Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, primiți cu fast de liderul chinez Xi...

Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, primiți cu fast de liderul chinez Xi Jinping

1 193

Ceremonia militară din piața Tiananmen, organizată cu ocazia aniversării victoriei Chinei asupra Japoniei imperiale în secolul trecut, în cea mai mare conflagrație din istorie, a inclus 70 de minute de demonstrații aeriene, parade de trupe și prezentarea celor mai noi echipamente militare chinezești, inclusiv rachete hipersonice, drone și tancuri modernizate. Evenimentul, desfășurat în Piața Tiananmen pentru a marca 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Asia, a fost onorat de prezența președintelui rus Vladimir Putin, a liderului nord-coreean Kim Jong-un, a premierului Indiei, a președintelui Recep Erdogan, dar și cu prezența lui Adrian Năstase și a Vioricăi Dăncilă.
Naţiunea chineză este marea naţiune care nu este intimidată niciodată de vreun tiran”, a afirmat Xi, înainte de parada militară de la Beijing.
În trecut, când a fost confruntat cu lupte critice între bine şi rău, lumină şi întuneric, progres şi reacţiune, poporul chinez s-a unit pentru a învinge duşmanul”, a declarat el, potrivit Știri pe Surse.

Năstase nu a postat poze de la recepția oficială, cu el și cu Dăncilă
Adrian Năstase nu s-a lăsat fotografiat cu Viorica Dăncilă la recepția oferită de președintele Chinei cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria asupra trupelor imperiale ale Japoniei în Al Doilea Război Mondial. Asta, fiindcă cei doi foști premieri nu sunt în relații excepționale, iar Năstase a fost invitat la ceremonii în China de însuși liderul chinez, în timp ce Dăncilă a fost invitată de prima doamnă a Chinei.
Sunt invitat, in aceste zile, la Beijing, in calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei impotriva Japoniei si a fascismului in al Doilea Razboi Mondial.
Maine va avea loc o mare parada militara si o receptie oferita de liderii chinezi. Astazi, am fost invitat la sediul departamentului international al CC, al PCC, unde am avut o lunga discutie cu doamna ministru adjunct Sun Haiyan, in legatura cu teme sensibile de politica internationala, inclusiv despre razboiul din Ucraina si despre relatia dintre China, Rusia si India” a postat fără diacritice Adrian Năstase pe contul său de socializare.
Asta, în timp ce președinția României, sau Palatul Victoria, nu au trimis niciun mesaj de felicitare Chinei pentru glorioasa aniversare.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Răspunde-i lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.