după ce Gandhi reușise tot prin puterea exemplului și politica non-violenței, să alunge Imperiul Britanic și să edifice India modernă.
A fost asasinat de un musulman fanatic, singura formă prin care putea fi oprit.
Călin Georgescu a reușit doar prin discurs să devoaleze cel mai corupt regim din Europa – regimul de la București – și să unească în conștiință poporul, trasând o limită fermă între popor și populație.
Regimul s-a speriat atât de tare, încât și-a pus în operă toate mecanismele de violență și de minciună, semnându-și propria condamnare: acest regim nu va supraviețui.
Îl țin legat doar complicitățile, furtul și imensa spaimă că vor fi trași la răspundere – hunta a fost expusă și nu mai deține de fapt puterea, ci doar instrumentele violenței, nelegitime și fără viitor.
Națiunea a fost re-edificată în sentimentul istoric și de conștiință!
Prezența lui Călin Georgescu în mijlocul națiunii nu poate fi ștearsă, rămâne vie, modelul de urmat pentru fiecare cetățean responsabil, descoperit parte a națiunii.
Autor: Aurelian PAVELESCU
Sursa: facebook.com





Gândim, vorbim și scriem frumos despre Călin Georgescu, doar că românii nu și-au găsit forța interioară să-și depășească frica față de sistemul securistic și să-l susțină în stradă! Începând cu luna decembrie a anului trecut, cel puțin 10 milioane de cetățeni ai acestei țări ar fi trebuit să-l sprijine necondiționat și să forțeze anularea deciziei aberante a CCR până îl vedeau instalat la Cotroceni. Vecinii noștri sârbi, spre exemplu, ar fi incendiat șandramaua serviciilor ca și pe cea a guvernanților fără ezitări și multe discursuri! Din nefericire, românașii nu sunt slavi! Rămân doar… mioritici și atât!