Braunerii lu Năstase

Braunerii lu Năstase

0 116

Știrile TV au difuzat informația că la o expoziție de artă specialiștii au identificat mai multe falsuri, lucrări atribuite de proprietar lui Victor Brauner. Proprietar fiind un cunoscut colecționar de artă, fostul prim ministru Adrian Năstase. Cunosc de ani buni povestea acestor falsuri, am și scris despre ele, dar textul respectiv nu-l mai găsesc, așa că încerc să-l reconstitui.
Îl pomenesc mai întâi pe Tiberiu Dăioni, poet suprarealist de talent, fost student și de ceva ani anticar inspirat. Mi-a procurat o mulțime de piese de mare valoare. Într-o bună zi mi-a propus să mergem să-i facem o vizită unui „coleg”, o figură pitorească din lumea interlopă a comerțului cu vechituri de soi.
Locuia undeva pe lângă Gara de Nord, într-o casă cu curte, plină de tot felul de orătănii și acareturi. În casă, în mijlocul patului, trona o găină, unde își făcuse cuibar și cât am stat acolo s-a scăpat un ou în prezența noastră. Naturalia non sunt turpia, se zice. Nu?!
Gazda, cam oacheș și cu o logoree atractivă pentru un lingvist, avea la vânzare câteva cărți mai vechi, una m-a interesat, mi-a oferit-o la plecare din prietenie… Relația mea cu Tiberiu Dăioni era o carte de vizită ce trebuia onorată. Apucături de boier! Îl prindea bine și pe minoritar.
După o vreme Tiberiu al meu vine cu vestea chiar neplăcută și neașteptată a morții bietului om! Și cu povestea incredibilă: omul fusese victima mai sus numitului Adrian Năstase, ditamai prim ministru al României!
Pe scurt, lucrurile s-au petrecut astfel: amfitrionul nostru – al cărui nume nu mi-l mai aduc aminte, a aflat de pasiunea de colecționar de artă a numitului Adrian Năstase. Prin mijloacele inventivității sale de escroc de lux a făcut să ajungă la urechile guvernamentale zvonul că pe piață ar fi apărut în mare taină câteva desene ale marelui artist avangardist Victor Brauner. Așa au ajuns la amicul nostru agenții mobiliari năimiți să completeze colecția primului ministru. Au urmat negocieri și tot ce se mai leagă de o tranzacție așa de specială: prețul final câteva milioane de dolari plătite cash și în mare taină: secret de stat!
Bucuros de achiziție, premierul nostru amenajează la Palatul Victoria o sală în care  își expune principalele piese din colecție, la loc de cinste Braunerii luați de la amicul nostru, și de câte ori are un musafir mai simandicos îl invită să se minuneze de lucrările din colecție expuse sub auspicii guvernamentale.
O vreme lucrurile au mers bine, toată lumea mulțumită, până când ajunge la Palatul Victoria un înalt personaj bruxellez, o muierea dracului, care se dă drept specialistă în Victor Brauner, iar când este pusă în fața realității crude nu ezită să declare categoric că Braunerii din piața Victoriei sunt niște falsuri stângace, detectabile de la o poștă!
Urmează dispoziția premierului către subordonații de la SRI ori SPP sau angajați ai vreunei firme specializate în recuperări, nu am aflat exact cine, care descind în ograda partenerului să-i ceară socoteala, adică banii înapoi. Cum era omul nostru, om serios, să dea înapoi o sumă atât de rotundă?! 

Specialiști în percheziții domiciliare, huidumele guvernamentale întorc pe toate fețele casa anticarului, îi sapă curtea, scot podelele, fac curat în podul ticsit de vechituri și negăsind nici urmă din milioanele de dolari, recurg la clasicul și inevitabilul interogatoriu profesionist, în urma căruia bietul țigan, deși de mic învățat cu bătaia, de data asta din cauza vârstei și a pietrelor pe care le acumulase la inimă și ficat – după propriul diagnostic, cedează și nu mai apucă să mărturisească sincer și cinstit unde sunt banii domnului prim ministru Năstase Adrian.
Își dă duhul bietul om în brațele anchetatorilor prezidențiali! Moare, deci!
Nu mai apucă să recupereze contra cost desenele lui Victor Brauner, iar acestea rămân în posesia definitivă a înaltului personaj politic. Ca un fel de bonus din partea răposatului!… Ca să nu moară degeaba.
Nu mai știu cum îl chema pe personaj, Tiberiu Dăioni e de negăsit și mai multe nu mai știu de unde să aflu despre simpaticul samsar. Fie-i țărâna ușoară! Un veritabil „țigan de mătase”, cum i s-ar spune la Constanța!
Mai rămâne să ne punem câteva întrebări:
1. Cum s-a mușamalizat asasinarea minoritarului?
2. Știind că sunt niște falsuri, ce a fost în capul proprietarului atunci când a expus „operele” lui Victor Brauner la expoziția amintită ca lucrări autentice, originale? 
3. A făcut-o păcălindu-i pe organizatorii expoziției sau cu complicitatea acestora, care se fac astfel vinovați penal în acest caz?!
Altminteri, fostul prim ministru nu e de compătimit pentru paguba cu care s-a ales! Are balta pește! Și nu mă gândesc neapărat la OMV sau alte tranzacții tutelate de același guvern! De același prim ministru!…
Cu ani în urmă, după povestea cu Victor Brauner, a circulat printre cunoscători o poveste și mai mirobolantă despre același lider politic: cică s-ar fi găsit o comoară în subsolul proprietății de la Cornu. Câțiva muncitori, angajați cu ziua să sape un șanț, au dat cu sapa peste un butoi de plastic, din cele în care se pune varza la murat, plin ochi cu aurării de tot felul, pietre scumpe, bașca teancuri compacte de valută verde. Să tot cumperi alte lucrări de artă, autentice, cu acte în regulă!
Înștiințați de norocul care le-a căzut pe cap, proprietarii de la Cornu au închiriat un helicopter al onor Guvernului de la București care a sosit mintenaș la locul faptei, au preluat obiectul faptei și s-au pierdut în zarea albastră.
Lăsând în urmă o întrebare: după lege, descoperirea unei comori obligă pe făptaș s-o declare autorităților, pentru o expertiză a valorii arheologice și artistice.
Deci ultima întrebare: ce a făcut domnul prim ministru cu comoara descoperită în curtea de la Cornu?
A verificat dacă nu cumva aparține fostului proprietar de la care a cumpărat terenul?
A înștiințat autoritățile din structura guvernului responsabile cu gestionarea / soluționarea unor astfel de fericite întâmplări?
Întrebări tardive? Răspunsul s-a prescris cumva?…

ION COJA

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.