„Amânarea deciziei înseamnă prelungirea războiului și costul acestei amânări se măsoară în...

„Amânarea deciziei înseamnă prelungirea războiului și costul acestei amânări se măsoară în vieți omenești”

0 139

„…dacă tot pierzi un război, e mai bine să îl pierzi mai devreme decât mai târziu, ca să nu omori oamenii degeaba” Alexandru Racu!

Când raportul de forțe începe să încline în favoarea Ucrainei, Putin amenință cu bomba nucleară și bombardează infrastructura civilă în încercarea de a-i îngenunchea pe ucraineni și de a-i speria pe vestici. Căci este el însuși speriat de perspectiva unei înfrângeri totale, tot mai plauzibile în cazul în care Occidentul menține sau sporește livrările de armament, în timp ce ucrainenii rămân la fel de sfidători sau devin și mai temerari.
Invers, atunci când raportul de forțe începe să încline în favoarea Rusiei, iar Ucraina începe să piardă teren – așa cum s-a întâmplat la sfârșitul primăverii și începutul verii de anul trecut și cum pare să se întâmple și acum, la Bahmut -, Occidentul sporește livrările de armament pentru că se teme de o victorie decisivă a Rusiei penrtru care nu vrea să fie blamat și care ar putea, conform paradigmei liberal-rusofobe, să-l facă pe Putin să prindă și mai mult tupeu.
Dacă Putin face tot ce îi stă în putință pentru a dobândi victoria, fără rezultate spectaculoase și fără să recurgă încă la armele de distrugere în masă, Occidentul nu vrea nici să lase Ucraina să se prăbușească, nici să riște o escaladare nucleară ca urmare a deciziei de a-i pune la dispoziției Ucrainei mijloacele necesare unei victorii decisive.
Însă există două probleme cu această abordare: pe de o parte, la fel ca la orice tratament, nu e deloc simplu să nimerești doza corectă, evitând în același timp atât riscul prăbușirii Ucrainei, cât și riscul escaladării.
Pe de altă parte, dacă Ucraina nu poate pierde războiul din lipsă de armament, pentru că n-o lasă Occidentul, dar nici nu îl poate câștiga, pentru că Occidentul nu îi dă îndeajuns de mult armament, asta înseamnă că Ucraina sau Rusia nu pot pierde războiul decât datorită lipsei de oameni, la care se va ajunge inevitabil, mai devreme sau mai târziu, atâta timp cât carnagiul continuă.
Iar carnagiul continuă tocmai datorită faptului că din combinația dintre determinarea ucrainenilor de a-i sfida pe ruși, determinarea rușilor de a-i îngenunchea pe ucraineni – dublată de incapacitatea de a o face prin mijloace convenționale – și determinarea vesticilor de a-i ajuta pe ucraineni să nu piardă, dar nu să și câștige, nu poate rezulta decât un război de uzură.
Însă un război de uzură nu poate fi purtat la nesfârșit, la fel cum nimic nu se poate uza la nesfârșit (la un moment dat cedează, moare, dispare). Astfel, principala problemă a acestei strategii constă în faptul că e nesustenabilă.
De altfel, e o strategie specific liberală pentru că așa cum observa Carl Schmitt, liberalismul se distinge prin dorința, altfel fantezistă, de a amâna decizia la nesfârșit.
Or, la un moment dat, Occidentul va trebui să decidă dacă riscă sau nu riscă, dacă îi furnizează Ucrainei îndeajuns de mult armament pentru a-și realiza obiectivele militare declarate, amplificând astfel riscul de război nuclear, sau dacă se așează la masa negocierilor, cu sau fără Ucraina, în încercarea de a preîntâmpina posibila escaladare printr-un compromis.
Însă amânarea deciziei înseamnă prelungirea războiului și costul acestei amânări se măsoară în vieți omenești, căci între timp mor oameni, oameni care nu ar mai fi murit în cazul în care compromisul ar fi fost acceptat mai devreme, nu mai târziu.
Pe de altă parte, s-ar putea ca mai târziu să fie prea târziu.
Adică se poate ajunge la punctul în care degeaba mai decizi să îi trimiți Ucrainei armamentul pe care l-a solicitat pentru a câștiga războiul, dacă între timp a fost decimată toată armata Ucrainei și nu mai are cine să îl folosească, la fel cum s-ar putea ca nici Putin să nu mai fie dispus să accepte compromisul pe care poate că ar fi fost dispus să îl accepte mai devreme.
În mod paradoxal, dacă tot pierzi un război, e mai bine să îl pierzi mai devreme decât mai târziu, ca să nu omori oamenii degeaba.
Așa stau lucrurile pentru națiunea care poartă războiul în mod efectiv, mai ales dacă războiul se poartă pe propriul ei teritoriu. Dar nu stau neapărat așa pentru sponsorul războiului care luptă indirect, printr-un proxy.
Dacă beneficiul războiului, indiferent de rezultatul final, e slăbirea Rusiei printr-un război de uzură, atunci e mai bine ca acest război să dureze cât mai mult și să fie pierdut cât mai târziu. Altfel spus, e bine să moară cât mai mulți oameni. Sau cel puțin la asta se ajunge în mod concret, chiar și dacă admitem că strategia Occidentului e mai degrabă infantilă și lipsită de realism decât cinică.
Drept urmare, o înfrângere a Ucrainei ar fi devastatoare pentru prestigiul Occidentului, căci într-o astfel de ipoteză Occidentul se arată a fi ori prost, ori ticălos, ori ambele. Căci fie a optat pentru o strategie a bunelor intenții, sincere, nu doar declarate, dar care au nenorocit Ucraina prin refuzul de a încerca măcar să pună capăt războiului prin negocieri înainte de a se ajunge la o hecatombă, fie a făcut-o cu bună știință pentru că a fost profitabil să o facă, deși nu-i musai ca aceste două explicații să se excludă reciproc.
Pentru moment, Polonia a decis să ofere avioane de luptă Ucrainei pentru că rușii au avansat un pic la Bahmut și sunt semne că armata ucraineană rezistă tot mai greu. Dar cel mai probabil nu ar fi făcut-o dacă n-ar fi simțit că tabela de marcaj, care până acum indica un scor egal, s-a modificat și Rusia a dobândit un mic avantaj; la fel cum probabil că nici Putin nu ar fi anexat cele patru provincii din Est și nu ar fi amenințat cu armele nucleare dacă nu s-ar fi temut că pierde, situație în care nu îi rămâne decât să încerce să se salveze prin escaladare.
De altfel, cu siguranță că multe alte state occidentale, deși cel mai probabil nu și Polonia, își doresc păstrarea actualului rezultat de egalitate, în condițiile în care înfrângerea Ucrainei ar fi mult prea compromițătoare, iar victoria ar fi mult prea periculoasă. Dar asta nu înseamnă că dorința li se va îndeplini cu necesitate, că vor reuși să nimerească doza pentru a prelungi, pentru moment, rezultatul de egalitate și războiul de uzură și că înainte ca una din părți să cadă din picioare ambele vor ajunge la o formulă de compromis.
Cum spunea Ilinca, filosoafa din filmul Taximetriști: „nu poți juca toată viața la 0-0”.

Autor: Alexandru Racu
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.