După ce în urmă cu exact un an, Corona Braşov Wolves îşi adjudeca trofeul ,,Cupa României 2014”, la sfârşitul acestui an, ,,lupii” s-au făcut de râs, confirmând ,încă o dată, deşi nu mai era nevoie, că nu a fost anul lor. Aceasta, pentru că decizia de a renunţa la stranieri, în condiţiile unui buget comparativ cu cel din 2014 şi schimbul de generaţii forţat, au avut repercusiuni nebănuite şi dezonorante pentru o echipa care în urmă cu doi ani, a fost finalista Ligii Mol. Anul pe care ne pregătim să îl încheiem nu a adus nimic bun pentru echipa de hochei a Braşovului, care este ultima în actuala ediţie a Ligii Mol, iar în sezonul regulat al campionatului 2015-2016 ocupă locul 3. Echipa braşoveană tocmai a ratat şi Cupa României, pentru că în competiţia desfăşurată la acest sfârşit de săptămână la Gheorghieni, nu a prins nici măcar finala mică! După 4-2 în primul meci din grupa Cupei, cu HSC Miercurea Ciuc, ,,lupii” au pierdut, incredibil şi inexplicabil (deşi au jucat cu prima formaţie!), cu 0-7, în faţa Dunării Galaţi! În acest fel, echipa pregătită de Otto Kereszteş a fost eliminată la golaveraj şi nu va juca nici măcar finala mică. Este o antiperformanţă, care ar putea anunţa şi un final de campionat dezastruos, dar, mai ales, ar trebui să pună pe gânduri conducerea echipei, privind deciziile luate în acest sezon!

Dorin Duşa

COMENTARII

Lasă un răspuns la D Anuleaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.