Ana Bogdan a câștigat turneul WTA de la Parma

Ana Bogdan a câștigat turneul WTA de la Parma

0 233

Ana Bogdan (71 WTA) a câștigat al doilea trofeu al sezonului. Românca s-a impus în finala de la WTA Parma după o victorie în două seturi cu Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia 58 WTA), principala favorită a competiției, scor 7-5, 6-1. Finala a durat o oră și 54 de minute de joc. 

Ana Bogdan a izbutit să facă break-ul în primul game al partidei și a condus până la 3-2. Ulterior, jucătoarea din Slovacia și-a recuperat break-ul, iar echilibrul s-a menținut până la 5-5. 

Ana Bogdan a făcut din nou break-ul și a fructificat prima minge de meci la serviciu. Victoria din primul set a contat decisiv în economia partidei. Românca s-a dezlănțuit în al doilea set pe care l-a câștigat clar cu 6-1. 

Este al doilea trofeu al sezonului pentru Ana Bogdan, care s-a impus la BCR Iași Open în vara acestui an. Pentru performanța de la Parma, Ana Bogdan este recompensată cu 13.040 de euro și 160 de puncte WTA. 

În clasamentul WTA live, Ana Bogdan a urcat 10 locuri, astfel de luni, românca va ocupa locul 61 în ierarhie. 

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.